Ultimele zile pentru plata taxelor şi impozitelor locale, fără majorări. Ce bonificaţii se acordă pentru achitarea integrală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Focşani a anunţat că ghişeele de la taxe şi impozite vor fi deschise inclusiv sâmbătă, 30 martie şi duminică, 31 martie.

Primăria Municipiului Focşani aduce la cunoştinţa persoanelor fizice şi juridice că data de 31 martie este termenul limită până la care se poate achita impozitul pe clădiri, terenuri şi mijloace de transport pentru semestrul I al anului 2019, fără majorări de întârziere la plată.

De la data de 1 aprilie 2019, pentru impozitele aferente semestrului I din anul curent se va calcula o majorare de 1% pe lună sau fracţiune de lună.

Pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe clădiri, terenuri şi mijloace de transport datorat pentru întregul an de către contribuabili- persoane fizice, până la data de 31 martie a anului curent, se acordă o bonificaţie de 10%, iar pentru persoane juridice- 5%.

"Totodată, reamintim persoanelor fizice şi persoanelor juridice că data de 31.03.2019 este termenul limită până la care se pot depune rapoartele de evaluare a clădirilor, conform prevederilor art. 458 şi 460 din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. Pentru a veni în sprijinul cetăţenilor, ghişeele de încasări ale Primăriei Municipiului Focşani vor funcţiona în perioada 23.03.2019-31.03.2019 şi în zilele de sâmbătă şi duminică între orele 9-11", se arată într-o informare a Primăriei Focşani.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite