Deţinuţii-actori: „Avem viaţă grea de când cu filmul ăsta”

Doi dintre protagoniştii filmului „Eu când vreau să fluier, fluier" se află închişi la Penitenciarul Tichileşti. Aceştia povestesc, nu numai despre momentele frumoase şi experienţa deosebită trăită la filmări, ci şi despre necazurile care au urmat acestui eveniment deosebit din viaţa lor.

Găgenel Ţicu şi Constantin Mihai Ilaşcu sunt singurii deţinuţi români care se pot mândri cu apariţia lor într-un film artistic premiat la Festivalul de la Berlin. Cei doi tineri sunt încarceraţi la Penitenciarul pentru Minori şi Tineri din comuna Tichileşti, Brăila, fiind condamnaţi pentru viol şi respectiv vătămare corporală. Experienţa de pe platoul de filmare i-a transformat adevărate vedete printre colegii deţinuţi, dar în acelaşi timp, cei doi au rămas cu un gust amar.

„La filmări a fost foarte frumos. Am filmat cam o lună de zile. Nu suntem mulţumiţi pentru că ni s-a promis că vom primi pozele de la filmări şi un CD cu filmul, pentru fiecare în parte. Nu am primit nimic. Colegul meu s-a înbolnăvit de varicelă. Eu am răcit la filmări. Trebuia să stau între două ziduri, în curent. Erau câteva scene în care făceam baie acolo şi m-am îmbolnăvit", spune Constantin Mihai Ilaşcu, unul dintre „actori".

După apariţia în filmul „Eu când vreau să fluier, fluier" colegii din închisoare s-au comportat normal cu ei, ba chiar i-au respectat şi mai mult. În schimb, cei doi nu pot spune acelaşi lucru despre conducerea penitenciarului şi despre gardieni.

„Directoarea spune că cei noi doi am prins încredere în noi şi că am devenit mai violenţi. Asta nu este adevărat. Are o ură personală pe noi, de când am apărut în film. Toate cadrele au prins ură pe noi. Singurul care ne ajută din penitenciar este domnul Ceamă, directorul adjunct. El ştie trecutul nostru, ne înţelege. Directoarea nu ştie nimic despre noi. Tot timpul spune că suntem violenţi dar nu şi de ce", spun cei doi deţinuţi.

Bătăi peste bătăi

Atât Găgenel Ţicu, cât şi Constantin Mihai Ilaşcu au trimis nenumărate scrisori la Administraţia Naţională a Penitenciarelor pentru a face cunoscută situaţia din închisoarea de la Tichileşti. Până în prezent nu au primit niciun răspuns, şi susţin că situaţia lor s-a înrăutăţit şi mai mult.

„Spre exemplu, aseară, nu am vrut să ies la masă, pentru că îmi era foarte rău. Nu putem să merg. Au venit cu intervenţia, m-au scos din cameră şi m-au bătut. Orice facem, ne bat imediat. De când cu filmul, avem viaţă grea. Dacă facem o greşeală cât de mică ar fi avem de suferit. Pe noi ne respinge total, ne vorbeşte foarte urât", spune Găgenel Ţicu.

Pe lângă bătăile pe care trebuie să le suporte, cei doi se plâng şi de faptul că li se taie din drepturi.
„Noi dacă vorbim acum cu dumneavoastră, când ajungem la penitenciar, ne bat. Sigur ne aşteaptă o bătaie bună când ajungem acolo. Deja au auzit ce vorbim. Azi dimineaţă, mi-au dat 20 de bastoane degeaba. Când nu ne bat, ne taie din drepturi. Nu mai avem dreptul la vizită. Doi ani jumătate nu am ieşit la vizită, pentru că nu m-a căutat nimeni. Acum, când mă caută familia, pentru raportul făcut aneu,(raport întocmit pe nedrept n.n.), nu am dreptul la vorbitor timp de două luni şi jumătate", adaugă Găgenel Ţicu.

Au ratat eliberarea din cauza altora

Cel mai bun lucru care li s-ar fi putut întâmpla după apariţia în filmul „Eu când vreau să fluie, fluier" ar fi fost eliberarea înainte de termen. Această măsură a şi fost luată în discuţie de către Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi de conducerea închisorii de la Tichileşti dar s-a renunţat după ce alţi doi puşcăriaşi care au jucat în film s-au întors după gratii, imediat după eliberare.
„A fost în discuţie punerea lor în libertate, dar din cauza celor doi deţinuţi-actori, care au ajuns din nou în penitenciar, s-a renunţat la idee", ne-a declarat Ionel Ceamă, directorul adjunct al Penitenciarului Tichileşti.