Cine este interlopul care a evadat din arestul Poliţiei Galaţi. „Stănel“ conduce maşini de lux, merge la sală şi călăreşte cai de rasă

Cine este interlopul care a evadat din arestul Poliţiei Galaţi. „Stănel“ conduce maşini de lux, merge la sală şi călăreşte cai de rasă

Stănică Busuioc, recidivistul evadat din arestul IPJ Galaţi FOTO Arhiva personală

Stănică Busuioc (zis şi Stănel) are la activ numeroase furturi, spargeri şi jafuri comise în Europa de Vest, dar şi o mulţime de „aroganţe” locale cu substrat interlop. Potrivit surselor judiciare, el a fost implicat în mai multe scandaluri şi bătăi şi a fost condamnat la închisoare pentru că a condus maşina după ce permisul îi fusese anulat pentru alcool şi viteză.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cazul aproape ridicol al evadării din sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Galaţi a unui individ aflat sub mandat de reţinere, eveniment petrecut joi, 10 ianuarie, aduce în atenţie din nou toleranţa oamenilor legii faţă de ceea ce publicul larg identifică drept „lumea interlopă”.

Cel implicat în incident, Stănică Busuioc (38 ani), zis Stănel, nu este un personaj oarecare ci unul cunoscut în judeţ, având în vedere că, atunci când nu este plecat în străinătate, „la lucru” (de fapt la jafuri, după cum arată mandatul de de arestare emis pe numele lui de autorităţile din Austria), el obişnuieşte să facă „paradă” împreună cu prietenii lui din zona interlopă.

Cu domiciliul oficial în comuna Barcea, Busuioc este un obişnuit al sălilor de forţă din Tecuci şi Galaţi, „se dă” cu maşini luxoase (evident, BMW, „marca” lui fiind numărul „BUS”), se afişează în public cu superbii cai pe care-i deţine, participă la chefurile tradiţionale ale „băieţilor de băieţi”.

Potrivit surselor judiciare, individul este cunoscut ca fiind violent şi înclinat spre sfidarea normelor legale, fiind implicat în mai multe răfuieli interlope, însă de fiecare dată a scăpat ieftin, cel mult cu câte o amendă, beneficiind de celebra „omerta” a interlopilor. Adică de lipsa martorilor.

Un alt aspect interesant este că Stănică Busuioc a fost prins de mai multe ori băut la volan, motiv pentru care, la un moment dat, i-a şi fost anulat permisul auto. Asta nu l-a împiedicat însă să se urce în continuare la volan, în prezent având, pentru asta, şi o condamnare penală la 4 luni de închisoare, cu supendarea condiţionată a executării (condamnare pronunţată pe 27 august 2018, la Judecătoria Tecuci).

Culmea este că, odată cu pedeapsa privativă de libertate, judecătorii l-au obligat pe individ şi la 30 de zile de muncă în folosul comunităţii, fiind stabilit ca punct de lucru... şcoala gimnazială din Umbrăreşti.

După evadarea cu bucluc, care a arătat cât de aproximativă este paza persoanelor reţinute, Busuioc a fost recapturat de poliţişti vineri dimineaţă, într-un sat din Brăila, după ce  - la fel de ciudat şi de controversat ca şi în cazul evadării lejere chiar de sub nasul celor care-l păzeau - a reuşit să treacă fără probleme de filtrele instituite la ieşirile din judeţul Galaţi.

Dacă judecătorii de la Tribunalul Galaţi vor confirma mandatul de arestare internaţională emis pe numele lui Stănică Busuioc, acesta va fi extrădat în zilele următoare în Austria. Acolo este este acuzat de oamenii legii că a comis mai multe spargeri de bancomate şi de maşini.

În acelaşi timp, pe numele individului a fost întocmit un nou dosar penal în România, pentru evadare. Cum deja este recidivist (era în perioada de încercare pentru pedeapsa suspendată), el are şanse foarte mari să fie condamnat de data acesta la închisoare cu executare. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: