Galaţi/ Şomerii sunt şcoliţi în cadrul unui proiect european

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Federaţia "Solidaritatea Sanitară" din România, în calitate de beneficiar şi S.C. Centrul de Consultanţă şi Studii Europene S.R.L., ca partener, desfăşoară în perioada ianuarie 2010 - august 2012, proiectul „Formare şi Informare pentru piaţa muncii".

Valoarea finanţării europene se ridică la peste 2 milioane de lei, fiind al doilea proiect cu finanţare din banii Uniunii Europene lansat şi implementat de Federaţia "Solidaritatea Sanitară" din România.

Se doreşte dezvoltarea competenţelor esenţiale pentru integrare şi reintegrare în viaţa activă a şomerilor din judeţele Galaţi şi Brăila.
Lansarea a avut loc joi printr-o conferinţă de presă şi printr-o masă rotundă în cadrul căreia s-au dezbătut problemele pieţei muncii din România.

Proiectul ajută totodată la dezvoltarea programelor de asistenţă pentru căutarea unui loc de muncă, la dezvoltarea programelor de mediere pe piaţa muncii.

Ca element de noutate se pune la dispoziţie o linie verde pentru ocuparea unui loc de muncă, la care persoanele ce se încadrează în grupul ţintă al proiectului vor putea suna gratuit pentru a beneficia de informare şi consiliere de specialitate.

Informaţii de interes pentru cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă vor putea fi găsite şi pe site-ul proiectului www.caut-job.ro.

Persoanele interesate şi care se încadrează în grupul ţintă se vor putea în vederea participării la activităţile proiectului la sediul Federaţiei „Solidaritatea Sanitară" din România şi la sediile partenerului S.C. Centrul de Consultanţă şi Studii Europene S.R.L., dar şi prin e-mail la adresa secretariat@caut-job.ro.

„Solidaritatea Sanitară" din România este o federaţie sindicală membră a Centralei Naţionale Sindicale din Sănătate şi Asistenţă Socială „SANASIST".

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite