Galaţiul are un nou city-manager. Concursul a fost câştigat de fostul fotbalist Marius Humelnicu, singurul candidat pentru funcţie

Galaţiul are un nou city-manager. Concursul a fost câştigat de fostul fotbalist Marius Humelnicu, singurul candidat pentru funcţie

Marius Humelnicu FOTO Adevărul

Proba interviului ar fi trebuit să aibă loc pe 4 august, însă comisia de examinare a acceptat susţinerea probei pe 1 august (în aceeaşi zi cu examenul scris), dat fiind că Humelnicu era singurul candidat, deci nu mai era necesar răstimpul pentru contestaţii şi soluţionarea acestora.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ceea ce se ştia încă din ziua alegerilor a devenit oficial: social-democratul Marius Humelnicu (39 ani)  a devenit noul city-manager (în traducere, un fel de director executiv) al oraşului Galaţi.

Humelnicu a fost singurul candidat înscris la examenul pentru acest post esenţial pentru administrarea oraşului, iar programul de examinare a fost din acest motiv comprimat cu mai multe zile.

Astfel, candidatul a susţinut pe 1 august atât proba scrisă, cât şi interviul (acesta era programat iniţial pe 4 august), în urma cărora a obţinut 196 de puncte din 200 de puncte posibile, fiind declarat câştigător al concursului.

În zilele următoare se vor derula procedurile juridice necesare angajării fostului fotbalist la Primăria Galaţi, pe postul pe care în ultimii ani l-au ocupat Florin Popa şi Aurel Vlaicu.

Cine este Marius Humelnicu

Marius Humelnicu s-a născut la data de 22 octombrie 1977, în oraşul Galaţi.

După absolvirea Liceului cu Program Sportiv din Galaţi, Marius Humelnicu urmează cursurile Universităţii "Dunării de Jos" Galaţi, Facultatea de Mecanică, specializarea Inginerie Managerială şi Tehnologică.

În paralel, joacă fotbal la mai multe echipe, atât din ţară, cât şi din străinătate: în ţară la Dunărea Galaţi, Oţelul Galaţi,Gloria Buzău, Cimentul Fieni, Dacia Unirea Brăila, iar în străinătate la Şahdag Ǫusar şi Gilan Ǫabala din Azerbaidjan.

În urma unui accident la piciorul drept în anul 2007 îşi întrerupe cariera sportivă. În anul 2009 este numit Director Coordonator în cadrul Direcţiei pentru Sport a Judeţului Galaţi.

În anul 2010 finalizează cursurile de master "Drept şi Administraţie Publică Europeană" în cadrul Facultăţii de Drept, Universitatea "Danubius" Galaţi.

Se specializează şi în anul 2012 devine expert în achiziţii publice, Fundaţia Şcoala Română de Afaceri a Camerelor de Cormerţ şi Industrie - Filiala Galaţi. Începând cu anul 2013 ocupă funcţia de Şef Serviciu A.R.R. – Autoritatea Rutiera Română Galaţi.

În anul 2015 finalizează studiile de master "Siguranţa şi performanţele circulaţiei rutiere", Facultatea de Mecanică din cadrul Universităţii "Gheorghe Asachi" din Iaşi. În august 2015 este numit secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

Este membru PSD, unde ocupă funcţia de vicepreşedinte al organizaţiei judeţene Galaţi.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările