Staţii publice pentru reîncărcarea vehiculelor electrice, în Vrancea. Sunt vizate în special zonele turistice

Staţii publice pentru reîncărcarea vehiculelor electrice, în Vrancea. Sunt vizate în special zonele turistice

Staţiile de încărcare vor fi amplasate în trei locaţii

Consiliul Judeţean spune că proiectul va conduce la îmbunătăţirea condiţiilor de mediu şi a calităţii vieţii oamenilor din Vrancea.

Consiliul Judeţean Vrancea a depus proiectul „Amplasare şi punere în funcţiune a 6 staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în judeţul Vrancea”, pentru a primi finanţare din partea Administraţiei Fondului de Mediu, în cadrul Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi.

Cele şase staţii vor fi instalate în trei zone distincte ale judeţului, care sunt şi obiective de interes turistic: zona de agrement ”Crâng Petreşti”, Bazinul de înot din Focşani şi Mausoleul Eroilor din Soveja.

Se doreşte realizarea infrastructurii necesare pentru transferul mobilităţii către moduri nepoluante alternative.

Proiectul a stârnit unele controverse, după ce aleşii PSD au avut de obiectat  asupra amplasării unei staţii la Soveja, o localitate aflată în prezent în suferinţă, cu o infrastructură de turism la pământ.

Ei au propus să se amplaseze o astfel de staţie pe marginea DN 2D, pe raza comunei Tulnici, în zona turistică Lepşa, drum mult mai circulat decât drumul care se opreşte la Soveja.

Controverse legate de amplasare

„Am înţeles Crângul Petreşti, am înţeles, poate, şi bazinul olimpic, nu am înţeles localitatea Soveja, pentru că, dacă ar fi să mergem pe dezvoltarea turistică, mai indicat ar fi alte zone. Solicit schimbarea locaţiei din comuna Soveja cu cea din comuna Tulnici, mai precis punctul Lepşa-Greşu, unde am înţeles că CJ deţine o anumită suprafaţă de teren şi atunci ar veni foarte uşor şi pentru implementarea proiectului. Aş vrea să ţineţi cont şi de faptul că Tulnici este zonă tranzitorie între Moldova şi Ardeal. Deci traficul este net superior şi, apoi, şi adresabilitatea pentru turişti. Deocamdată, comuna Soveja ştim că este în curs de dezvoltare sau mă rog, urmează”, au transmis consilierii PSD.

Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea rămâne însă ferm pe poziţie şi spune că până se va dezvolta staţia de la Soveja, staţiunea ar putea fi modernizată şi turismul va recăpăta valenţele de altădată.

„La Soveja, Consiliul Judeţean are un mausoleu, iar la Soveja tocmai am aprobat, împreună, o notă conceptuală privind modernizarea acelei staţiuni fix prin amplasarea nu numai a asfaltului, ci şi a unei zone de agrement. Şi ne-am gândit că este binevenit să avem această staţie de reîncărcare. La momentul acesta am identificat aceste trei zone care nu pot întâmpina probleme în vederea selecţiei”, a explicat Cătălin Toma, preşedintele CJ Vrancea.

Vă mai recomandăm:

Primăria încurajează taximetriştii să-şi cumpere maşini electrice şi hibrid. Câte autorizaţii sunt disponibile

Autobuze electrice din China pentru Focşani. Primul lot urmează să fie livrat

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările