Doctorul Bacalbaşa a fost „debarcat” de la conducerea secţiei de Anestezie şi Terapie Intensivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doctorul Bacalbaşa este şi purtător de cuvânt al Spitalului de Urgenţă.
Doctorul Bacalbaşa este şi purtător de cuvânt al Spitalului de Urgenţă.

Ministerul Sănătăţii nu i-a aprobat doctorului Nicolae Bacalbaşa cererea de prelungire a mandatului de şef al secţiei ATI din cadrul Spitalului de Urgenţă Galaţi.În aceste condiţii, anestezistul rămâne un simplu medic în secţia în care lucrează din 1972.

În vârstă de 67 de ani, doctorul Nicolae Bacalbaşa ar fi fost la cea de-a doua prelungire în condiţiile în care legea prevede că vârsta maximă până la care un medic poate fi şef de secţie este cea de 65 de ani. Vârsta este identică cu cea la care sunt pensionate cadrele universitare, indiferent de grad.

„Potrivit legii, şefii de secţie la spitalele clinice sunt numiţi din rândul cadrelor didactice universitare. Domnul doctor Bacalbaşa, care este cadru universitar la Facultatea de Medicină, a ieşit la pensie la 65 de ani, de atunci predând la Facultate în baza unui contract pe durata determinată. Tot de atunci a fost şef de secţie în baza unei prelungiri acordate de Ministerul Sănătăţii", a explicat doctorul Valentin Boldea, şeful Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi.

Contactat telefonic, doctorul Bacalbaşa ne-a declarat că nu se simte prea afectat de decizia ministerului.

„Eu îmi văd în continuare de activitatea didactică şi sunt atât de prins în campania electorală pentru Consiliul Judeţean încât pot spune chiar că este o uşurare", ne-a declarat doctorul Bacalbaşa.

Conform declaraţiei de avere postată pe siteul CJ Galaţi, unde ocupă funcţia de preşedinte al Comisiei pentru asistenţã şi protecţie socialã, învăţământ, sănătate, cultură, activităţi ştiinţifice, sportive şi de agrement, doctorul Bacalbaşa a câştigat în 2010, din funcţia de şef al secţiei ATI, suma de 101.363 de lei. De la Facultatea de Medicină, în calitate de profesor, a luat 23.457 de lei, iar ca şi consilier judeţean a încasat peste 8.700 de lei.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite