Ne-au sfidat şi în 2015. Aroganţă în grup a parlamentarilor, Oprea ne-a revoltat cu „interesul naţional”, Udrea şi gesturile mafiote, Vlasov şi „nobilitatea” în şpagă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gestul arogant cu substrat mafiot al Elenei Udrea a derutat opinia publică. Foto: Adevărul
Gestul arogant cu substrat mafiot al Elenei Udrea a derutat opinia publică. Foto: Adevărul

Câteva dintre multele „aroganţe” din 2015 par desprinse din filme despre absurd, nu din lumea reală: gestul cu iz mafiot al Elenei Udrea, şarjele virulente ale lui Mazăre din „beciul domnesc”, declaraţiile penibile ale Vandei Vlasov despre „nobilitatea” familiei sale, aventurile funciar-mafiote ale prinţului Paul, dar şi decizia Parlamentului de a umple România de privilegiaţi politic, cu pensii speciale.

Anul 2015 a fost marcat, parcă mai mult ca niciodată, de câteva gesturi mai puţin obişnuite ale reprezentanţilor clasei politice. Într-un limbaj colocvial, multe dintre acestea, extrem de controversate, pot fi clasificate, cu lejeritate, ca fiind aroganţe, căci sfidează bunul-simţ şi uluiesc oamenii obişnuiţi.

Gestul cu iz mafiot al Elenei Udrea

Propusă de DNA pentru ridicarea imunităţii şi arestare, în februarie 2015, deputata Elena Udrea (PMP) a contrariat România în momentul în care, în plină şedinţă parlamentară (în care se discuta chiar ridicarea imunităţii – tocmai ce le vorbise colegilor ei, timp de 40 de minute), şi-a dus degetul la nas într-un gest bizar, ce imita o scenă dintr-un film cu mafioţi.

Gestul nu a fost în niciun caz o întâmplare, căci din imaginile video luate de televiziuni în acel moment se observă că deputata  şi-a pregătit cu minuţiozitate momentul, pe care l-a consumat privind în camerele de filmat şi în jur,  astfel încât să fie sigură că a fost observat de toată lumea. De altfel, blonda politicii româneşti a repetat „figura” şi după aceea, în momentul în care era dusă la arestare.

Ulterior,în faţa avalanşei de presupuneri legate de simbolistica gestului, Udrea a încercat să salveze cumva aparenţele.

„Văd că gestul meu din Parlament în care am dus mâna la nas a creat mare vâlvă şi s-a transformat în subiect de analiză semiotică. În realitate, e un semn pe care l-am făcut unei persoane dragi mie, căreia am vrut să-i transmit că «totul e în regulă»”. (Elena Udrea, pe contul său de Facebook) 

Dincolo de declaraţia liniştitoare a deputatei, este de ştiut că acelaşi gest l-a făcut şi interlopul Sile Cămătaru înainte să intre la puşcărie. Atunci, semnul a fost interpretat ca o ameninţare la adresa celor care l-au ”înfundat” pe interlop.

Specialiştii în limbajul corpului spun că este, într-adevăr, un mesaj codat între două persoane care au relaţii foarte apropiate, chiar intime.

Gestul pare că este preluat dintr-un faimos film american, “Cacealmaua”, cu acţiunea în 1973, şi care spune povestea a doi escroci care încearcă să-i întindă o cursă unui şef mafiot. Actorii Paul Newman şi Robert Redford semnalizează între ei, cu degetul la nas.

Elena Udrea arestata semn nas FOTO Marian Iliescu

Mâna la nas a fost folosită şi în alte filme cu mafioţi, iar mesajul ar fi fost ”smell fishy”, care se traduce ”miroase a peşte”. Era codul pentru a ameninţa martorii incomozi că vor dormi cu peştii, la fundul oceanului, adică vor muri dacă vorbesc.

O altă interpretare ar fi o trimitere către Omerta, cu crez mafiot de a nu-ţi trăda aliaţii dacă ajungi în spatele gratiilor. ”Dacă va fi bine pentru mine, nu o să vorbesc.” Şi masonii au acest cod al tăcerii.

Udrea este acuzată în dosarul respectiv că, în calitatea de ministru, a primit o şpagă 500.000 de euro cu ocazia organizării unei gale de box (meciul lui Lucian Bute de la Bucureşti) şi că a făcut trafic de influenţă. O altă acuzaţie adusă fostului ministru este cea de spălare de bani.

Vanda Vlasov, despre „nobilitatea” câştigată la ruletă

O altă aroganţă care insultă bunul-simţ vine din partea cunoscutei Vanda Vlasov, membra unei „dinastii” eterogene de politicieni şi artişti. În luna martie, cu ocazia arestării pentru trafic de influenţă a tatălui ei, Mihai Vlasov (preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, pe filieră PSD, la acea vreme), tânăra a încercat să acrediteze ideea că, de fapt, totul este o cacealma şi că familia ei este una cu înalte calităţi nobiliare, demonstrate prin faptul că... joacă la cazinouri.

Vanda Vlasov (la acea vreme prim-vicepreşedintele Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional, care funcţioneaza pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României a ţinut o adevărată tiradă despre onoare şi nevinovăţie, acuzând DNA de abuz.

image

Imagine de la arestarea lui Vlasov. Foto: Adevărul

Ea a ţinut să precizeze, în repetate rânduri, că tatăl ei „nu a pus mâna pe bani”, facând referire la flagrantul în urma căruia procurorii l-au reţinut pe Mihail Vlasov, pentru că ar fi luat de la un om de afaceri o şpagă de 200.000 de euro. Însă cireaşa de pe tort este alta.

Întrebată fiind despre faptul că Mihail Vlasov merge frecvent la cazinouri, Vanda Vlasov a afirmat că tot ceea ce se spune despre tatăl ei sunt legende. „Tata este un om extraordinar, este un mare jurist, dar aşa este el, un om mai liber, un om mai rebel. La cazinou joaca şi prinţul Albert. Jocurile de noroc sunt o îndeletnicire a nobilimii”, a lăsat cu gura găscată pe toată lumea Vanda Vlasov, în încercarea ei de a demonstra că Mihai Vlasov nu numai că nu este vinovat, dar că este un fel de „os domnesc” căci – uite dovada! – joacă pe la cazinouri.

Mihail Vlasov a fost denunţat la DNA de omul de afaceri Gheza Iosif Petroczki, de la care ar fi cerut un milion de euro, iar în 18 martie 2015 a fost prins în flagrant, într-un restaurant din Bucureşti, dupa ce ar fi primit de la acesta 200.000 de euro. Scopul mitei era, spun procurorii, „rezolvarea” unui proces de la Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional, unde era vicepreşedinte chiar Vanda Vlasov.

Mazăre – scrisorile arogante din „beciul domnesc”

Fără îndoială, dintr-un top al aroganţelor anului 2015 nu putea lipsi excentricul Radu Mazăre (PSD), arestat în luna aprilie sub acuzaţia de luarea de mită (circa 9 milioane de euro, din câte spun procurorii).

Pe 29 mai, din arest („beciul domnesc”, cum singur a denumit spaţiul de detenţie), a trimis, prin intermediul fiului său, două epistole în care reclamă „sistemul“ şi acuză că ar fi victima unui complot de proporţii regizat de DNA şi de adversarii politici.

Radu Mazare nazist costum FOTO Adevarul

Nu este un trucaj! Mazăre chiar s-a îmbrăcat în nazist. Foto: Adevărul

Mai mult decât atât, Mazăre devine avocatul tuturor arestaţilor, încercând să acrediteze ideea că orice privare de libertate este un abuz. În acelaşi timp, aruncă în faţă ideea halucinantă (şi pe undeva hazlie) că doar persoanele publice pot fi arestate şi judecate pentru faptele lor, retragerea din funcţiile publice ecivalând cu un fel de iertare a păcatelor.

Iată în continuare, câteva fragmente din celebrele epistole.

„În ultimii 10 ani , începând din 2005,  „sistemul” m-a acuzat de câte-n lună şi-n stele. De fiecare dată însă am avut posibilitatea să vorbesc şi să mă apăr. LIBER. Cel mai bun exemplu este deja celebrul dosar al retrocedărilor, unde sunt acuzat şi judecat din 2008. Când expertiza încuvinţată şi realizată de instanţa de judecată (refuzată de DNA în timpul urmăririi penale) a demonstrat fără echivoc că nu am retrocedat domeniul public al statului, adică principala acuzaţie din dosar, s-a facut linişte. Şi tot aşa!!

Acum însă, stau la beci de 8 saptamani, am demisionat din partid şi din funcţia de primar şi am anunţat că nu mai vreau o viaţă politică sau publică. Nu mai pot fii suspicionat ca aş putea influenţa pe cineva. Totuşi, constat că de fiecare dată când trebuie sa merg în instanţă pentru a mi se judeca sau rejudeca eliberarea se declanşează „pe surse”, în mod automat un linşaj mediatic.

Consider ca este nedrept ce mi se întâmplă şi pot să vă spun că aici, în arestul preventiv, sunt mulţi alţi oameni ca mine, care nu înţeleg de ce trebuie să stea la beciuri fără să se poată apăra juridic sau ca imagine. Nu cred că acesta este un mod corect de a se face justiţie, condamnat aprioric la televizor sau „pe surse” şi înfundat în arest preventiv prin decizii prelungite la infinit, ce induc în mod automat în opinia şi impresia generală o falsă şi certă vinovăţie a celui cercetat.
Cu mulţumiri, Radu Mazăre“

Gigi Nichita cel iubăreţ, cu cont curent pentru şpagă

Fostul primar al Iaşiului, Gheorghe Nichita (PSD) este un alt personaj sinistru şi arogant care a uimit România în 2015. Potrivit procurorilor, el i-a cerut şoferului personal să deschidă cont bancar pentru a încasa şpaga. Pentru ca lucrurile să fie tranşante, subalternul a fost ameninţat că va fi demis dacă refuză.

În rechizitoriul prin care Gheorghe Nichita a fost trimis în judecată de DNA se precizează că acesta ar fi avut un cont bancar, deţinut în acte de Eugen Chişcă, fostul său şofer, pe care îl alimenta cu bani despre a căror provenienţă nu se fac referiri.

Doar la finele anului trecut, se menţionează în rechizitoriu, Nichita ar fi alimentat contul cu 15.000 de euro. Informaţia a fost oferită procurorilor chiar de către Chişcă, într-o declaraţie pe care acesta a formulat-o la DNA în ziua în care Nichita a fost reţinut pentru spionarea amantei sale.

image

Potrivit rechizitoriului, Chişcă „a mai precizat că, după aproximativ o săptămână de la deschiderea contului, inculpatul Gheorghe Nichita i-a înmânat suma de 10.000 de euro pentru a-i depune pe card, iar înaintea sărbătorilor de iarnă din 2014, Nichita Gheorghe i-a înmânat în acelaşi scop o sumă în dolari, echivalentul a 4.500-5.000 de euro, pe care, de asemenea, i-a depus pe contul de card“, se arată în rechizitoriu.

Conform rechizitoriului, mita de la oamenii de afaceri Tiberiu Urdăreanu şi Gabriel Mardarasevici a intrat în atenţia anchetatorilor mai întâi la Iaşi, încă din martie 2014, atunci când pe rolul DNA Iaşi a fost deschis un dosar penal în acest sens, preluat ulterior de structura centrală. În total, Nichita ar fi pretins 6,9 milioane de lei de la asocierea firmelor lui Urdăreanu şi Mardarasevici, suma reprezentand 10% din proiectul privind managementul traficului rutier.

Banii urmau să ajungă la Nichita prin contul firmei IBC, unde s-a depus un total de aproximativ 3,7 milione de lei. Pe lângă această sumă, Nichita ar mai fi beneficiat de reduceri la Hotel Marriott din Bucureşti, de servicii de cazare în Beijing şi Hong Kong, dar şi de electronice şi electrocasnice.

Paul, prinţul hoţilor. De România

Nu putea lipsi din acest top celebrul Paul de România. Paul Philippe Lambrino, după numele lui real, pe care l-a schimbat în „Al României”, într-un gest de o aroganţă vecină cu alienarea.

image

În decembrie 2015, Paul Lambrino a fost reţinut şi apoi arestat la domiciliu într-un dosar privind o serie de retrocedări ilegale de zeci de milioane de euro, în care mai sunt inculpate alte 12 persoane, prin care şi deja celebrul Remus Truică.

Aspira la titlul de rege al României (fiind într-un conflict deschis cu Mihai I), însă se pare că sigurul titlul pe care are certitudinea că-l va obţine este cel de prinţ al hoţilor. Evident, de România.

Ponta şi sfidarea românilor

Imediat după demisia din funcţia de prim-ministru (urmare a uriaşelor proteste de stradă contra sistemului corupt din România), Victor Ponta a reuşit şi el să emită o aroganţă demnă de o cauză mai bună.

image

Întrebat de jurnalişti ce crede despre proteste, dar şi despre faptul că este acuzat de DNA de fapte de corupţie, Ponta a declarat că nu mai are nimic de declarat nimănui, dat fiind că nu mai este o persoană publică.

Atâta doar că demnitarul a uitat două lucruri. Primul: după demisia de la Guvern a rămas deputat, deci tot o funcţie publică ocupă. Doi: faptele penale săvârşite de demnitari nu devin secrete private după ce persoanele respective demisionează din funcţiile publice.

Coloana oficială a lui Oprea

Una dintre cele mai urâte aroganţe din 2015 este opera ministrului de Interne Gabriel Oprea, despre care s-a demonstrat că s-a plimbat zi de zi cu coloană oficială, fie că mergea la lucru, fie că o folosea în interes personal. 

Gabriel Oprea la Parchet FOTO Eduard Enea

Descoperirea a fost făcută după ce un poliţist folosit pentru o astfel de misiune a murit la datorie, căzând cu motocicleta într-o groapă nesemnalizată, ăn timp ce merge cu peste 100 de kilometri la oră, pentru că „domnul ministru se grăbea”. Unde se grăbea? Să ia prânzul cu nişte amici.

Chiar dacă imensul scandal al coloanelor oficale folosite în mod abuziv părea să explodeze, el s-a terminat, cinic, tot cu o uriaşă aroganţă: aleşii au modificat legea şi au extins categoriile de demnitari care pot beneficia de antemergători. Mai zi ceva!

Aroganţă-n grup la adresa României din stradă

Parcă întru prelungirea măgăriei cu coloanele oficiale, Parlamentul României a decia să mai dea un cot în gură românilor care au îndrăznit să se revolte contra sistemului mafiot care guvernează România.

Astfel, în luna decembrie, aleşii au decis să facă pensii speciale tuturor parlamentarilor şi primarilor, care sunt introduşi, peste noapte, într-o categorie privilegiată ce sfidează restul naţiunii.

Măsura este una revoltătoare cu cât, dacă este să socotim drept, avem de-a face cu un privilegiu oferit tot clasei politice (aceea contestată de sute de mii de oameni în stradă), dat fiind că 99% dintre aleşi sunt membrii unui partid, oricare ar fi el.

Căldura şi lumina vin doar din urări

Am lăsat la urmă o aroganţă mică, dar extrem de sugestivă, săvârşită de primarul UNPR de la Galaţi.
Cu ocazia Crăciunului, primarul Marius Stan a trimis gălăţenilor peste 200.000 de felicitări în care le urează lumină în suflete şi multă căldură. Ba chiar cuvântul căldură este scris cu majuscule şi cu roşu, parcă pentru a le da cu tifla celor 80.000 de gălăţeni care au căldură doar câteva ore pe zi  şi celor 20.000 de oameni care nu au deloc. Totul din cauza falimentului sistemului public de distribuire a căldurii, patronat de primărie.

Nici cuvântul „lumină” nu-i chiar unul lipsit de aroganţă căci, pentru prima oară în ultimii 25 de ani, oraşul nu mai are iluminat ornamental de sărbători. Bine, pe primar n-are cum să-l deranjeze asta, pentru că el şi-a făcut Crăciunul la Viena, iar Anul Nou îl va sărbători în Elveţia, la schi.

Vă mai recomandăm şi:

 2015: sfârşit de carieră pentru nume grele din politica românească. Top 10

 Anii de domnie ai „Împăratului” Vlasov. Decăderea unuia dintre cei mai cunoscuţi sforari ai României postdecembriste

2015: anul cu cea mai bogată recoltă de politicieni penali. Ce demnitari au fost salvaţi de imunitatea parlamentară

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite