Paradox jenant în judeţul cu al treilea şomaj din ţară: mai puţin doritori decât posturi la bursa locurilor de muncă

Paradox jenant în judeţul cu al treilea şomaj din ţară: mai puţin doritori decât posturi la bursa locurilor de muncă

Bursa locurilor de muncă la Galaţi FOTO Adevărul

Pentru cele 1.892 de locuiri de muncă oferite în judeţul Galaţi s-au prezentat la bursa de vineri, 7 aprilie, doar 1.640 de persoane. Numai 410 dintre acestea au corespuns cerinţelor posturilor şi le-au convenit condiţiile, însă doar opt gălăţeni şi-au făcut şi formele de angajare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Galaţi, la bursa locurilor de muncă de vineri, 7 aprilie 2017, au fost oferite 1.892 de joburi, dintre care 1.692 la Galaţi, iar 200 la Tecuci.

S-au prezentat la bursă doar 1650 de persoane (la Galati - 1300, la Tecuci - 350), ceea ce înseamnă că au fost ceva mai multe locuri de muncă decât amatori să muncească, lucru cu totul paradoxal dacă ne gândim că în judeţ sunt aproape 20.000 de şomeri cu acte-n regulă,  situaţie ce plasează Galaţiul pe locul 3 pe ţară la rata şomajului (9,73%), după Vaslui şi Teleorman.

Din cei 1.650 de şomeri care s-au prezentat la bursă, numărul persoanelor selectate in vederea incadrării a fost de 410, din care 80 la Tecuci şi 330 la Galaţi  în timp ce pe loc au fost angajate numai opt persoane, toate la Galaţi. Este vorba despre trei agenţi securitate, un paznic, un îngrijitor clădiri, un tâmplar, un dulgher şi un polizator. 

Trebuie spus că au fost căutate mai ales persoane pentru posturi care nu necesită studii superioare, ci cunoaşterea unei meserii sau existenţa unui atestat profesional de nivel mediu. De altfel, oferta de muncă pentru persoanele cu studii superioare a fost foarte slabă, însumând mai puţin de 15% dintre posturile scoase la concurs.

„Din păcate este adevărat, oferta de locuri de muncă pentru absolvenţii de studii superioare este mică, nu e normal să fie aşa, dar ne-am obişnuit cu această stare de fapt. Această situaţie se datorează faptului că sunt puţine oferte de locuri de muncă pentru cei cu studii superioare şi probabil se ocupă foarte repede, iar angajatorii nu au nevoie de AJOFM pentru a le ocupa”, a spus Cezar Năstase, directorul AJOFM Galaţi.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările