Şofer băut, prins şi imobilizat de poliţiştii gălăţeni după o urmărire în trafic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
sursa: Arhivă Adevărul
sursa: Arhivă Adevărul

Un şofer de 35 de ani, din judeţul Galaţi, a fost  blocat în trafic după o urmărire pe o distanţă de aproape un kilometru. Şoferul a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind pozitiv, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi.

Marţi, în jurul orei 00.15, poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Tecuci au oprit în trafic, pe DJ 240, în comuna Munteni, o autoutilitară care se deplasa către municipiul Tecuci. La volanul acesteia a fost identificat un bărbat, de 35 de ani, din comuna Munteni.

„În momentul în care poliţiştii i-au solicitat documentele pentru control, sub pretextul că trebuie să le caute în interiorul vehiculului, bărbatul a urcat în autoutilitară şi a pornit în trombă. Poliţiştii au plecat în urmărirea lui şi, după aproximativ 1 km, l-au prins şi l-au imobilizat”, a informat IPJ Galaţi. 

La testarea alcoolscopică, conducătorul auto a prezentat valoarea de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice şi stabilirea alcoolemiei.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal şi efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Vă recomandăm şi: 

Pedeapsă blândă pentru poliţistul care a condus o autospecială pe contrasens. A fost sancţionat cu „avertisment”

Un austriac dat în urmărire internaţională, prins la Galaţi. El se afla într-o maşină radiată din circulaţie 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite