Cozi uriaşe la Trenul Regal, în Gara CFR din Galaţi. Sute de oameni au vrut să vadă cum arată în interior VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
sursa: C.Mazilu
sursa: C.Mazilu

Aglomeraţie mare în Gara CFR din Galaţi. Peste două mii de persoane au venit marţi, 10 mai, la Gara din oraş pentru a vedea Familia Regală şi a vizita trenul regal. Oamenii au aşteptat chiar şi două ore la coadă, iar organizatorii au fost nevoiţi să prelungească programul de vizitare.

Trenul Regal, cu care au călătorit patru generaţii ale Familiei Regale a României, a fost cel mai aşteptat moment al zilei de marţi, 10 Mai, în Gara CFR Galaţi.

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei, Alteţa Sa Regală Principele Radu şi Alteţa Sa Regală Principesa Sofia au fost întâmpinaţi cu tradiţionala pâine cu sare şi cu flori. 

Organizatorii au întins covorul roşu, oamenii s-au îmbrăcat în uniforme de epocă şi i-au primit pe membrii familiei regale cu flori, aplauze şi cântece patriotice.

După tradiţionala ceremonie, gălăţenii au format cozi uriaşe pentru vizita trenul regal. Deşi momentul a fost amânat cu două ore, oamenii au venit în număr foarte mare la Gara CFR. Întrucât erau foarte mulţi oameni la coadă, organizatorii au prelungit cu o oră programul de vizitare. 

„Este ceva unic, o dată în viaţă cum se spune. Mi-am dorit să văd trenul regal cum arată în interior. Am aşteptat aproape două ore la coadă, dar a meritat”, spune o gălăţeancă. 

„M-au impresionat mult vagonul sufragerie, dar şi faptul că există o baie cu o cadă. A fost interesant”, mărturiseşte Andrei, elev la o şcoală din Galaţi, 

   

Trenul este compus din cinci vagoane: Vagonul Sufragerie, Vagonul Majestăţii Sale, Vagonul Musafirilor Regali, Vagonul Invitaţilor şi Vagonul Casei Majestăţii Sale. Lor li se adaugă, în cazul unor Funeralii Regale, Vagonul Funerar.

Cu actualul Tren Regal au călătorit patru generaţii ale Familiei Regale: Regina Maria, Regele Carol al II-lea, Regina Elena, Regele Mihai şi Majestatea Sa Margareta. Nu au călătorit niciodată cu acest tren Regele Ferdinand I şi Regina Ana.

Foto: C. Mazilu 

familia regala

Povestea Trenului Regal al României

Trenul Regal folosit în prezent de către Familia Regală a fost inaugurat în anul 1928 şi a fost gândit ca un mijloc de transport pentru Regele Ferdinand Întregitorul şi Regina Maria, în vizitele lor numeroase pe teritoriul României Mari. Anterior, Regele Carol I şi Regele Ferdinand au folosit alte două garnituri de tren, din anii 1870 până în anii 1920.

Foto C. Mazilu 

gara

Trenul Regal folosit în prezent de către Familia Regală a fost inaugurat în anul 1928 şi a fost gândit ca un mijloc de transport pentru Regele Ferdinand Întregitorul şi Regina Maria, în vizitele lor numeroase pe teritoriul României Mari. Anterior, Regele Carol I şi Regele Ferdinand au folosit alte două garnituri de tren, din anii 1870 până în anii 1920. 

Sursa: Familia Regală a României 

tren

Trenul a fost fabricat în Italia la solicitarea statului român, la Uzinele Ernesto Breda – Construzioni Meccaniche Milano, din 1926 până în 1928. El a fost livrat României şi a intrat în serviciul Casei Regale la un an după trecerea la cele veşnice a Regelui Ferdinand. Primii ani din istoria trenului sunt legaţi de Regina Maria, de Regele Mihai, de Regina Mamă Elena şi, desigur, de Regele Carol al II-lea.

Trenul Regal a fost iniţial folosit la realizarea vizitelor de Stat din ţările europene şi la vizitarea comunităţilor urbane şi rurale. După anul 2012, el a redevenit un mijloc de a face legătura între Coroană şi comunităţile locale, dar şi un simbol al statului român.

Sursa: Familia Regală a României 

tren

În anii 1940, Regele Mihai şi Regina-mamă Elena au folosit Trenul Regal în multe ocazii. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, suveranul şi mama au petrecut, graţie Trenului Regal, multe clipe alături de oameni, de comunităţi, de familii româneşti. 

Sursa: Familia Regală a României 

tren

În zilele noastre, Trenul Regal a reînceput drumurile sale, ducând membrii Familiei Regale în oraşele din ţară, în anul 2012. De atunci încoace au fost efectuate 11 călătorii, în 50 de oraşe din ţară.

Vă recomandăm şi:

Trenul Regal, drum simbolic în Constanţa. Se împlinesc 140 de ani de la alipirea Dobrogei la ţara mamă

Povestea Trenului Regal. Cum arată şi ce foşti regi şi lideri comunişti l-au folosi

   

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite