Primele de sărbători sfidează criza la privat, nu şi la stat/ Vezi aici cum sunt "răsplătiţi" angajaţii firmelor din Vrancea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bugetarii vrânceni şi-au luat gândul şi de la prime, tichete cadou sau al treisprezecelea salariu. În schimb, marile firme private din domeniul confecţiilor răsplătesc munca angajaţilor, care pe parcursul anului au contribuit substanţial la rotunjirea veniturilor.

Sărbătorile vor fi mai sărace în acest an pentru miile de angajaţi din sistemul public, care nu vor mai fi recompensaţi cu tradiţionalele prime. Printre cei care nu primesc bonusuri la acest sfârşit de an se numără bugetarii din cadrul Prefecturii sau Casei Judeţene de Sănătate.

„Nu avem cuprinse în buget primele de sărbători şi chiar dacă ar fi fost, trebuia să renunţăm la ele pe fondul crizei economice", declară Mihai Copaci, şeful CAS Vrancea, instuţie din cadrul căreia până la data de 15 decembrie vor fi disponibilizaţi şapte angajaţi din totalul celor 57.

Şi funcţionarii de la Primărie şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice vor trebui să se mulţumească doar cu stimulentele care lună de lună le rotunjesc veniturile, însă fără a încasa vreun bonus de Crăciun.

„Nu se dă nicio primă", ne-a declarat sec primarul municipiului, Decebal Bacinschi. „Legislaţia nu prevede prime pentru finanţişti. Cât despre al treisprezecele salariu, acesta este de asemenea exclus", spune Eugen Ciorici, şeful DGFP Vrancea.

Cât despre angajaţii Casei Judeţene de Pensii, aceştia nici nu se gândesc la prime de sărbători, în condiţiile în care începând cu anul viitor vor rămâne şi fără prima de vacanţă. „Nu e cazul de prime de Crăciun sau de tichete. Din câte am înţeles, nu vom mai lua nici prima de vacanţă de care beneficiam în momentul în care intram în concediul de minim 15 zile", declară Adrian Juravle, şeful Casei de Pensii.

La Direcţia Silvică încă se speră

Şi la Direcţia Silvică se anunţă vremuri mult mai grele faţă de anul trecut, când cei aproximativ 350 de salariaţi au primit câte 150 de lei. „Aşteptăm un semnal de la Regia Naţională. În contractul colectiv de muncă, noi avem stipulate şi prime, însă este posibil să nu le mai primim din cauza crizei", spune Titi Olteanu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Silvice.


Angajaţii de la privat o duc mai bine

Cel puţin asta se poate spune despre salariaţii marilor firme de confecţii din judeţ care au înregistrat cifre de afaceri de peste 10 milioane de euro. „O să le dau atât tichete cadou, cât şi prime, însă deocamdată nu am stabilit valoarea acestora. Voi analiza câştigurile firmei şi voi stabili un cuantum", declară Doru Simiz, patronul uneia dintre cele mai mari fabrici de confecţii textile din judeţ.

„Toţi angajaţii vor lua prime de sărbători", spune Laurenţiu Ţigăeru, patronul unei alte firme de confecţii din municipiul Focşani.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite