FOTO Imagini spectaculoase cu Siretul aproape secat. „Ne arată fundul. E prost crescut!“, glumesc pescarii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În locurile unde apa avea peste trei metri, râul se poate trece acum cu piciorul. Specialiştii avertizează însă că sub suprafaţa apei în aparenţă mică se pot ascunde locuri bulboane periculoase, adânci de şapte-opt metri. În urmă cu doar câteva zile, un ofiţer de Poliţie, bun înotător, s-a înecat din cauza unui astfel de vârtej mortal.

Seceta prelungită din ultima perioadă a dus la scăderea pronunţată a debitelor tuturor râurilor din Moldova, care aproape că au secat, scoţând la iveală peisaje ireale, care n-au mai fost văzute de multă vreme, poate niciodată.

Potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărirea Apelor (INHGA), Siretul se află în prezent la sub 30% din debitul mediu multianual măsurat în luna iulie. După cum se poate vedea şi din harta anexată, bazinul hidrografic al amintitului râu are, în special în zona afluentului Bârlad, cele mai scăzute valori de debit dintre toate cursurile de apă din România.

Debitul minim istoric înregistrat în statistici este de 35 de metri cubi de apă pe secundă, însă Siretul este acum foarte aproape de acest nivel. Ultimul buletin hodrologic indica un debit de 46 de metri cubi pe secundă, faţă de un debit normal mediu lunar de circa 250 de metri cubi pe secundă.

Scăderea nivelului râului, în porţiunea Şerbeştii Vechi-Şendreni-Galaţi, cu mai bine de doi metri faţă de normal, a scos la iveală imagini care, de regulă, nu pot fi văzute: resturi ale unor poduri demolate, relicvele unor ambarcaţiuni scufundate, grinduri care despart apele, dar şi câteva locuri cu nisip foarte alb şi fin, numai bun pentru plajă.

Siretul la Şendreni

„Rar scade aşa de mult Siretul”

Paul Cristea, primarul comunei Şendreni (ultima comună înainte de vărsarea Siretului în Dunăre) spune că nu a văzut decât extrem de rar râul la un nivel aşa de scăzut.

„Poate prin copilărie să-l fi văzut aşa de mic, de neînsemnat. Şi Dunărea este foarte scăzută, aşa că acuma Siretul pare un pârâu ceva mai mare”, spune primarul.

Siretul la Şendreni

Evident, pescarii se bucură de situaţie, căci un debit mai mic al râului înseamnă o concentrarea a vieţuitoarele pe metrul cub de apă. „Îi cam ca la ciorbă. Dacă mai arunci din zeamă, se văd mai bine cartofii. Numai că teoria nu se prea potriveşte cu practica la prins peşte”, glumeşte unul dintre pescari.

„Este prost crescut Siretul zilele astea. A început să ne arate fundul!”, adaugă, mucalit, un altul.

Avertizare pentru amatorii de scăldat: râul are capcane

Date fiind temperaturile foarte ridicate, caniculare, care se înregistrează în aceste zile, mulţi ar putea fi tentaţi să facă o baie în Siretul foarte scăzut.

Siretul la Şendreni

Specialiştii avertizează însă că, deşi pare foarte mic, Siretul are multe capcane. Chiar dacă apa are mai puţin de un metru adâncime, din amonte şi până aproape de Barboşi, există locuri unde s-au format de-a lungul timpului, în urma viiturilor, gropi adânci şi de 7-8 metri, zone în care se produc şi vârtejuri periculoase.

În aceste condiţii, doritorii de o răcorire în apele Siretului sunt sfătuiţi să fie precauţi şi să evite să încerce să înoate în râu, mai ales în porţiunile din apropierea podurilor sau a unor resturi aflate în albie.

Dovada că avertizarea este cât se poate de serioasă este faptul că, în urmă cu doar câteva zile, şeful SAS din cadrul Poliţiei Vrancea s-a înecat în Siret, prins într-un vârtej, deşi era un foarte bun înotător.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite