Două consiliere locale din Galaţi cer Primăriei eliminarea mai multor taxe, pe care le consideră „abuzive şi ilegale”

Două consiliere locale din Galaţi cer Primăriei eliminarea mai multor taxe, pe care le consideră „abuzive şi ilegale”

Consiliera locală Oana Iurescu FOTO Arhiva Adevărul

Oana Claudia Iurescu şi Nicoleta Badiu, ambele de la PMP, au depus în Consiliul Local al Municipiului Galaţi două proiecte de hotărâre pentru eliminarea unor „biruri” locale, respectiv taxa de ecarisaj şi taxa pentru apa de ploaie.

Consilierele Oana Claudia Iurescu şi Nicoleta Badiu, a depus în Consiliul Local al Municipiului Galaţi două proiecte de hotărâre pentru eliminarea unor taxe locale considerate de mulţi gălăţeni ca fiind abuzive: taxa de ecarisaj şi taxa pentru apa de ploaie.

În documentul înaintat, cele două consiliere de la Partidul Mişcarea Populară (PMP) susţin că în ceea ce priveşte taxa de ecarisaj avem de a face cu dublă sau chiar triplă taxare, fiind plătită  o dată ca persoane fizice şi a doua oară ca membri ai asociaţiilor de proprietari. In cazul în care persoana şi-a înregistrat şi o firmă în apartament, taxa este percepută a treia oară, de această dată pe firmă. 

„Totodată, cuantumul taxei variază în funcţie de numărul de apartamente cuprinse în asociaţie, cetăţenii din asociaţiile mari plătind mai puţin decât cei din asociaţiile cu un număr mai mic de membri. Taxa de ecarisaj este inclusă abuziv în cheltuielile de întreţinere ale asociaţiilor, ori aceasta a fost gândită şi aşezată ca o taxă aferentă proprietăţii, nu ca o cheltuială cu un serviciu de care beneficiază proprietarul”, se susţine în document.

Consilierele mai spun că deşi taxa a fost destinată creării sursei de finanţare pentru achiziţionării de utilaje şi echipamente de ecarisaj şi pentru construirea de adăposturi şi padocuri pentru animale, aceste investiţii nu au fost făcute, iar campaniile de sterilizare nu-şi arată rezultatul în diminuarea numărului de animale fără stăpân. „Constatând că taxa de ecarisaj nu este corect aşezată, că nu este corect percepută, iar fondurile astfel obţinute nu sunt cheltuite în scopul solicitat”, afirmă acestea, cerând imperios eliminarea acesteia.

În ceea ce priveşte taxa pentru apa meteorică şi canalizare, adică a taxei pe care gălăţenii o plătesc pentru apa de ploaie, Oana Iurescu şi Nicoleta Badiu afirmă că este „doar un bir lipsit de sens şi transparenţă în ceea ce priveşte metodologia de calcul”.

Ele constată că, de fapt, cuantumul acestei taxe nu este aplicat uniform, asociaţiile de proprietari fiind silite să plătească inclusiv pentru apa care plouă pe trotuarele din jurul blocurilor. 

„În ceea ce priveşte componenta de canalizare, constatăm că taxa diferă în funcţie de numărul de camere, nu în funcţie de  consumul efectiv de apă ce finalmente se va scurge în canalele oraşului. Prin modul în care a fost aşezată şi prin metodologia de calcul a acesteia, taxa pe apa de ploaie măreşte aberant costul apei potabile şi aşa prea ridicat la Galaţi”, susţin consilierele PMP.

Acestea menţionează şi faptul că ceastă taxă a fost eliminată în zeci de localităţi din ţară, sau chiar în judeţe întregi, fiind considerată abuzivă şi ilegală.

„Cum în Galaţi nici nu plouă cu bani si nici câinii nu mai aleargă de mult cu covrigi în coadă, haideţi sa nu taxăm oamenii pentru apa de ploaie şi pentru colacii din cozile bietelor patrupede”, mai afirmă Oana Iurescu şi Nicoleta Badiu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: