Piedicile în calea fericirii. Cum identificăm „butonul“ care ne induce starea de bine

Piedicile în calea fericirii. Cum identificăm „butonul“ care ne induce starea de bine

Foto: arhivă Adevărul

Unii dintre noi au totul, dar cu toate acestea sunt nefericiţi. Simt un gol în interior ce nu poate fi umplut nici cu bani, şi nici cu lucruri de cumpărat. Alţii au suficient cât să supravieţuiască şi sunt fericiţi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Dacă ar fi să dăm un răspuns scurt la întrebarea ”ce ne împiedică să fim fericiţi?”, acesta ar fi nimic. Ajungem nefericiţi în primul rând din cauza minţii, dar şi a emoţiilor şi percepţiei asupra modului cum arătăm.

”Am făcut cercetări psihologice în multe zone de pe glob şi am constatat că oameni care au foarte puţini bani sau bunuri materiale sunt foarte fericiţi. Am cunoscut, de pildă, călugări tibetani, care aveau extrem de puţin din punct de vedere material, dar erau foarte fericiţi. Am cunoscut, de asemenea, locuitori din deşertul Gobi sau din Alaska, ori din Insula Paştelui şi am sesizat că fiecare, în funcţie de cum înţelege fericirea, ajunge să fie fericit”, explică psihologul Stelian Chivu.

Şi emoţiile joacă un rol important în starea de fericire sau, dimpotrivă, nefericire pe care o avem. Mulţi dintre noi consideră că dacă iubesc sau sunt iubiţi, vor fi fericiţi. Este o cale spre fericire, propria lor cale, dar nu este şi singura. Psihologii au constatat că persoanele care reuşesc să îşi controleze gândurile, au şi emoţii înalte, în condiţiile în care mintea este liniştită.

Modul în care ne vedem ca persoane, dar şi cum ne percep ceilalţi are un impact major asupra stării noastre interioare. De pildă, există preconcepţia că dacă ai câteva kilograme în plus, vei fi privit şi tratat altfel în societate. Există şi comunităţi unde lucrurile stau exact invers.

”Am umblat mult în Mexic şi Peru, iar acolo femeile încercau să pară mai dolofane şi pentru asta purtau 10 şi chiar 20 de fuste. Şi asta pentru că în aceste ţări există concepţia că femeile care arată astfel vor putea da naştere la mai mulţi copii”, susţine psihologul Stelian Chivu. Iată deci cum modul în care ne percep alţii ne poate face fericiţi sau nefericiţi.

Ce este, de fapt, fericirea

Până la urmă, fericirea ţine de percepţia fiecăruia dintre noi vizavi de valorile interioare la care se raportează. ”Fericirea este o stare pozitivă dată de minte, emoţii şi fizic. Ca să cunoaştem fericirea, primul pas este să conştientizăm faptul că există o fericire interioară şi una exterioară. Mulţi dintre noi se raportează la fericirea exterioară, adică atunci când îşi cumpără casă, au mulţi bani în cont sau sunt apreciaţi la job. În schimb, fericirea interioară o obţinem atunci când iubim sau când avem o stare bună de sănătate”, detaliază psihologul Stelian Chivu.

Prin urmare, fericirea exterioară ne poate condiţiona sau poate fi limitată de o întreagă serie de factori, pe când fericirea interioară depinde doar de noi. Majoritatea dintre noi nu văd decât fericirea exterioară, ignorând-o pe cea interioară, care este mult mai importantă. Fiecare dintre noi trebuie să se întrebe ce anume îl face fericit şi care sunt factorii care declanşează această stare.

Vom conştientiza astfel lucruri mărunte care ne fac fericiţi şi vom trece în plan secund aspectele materiale. Poate fi contemplarea unei flori sau a unui copac, ascultarea susurului unui izvor, o mediaţie sau rugăciune anume, ori ascultarea unei melodii dragi. Sunt lucruri pe care, de regulă, le trecem cu vederea sau nu le acordăm o prea mare importanţă.

”Ne putem chiar antrena să fim fericiţi. Am dezvoltat de-a lungul anilor numeroase psihoterapii pentru pacienţii pe care i-am tratat şi care veneau trişti, abătuţi, stresaţi, anxioşi. Una din principalele probleme cu care ne confruntăm şi care ne împiedică să fim fericiţi este faptul că nu trăim în prezent. Pacienţii de care vorbeam au rămas ancoraţi într-un eveniment negativ din trecutul lor. Soluţia este să ieşim din evenimentul care a generat nefericire, revenind în prezent, unde ne inducem o stare de fericire făcând sau gândindu-ne la lucruri care ne plac”, ţine să puncteze psihologul Stelian Chivu.

Hormonul iubirii şi molecula fericirii

Următoarea etapă, extrem de importantă pentru fiecare dintre noi, este ca odată ce am găsit calea spre ce ne face fericiţi, să dăruim din starea noastră şi celorlalţi. Există mai multe nuanţe ale fericirii, pe care trebuie să le conştientizăm. De pildă, sănătatea fizică nu reprezintă o preocupare pentru tineri, în timp ce pentru cei mai în vârstă este totul.

Când două persoane se îmbrăţişează, anumite zone specializate din creier produc oxitocină, numit şi hormonul iubirii şi al încrederii, şi endorfine, numite şi moleculele fericirii, care sunt neurotransmiţători secretaţi de sistemul nervos ca reacţie la durere sau stres. Fericirea emoţională este dată de emoţii înalte, pozitive, iar acest lucru se poate obţine numai printr-un bun control al propriilor emoţii.

”Când te întrebi ce simt, unde simt şi cum simt, începi să identifici butonul, ca să îl numim aşa, care declanşează starea de fericire. Lucrez cu mulţi pacienţi şi elevi şi îi întreb mereu unde simt fericirea. Ei bine, nu ştiu să răspundă. După ce se relaxează şi se interiorizează, identific cu fiecare dintre ei zona din corp unde simt fericirea. Practic, îi întreb de fiecare zonă a corpului pentru că ei nu s-au gândit niciodată la asta şi, evident, nu ştiu ce să spună”, explică psihologul Stelian Chivu.

Majoritatea dintre noi se lasă dominaţi de gândurile negative, iar asta îi face să vadă viaţa zugrăvită doar în culori sumbre. Optimiştii au în schimb mult mai multe gânduri pozitive, iar starea lor mentală este una foarte bună. Implicit, vor atinge mult mai repede starea de fericire şi o vor putea menţine o lungă perioadă de timp.

”Fericirea este o chimie, care în prima etapă se manifestă la nivelul creierului. Este aşa numita neurochimie, ce influenţează extrem de puternic echilibrul psihologic al persoanei. Cine îşi înţelege şi ajunge să îşi controleze propria neurochimie, îşi va controla propria chimie a fericirii. Devine astfel alchimistul propriului său creier şi implicit al propriul său organism. Fericirea se poate învăţa, se trăieşte şi poate şi antrenată. În concluzie, este fericit cine ştie să fie fericit”, conchide psihologul Stelian Chivu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările