Elevii seminarişti care au ucis un om după banchetul de absolvire au fost achitaţi
0Cei doi elevi au înjunghiat un bărbat de 42 de ani şi l-au lovit apoi cu bâtele în cap, iar la scurt timp acesta a decedat. Judecătorii au apreciat însă că cei doi elevi au fost provocaţi de victimă la momentul atacului şi i-au achitat de acuzaţiile de omor, respectiv lovire şi alte violenţe.
Curtea de Apel Galaţi a pronunţat verdictul definitiv în cazul elevilor seminarişti care au ucis cu bestialitate un gălăţean de 42 de ani pe 23 mai 2019, după ce plecaseră de la petrecerea de absolvire. Tribunalul Galaţi i-a condamnat iniţial pe George Micu (21 ani) şi Lucian Gabriel Zaharia (20 ani), elevi la Seminarul Teologic din Galaţi, la 5 ani şi 6 luni de închisoare pentru omor, respectiv 6 luni de închisoare cu suspendare pentru lovire şi alte violenţe.
Curtea de Apel Galaţi a rejudecat cazul şi a schimbat încadrarea juridică în cazul lui George Micu în două fapte: omor şi tentativă de omor. L-a achitat pentru omor pe motiv că fapta a fost comisă în legitimă apărare, iar pentru tentativă de omor i-a aplicat o pedeapsă de 2 ani şi 10 luni de închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere. Lucian Gabriel Zaharia a fost, de asemenea, achitat pentru lovire şi alte violenţe.
Ucis în urma unui conflict spontan
Potrivit anchetatorilor, nu a existat un mobil al omorului, totul având la origine un conflict spontan, pe care Lucian Gabriel Zaharia şi George Micu l-au avut iniţial cu fiul celui pe care l-au ucis. Crima a avut loc după ce seminariştii au plecat de la petrecerea de absolvire. Pe drumul spre cămin, tinerii s-au întâlnit cu victima, care a fost lovită cu un cuţit şi apoi cu bâte în cap, leziunile fiindu-i fatale.
„Inculpaţii se întorceau de la o petrecere, au trecut pe strada pe care locuia victima şi acolo a avut loc agresiunea. Victima a fost lovită cu un cuţit şi apoi cu bâte în zona capului, leziunile traumatice fiind incompatibile cu viaţa. Cei doi inculpaţi nu au fost agresaţi de victimă, a fost o discuţie contradictorie între o rudă a victimei şi cei doi inculpaţi, dar cei care au agresat au fost inculpaţii. Fiul victimei a fost implicat în discuţia contradictorie. Au recunoscut fapta”, a declarat procurorul Liliana Istrate, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi.
Şi-au recunoscut faptele
De celaltă parte, avocatul tinerilor, Julieta Popescu, a explicat că nu aceştia au iniţiat conflictul cu final tragic, ci că au fost acostaţi şi înjuraţi de fiul şi ginerele victimei, care a intervenit ulterior, înarmat cu o bâtâ, deşi situaţia conflictuală nu impunea acest lucru, fiind doar la nivel verbal.
Victima s-a prăbuşit la pământ în urma loviturilor primite FOTO captură video
„Cei doi veneau de la un banchet şi în urma acestor discuţii, a degenerat. Putem spune că a existat şi o provocare, pentru că au fost urmăriţi de părintele unuia dintre copii, cu care a existat conflictul anterior. De aici nu a fost decât un pas la crearea acestei altercaţii între tatăl, cel care îl însoţea, şi cei doi inculpaţi. Banchetul a aparţinut seminarului, de acolo ei au plecat spre cămin şi pe traseu a apărut această abordare din partea celor doi tineri, iar tatăl unuia dintre ei, victima, a venit pentru că băiatul său a participat la o altercaţie anterioară incidentului”, a precizat avocatul.
Tinerii şi-au recunoscut faptele atât în faţa procurorilor, cât şi în faţa instanţei. „Regretă fapta. Cuţitul îl avea unul dintre inculpaţi, îl avea în permanenţă pentru că îi plăcea să deţină acest accesoriu. Toţi şi-au recunoscut faptele, o să mergem pe o procedură simplificată, şi-au manifestat această opţiune încă de la faza de urmărire penală”, a mai spus avocata tinerilor.
„Ne unim în rugăciune cu familia îndurerată”
Reprezentanţii Arhiepiscopiei ”Dunărea de Jos” declarau la acel moment că vor lua măsuri drastice împotriva elevilor dacă se va dovedi că se fac vinovaţi de acuzaţiile aduse.
„Referitor la abominabilul incident produs în noaptea de 23 mai a.c., în urma căruia o persoană şi-a pierdut viaţa, Seminarul Teologic Ortodox «Sf. Andrei» din Galaţi îşi exprimă mâhnirea faţă de această situaţie. În cazul nefericit în care se va constata implicarea unor elevi din şcoala noastră în acest regretabil eveniment, după finalizarea cercetărilor legale se vor lua măsurile administrative care se impun. Condamnând cu fermitate asemenea atitudini, ne exprimăm regretul profund pentru pierderea vieţii unei persoanei şi ne unim în rugăciune cu familia îndurerată“, precizau reprezentanţii Seminarului Teologic Ortodox.
Vă mai recomandăm să citiţi şi:
Crimă urmată de sinucidere. Un bărbat şi-a strangulat partenera de viaţă, iar apoi s-a spânzurat
Român acuzat de crimă în Spania. L-a ucis cu barbarism pe un bătrân care îl invitase în casă