Cum blochează un autocar al Ministerului Afacerilor Interne o arteră de circulaţie de pe cel mai circulat bulevard din Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autocarul a adus echipa de volei masculin a clubului Dinamo la Galaţi, iar şoferul a parcat autovehiculul în faţa unui hotel, ignorând cele mai elementare reguli de circulaţie. În urmă cu câteva luni, un alt autocar aparţinând tot Ministerului Afacerilor Interne a blocat aceeaşi arteră de circulaţie din Galaţi timp de două zile.

Un autocar care a dus echipa de volei masculin a clubului Dinamo la Galaţi staţionează neregulamentar în faţa unui hotel din Galaţi, iar Poliţia Rutieră şi Poliţia Locală nu au luat până acum nicio o măsură împotriva şoferului vinovat de această situaţie.

Grav este că autovehiculul blochează artera de acces a vehiculelor din zona Portului spre strada Domnească, cel mai circulat bulevard din Galaţi, dar şi vizibilitatea şoferilor către o trecere de pietoni din apropiere.

image

Un alt autocar al Ministerului Afacerilor Interne a parcat în acelaşi loc FOTO GSDG

În urmă cu câteva luni un alt autocar al Ministerului Afacerilor Interne a fost parcat în exact acelaşi loc, îngreunând serios circulaţia în zonă. Asta în condiţiile în care în imediata vecinătate este o parcare publică, iar hotelul unde s-au cazat sportivii are parcare privată.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite