Cu acelaşi plafon de nori, poate cu aceleaşi ţinuturi vizibile parţial printre alţi norişori, dar chiar şi de la 12000 de metri, dacă ai puterea răbdătoare să priveşti, poţi vedea de fiecare dată altceva, ceva cu care să te încarci pozitiv şi să dispară plictiseala. Uiţi de toate mizeriile politice, naţionale sau internaţionale, îţi dispar angoasele şi somnul deopotrivă!

Am avut deseori norocul să stau la fereastră. De fiecare dată am fost fascinată, chiar şi după multe ore de aparenţă a statului pe loc. Un spectacol inedit de forme noroase, de cer senin, ţinuturi golaşe sau perfect parcelate, dar şi de lumina albă a nopţii polare de vară, în depărtarea căreia se distingea „orizontul” nopţii continentale. Desigur! Ai putea face o escapadă pe Google Earth, dar nu e acelaşi lucru!
Fascinant!

„Peste câteva minute aterizăm la Amsterdam. Vă rugăm să vă puneţi centura de siguranţă, trecem şi printr-o zonă de turbulenţă!”, zise pilotul cu voce suavă.

„Ce te holbezi măi aşa la mine? Te crezi Neptun răsărit din mare? Sunt om normal, nu politician român, stai calm! Crezi că nu ştiu că mai am încă alte 14 ore până la destinaţie? Bine, da, am grijă să nu mă sperii, am mai simţit turbulenţe în viaţa mea”... dar ce spectacol zgâlţâit... Oh... DA!


Şi treci de norul problemă şi în zare mi-aduci aminte tu, olandezule, cum ai reuşit să scoţi atâtea suprafeţe din mare şi să le transformi în cele mai frumoase poldere! Cât de perfecte, cât de desenate şi limitate de canale, spectacol din cer! 

 Un alt zbor mă aşteaptă! Alte 11 ore de spectacol! Danemarca este acoperită de norişori aproape simetrici, deasupra Suediei mi se arată nişte lacuri mai mici sau mai mari încadrate de păduri. Of Doamne! Când te gândeşti că pe la noi toate au fost distruse, te cuprinde o nostalgie!

Peste Peninsula Kola este plafonul noros mai gros, dar trec în Marea Barents şi constat că e deja 4 a.m. Încă e lumină. Soarele este pe partea opusă, dar văd în zare „orizontul dungat” al nopţii de pe continent! Cât de fascinant! Cum aş putea dormi pe noapte albă? Nu aş putea! Nu pot închide nici măcar storul, dar las în căşti pe Katie Melua şi privesc în depărtare şi în jur. Toată lumea doarme, dar nu pot rata nici măcar o mie de kilometri de spectacol!

Siberia! Mii de kilometri de pustiu! Aproape senin! Se vede câte un copăcel, câte un tufiş, dar totul e pustiu! Doar meandrele râurilor conturează ţinutul şi reflexia Soarelui în albii, realizezi cât teritoriu desparte câte o civilizaţie de cealaltă. Oare dacă te-ai prăbuşi în acel pustiu, te-ar mai putea recupera cineva? Nici măcar norilor nu le place atâta întindere aproape fără viaţă, dar undeva, în platoul Aldan, o structură cu versanţi aproape simetrici modelaţi nu mă poate abţine să nu capturez o imagine. Frumos! Chiar şi în pustiul acela, natura mi-a dat ceva de văzut! 

Părăsim continentul şi peste întinderea mării aştept să se ivească un alt spectacol. Cel insular. 

Ţărmuri crestate, amenajări portuare, dane poligonale... un alt golf, ambarcaţiuni, delfini zburdând de fericire şi, în final, Pacificul „înecat de cer”! 

Asta e minunea cea mare! Nu aş rata-o niciodată! Mă bucur încă o dată că sunt la fereastră, chiar dacă mai am de luptat „în ring” doar cu fusele orare! Mulţumesc pentru spectacolul din cer!

P.S. recunoştinţă tuturor piloţilor care ne fac posibilă vizionarea tuturor minunăţiilor Terrei, de acolo de sus!