Au înotat 100 de kilometri de Prut pentru Centenarul Unirii: „Istoria pe care noi o scriem astăzi n-o va şterge nicio radieră“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Avram Iancu şi Ion Lazarenco FOTO Florin Matei
Avram Iancu şi Ion Lazarenco FOTO Florin Matei

Românii Avram Iancu şi Ion Lazarenco au izbutit să înoate în tandem 100 de kilometri din cursul Prutului între localitatea gălăţeană Oancea şi vărsarea râului în Dunăre.

Startul cursei a fost dat vineri, 25 mai, iar sosirea a avut loc pe 27 mai, în zona localităţii Giugiuleşti. La eveniment au asistat, de-a lungul celor 100 de kilometri (parcurşi pe durata a trei zile), câteva mii de oameni de pe ambele maluri ale Prutului.

Potrivit celor doi (primul este ardelean, iar al doilea basarabean), cursa denumită „Umăr la umăr pentru o istorie comună” este un mesaj inedit către poporul român cu ocazia Centenarului Unirii.

„Istoria pe care noi o scriem astăzi nu o va mai şterge nicio radieră. Mă bucur că sunt alături de fratele Avram în acest demers simbolic pentru unitatea românilor”, a declarat Ion Lazarenco.

„Pentru că avem acelaşi sânge, de român, am hotărât să înotăm ultimii 100 km ai Prutului pentru a marca 100 de ani de la Marea Unire. Mulţumesc locuitorilor din Oancea pentru primirea făcută”, a adăugat Avram Iancu.

Startul cursei a fost dat vineri, 25 mai 2018, fiind precedat de un scurt moment festiv. Primarul din Oancea, Victor Chiriloaie, i-a primit pe cei doi români aşa cum se cuvine într-un moment cu mare însemnătate pentru România.

„Astăzi la Oancea se scrie istorie prin acest gest făcut de cei doi sportiv în semn de respect pentru România Mare şi pentru cei care şi-au dat viaţa de-a lungul timpului pentru ţară. La 100 de ani de la Marea Unire, doi români adevăraţi, vor înota umăr la umăr pe Prut, pentru un ideal care trebuie să se înfăptuiască: Unirea”, a declarat Victor Chiriloaie.

Avram Iancu şi Ion Lazarenco FOTO Florin Matei

Apoi, câteva sute de oameni din aşezările  Oancea (România) şi Cahul (Republica Moldova)  s-au adunat la podul Oancea-Cahul (construit în 1963), în zona punctului Trecere Frontieră, pentru a asista la startul cursei de 100 km pe Prut. În clipa în care cei doi sportivi au plonjat în apă, sute de baloane tricolore au fost ridicate la cer de către cei prezenţi.

Sosirea a avut loc duminică, 27 mai, în zona localităţii Giurgiuleşti, la vărsarea Prutului în Dunăre. La eveniment au asistat, de-a lungul celor 100 de kilometri (parcurşi pe durata a trei zile), câteva mii de oameni de pe ambele maluri ale râului.

Avram Iancu, din România, a traversat înot Canalul Mânecii şi a parcurs, tot înot, fluviul Dunărea, pe lungimea lui de 2.858 de kilometric, iar basarabeanul Ion Lazarenco este singurul din lume care a înotat cele şapte strâmtori incluse în provocarea Ocean’s Seven. 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite