Locul II în campania „Medicii cu care Focşaniul se mândreşte”: Cristina Benguş are grijă de inimile focşănenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristina Benguş
Cristina Benguş

Cristina Benguş este medic cardiolog în cadrul Spitalului Judeţean „Sfântul Pantelimon", acolo unde zilnic vine cu plăcerea şi bucuria de a-şi revedea pacienţii.

Născută în inima Transilvaniei, în municipiul Cluj-Napoca, Cristina Benguş a urmat Facultatea de Medicină Generală, pe care a absolvit-o în anul 1971, atunci când a şi început să profeseze, însă nu în oraşul natal, ci în judeţul Vrancea.

„Am ales acest loc al ţării, deoarece soţul meu, cu care am fost colegă de facultate, este vrâncean. Primii paşi în medicină i-am făcut în cadrul unui stagiu rural, la circumscripţia din comuna Garoafa, apoi, având cea mai mare medie de absolvire, am fost cooptată în cabinetul special pentru activul de partid, unde am avut şansa de a-l cunoaşte pe doctorul cardiolog Florenţiu Radu, un profesionist în adevăratul sens al cuvântului", povesteşte medicul.

Cristina Benguş are dublă specializare, Boli Interne şi Cardiologie, însă din anul 1980, atunci când a început să profeseze în cadrul Spitalului Judeţean „Sfântul Pantelimon", a luat decizia de a se dedica doar tratării bolnavilor de inimă.

„Îmi iubesc nespus de mult pacienţii şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că am o meserie pe care o practic cu multă dragoste. Deşi aş putea ieşi la pensie, mi-e greu să părăsesc spitalul, deoarece aici este viaţa mea. Însă, pe de altă parte, mă rog să am discernământul de a întrerupe activitatea atunci când nu mai pot ţine pasul cu ceea ce este nou în domeniu şi când nu mai am interesul viu pentru pacienţi", mărturiseşte Cristina Benguş.

Cristina Benguş a transmis dragostea pentru medicină şi celor doi fii ai săi care deşi conştienţi de ritmul alert pe care îl presupune această meserie, au ales să se specializeze pe Urologie, respectiv Chirurgie Oftalmologică.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite