Suferinţele ziaristului Leon Kalustian: coşmarul din închisoare şi o viaţă trăită în teroare, urmărit de securişti

Leon Kalustian. Foto: www.leonkalustian.ro

Leon Kalustian a fost unul dintre cei mai acizi condeieri ai perioadei interbelice, prigonit de autorităţile comuniste, care l-au băgat în puşcărie de două ori.

Leon Kalustian s-a născut la Focşani, la 17 octombrie 1908, într-o familie de români de origine armeană. În perioada interbelică s-a făcut remarcat ca ziarist, fiind un pamfletar şi autor de campanii de presă extrem de virulente. Semnătura sa a contribuit la succesul unora dintre cele mai redutabile publicaţii ale vremii: „Cuvântul“, „Curentul“, „ABC“, „Zorile“, „Lumea românească“, „Mişcarea“, „Facla“, „Adevărul“, „Dimineaţa“.

Era, de asemenea, cunoscut, ca un intim al unor mari personalităţi politice ale epocii, cum au fost Alexandru Vaida Voevod, Constantin Averescu, Armand Călinescu, Nicolae Titulescu. Deşi semnătura sa nu mai poate fi întâlnită frecvent după instaurarea dictaturii lui Carol al II-lea, va fi artizanul din umbră al oficiosului Frontului Renaşterii Naţionale, „România“.

La câţiva ani de la instaurarea regimului comunist, pe 8 mai 1951, Leon Kalustian este arestat de regimul totalitar, împreună cu alţi intelectuali şi personalităţi ale vieţii publice din România. El este reţinut administrativ, fără să fie judecat, timp de patru ani, la Jilava, Gherla şi Văcăreşti.

După eliberare, sărac şi fără niciun venit, se ocupă cu vânzarea de cărţi. Leon Kalustian era cunoscut printre apropiaţi ca un fel de anticar clandestin, fapt pentru care devine o victimă uşoară a securităţii, care îl supraveghea. Prietenul său, cunoscutul om de televiziune Vartan Arachelian, care i-a studiat dosarul de urmărit de la Securitate, spune că autorităţile totalitate de atunci s-au chinuit multe luni să-l prindă pe Kalustian pentru a-l arunca după gratii.

Un document din acest dosar dedicat arestării pare rupt dintr o cronică uzinală, veritabilă fabrică de produs victime: „Întrucât la data de 5 XII 1959, a expirat perioada de 6 luni, cât este limita în vederea clarificării şi verificării unui element urmărit prin dosar de verificare şi nu am reuşit să documentăm activitatea lui Leon Kalustian de difuzor de materiale cu caracter duşmănos, propunem a se aproba prelungirea verificării cu încă trei luni, urmând ca în acest timp să planificăm acţiunea şi să propunem arestarea sau, în caz că se dovedeşte a fi util ca agent, să propunem recrutarea lui. Are multe relaţii în rândul oamenilor de litere şi din caracterizarea făcută de agentul «David» rezultă că are aptitudini pentru munca informativă şi relaţii, fiind, în acelaşi timp, un element cult, inteligent şi dotat cu un rafinament deosebit“, se arată în documentul recuperat de Vartan Arachelian.

Prin urmare, pe 29 decembrie 1960 se ordonă o percheziţie a domiciliului său, fiind confiscate sute de volume, unele ediţii rare, o zi mai târziu fiind arestat pentru a doua oară. În septembrie 1961, Tribunalul Militar de Mare Unitate din Bucureşti îl găseşte vinovat şi îl condamnă la opt ani de închisoare corecţională şi confiscarea totală a averii, pentru infracţiunea de răspândire de publicaţii interzise în perioada 1956-1960.

“Printre cărţile incriminate s-au numărat: <<În preajma revoluţiei>>, de Constantin Stere, volumele <<Povestea vieţii mele>>, de Regina Maria, <<Mustul care fierbe>>, de Octavian Goga şi <<Memoriile Regelui Carol I>>, a căror difuzare era interzisă, fiind considerate in pericol pentru orânduirea socialistă”, se arată în biografia realizată de Bibllioteca Judeţeană Vrancea, care păstrează între rafturile sale un adevărat fond de carte şi documente ale lui Leon Kalustian, donate de Ioan Codreanu, nepotul publicistului Leon Kalustian şi totodată legatarul său testamentar.
Cât s-a aflat în puşcărie, Leon Kalustian a refuzat colaborarea cu Securitatea, care i-a promis libertatea.

Hărţuit şi după a doua puşcărie

Este eliberat pe 17 aprilie 1964, printr-un decret de graţiere colectivă, dar hărţuirea sa a continuat mult timp după aceea. În 1967 a fost percheziţionat din nou la domiciliu, cu scopul de a fi găsite cărţi subversive. Securiştii s-au speriat când au văzut un număr atât de mare de volume pe rafturile bibliotecii sale, astfel că nu s-a mai făcut nici un fel de inventariere a cărţilor. Biblioteca a fost pur şi simplu acoperită cu cearşafuri, legată cu sfoară de jur împrejur, după care s-au aplicat sigilii ale MAI.

Leon Kalustian revine în viaţa publică în 1975 cu un volum de istorie literară „Facsimile“ şi, un an mai târziu, cu o selecţie de articole de presă, „Conspiraţii sub cer deschis“. În 1978, Adrian Păunescu îi va oferi o rubrică săptămânală la revista „Flacăra“, „Simple note“, articole reunite în alte cinci volume publicate de aceeaşi „Editură Eminescu.

Moartea soţiei sale Dora, pe care a iubit-o nespus şi care i-a fost alături aproape 50 de ani, l-a afectat profund, iar în ultimii ani de viaţă Leon Kalustian s-a retras la Focşani, unde a rămas pentru totdeauna, fiind ocrotit şi îngrijit de cele două surori, una dintre ele fiind o eminentă profesoară.

A încetat din viaţă la 20 ianuarie 1990 în urbea sa natală. În Focşani există o stradă care-i poartă numele, iar în faţa sediului Secţiei de Tineret a Bibliotecii Judeţene, instituţie care-i perpetuează memoria printr-o suită de manifestări, exista un bust datorat sculptorului Ion Ladea.

A fost reabilitat juridic, după moartea sa, la 19 iunie 1995, iar în 1999 a fost primit membru post-mortem al  Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România.

“Cât a trăit, Leon Kalustian a fost un om demn şi mândru, nu s-a dus să ceară nimănui ceva pentru el. Dimpotrivă, totdeauna i-a ajutat pe cei aflaţi în nevoie, chiar şi atunci când el îşi ducea o viaţă plină de privaţiuni. Reintrarea în viaţa ziaristică şi literară s-a produs generaţiei tinere şi nu oamenilor care l-au cunoscut ca ziarist în perioada interbelică, care l-au uitat când era la închisoare. Pentru un om care, datorită verticalităţii sale, anilor de detenţie, presiunilor şi hărţuielilor permanente la care a fost supus, nu a putut să practice meseria de gazetar pe care a iubit-o atât de mult, timp de peste trei decenii-cei mai rodnici ani din viaţa sa-revenirea la uneltele scrisului a însemnat un puternic suport moral“, spune nepotul său Ioan Codreanu.