FOTO VIDEO Legislativul focşănean şi-a reluat activitatea în plen într-o sală de şedinţe "ultimul răcnet"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noua sală a Consiliului Local Focşani
Noua sală a Consiliului Local Focşani

Aleşii locali, care se află pe final de mandat, au parte de condiţii de lux în încăperea modernizată cu 1,4 milioane de lei.

Aleşii locali din Focşani au fost „alintaţi“ cu o sală de şedinţe a cărei modernizare a costat 1,4 milioane de lei. După nouă luni de lucrări, mai mult decât au prognozat autorităţile la început (patru luni), moderna sală a fost inaugurată joi, 25 iunie, cu ocazia şedinţei ordinare a Consiliului Local.

A fost şi o revenire a consilierilor locali în sala consacrată şedinţelor după o lungă perioadă petrecută în deplasare, dar şi după trei luni de izolare, timp în care şedinţele legislativului s-au desfăşurat mai mult online.

Evenimentul de astăzi a avut şi un moment religios, sala de şedinţe fiind sfinţită de doi preoţi.

Primarul Cristi Misăilă nu a pierdut prilejul să-i atace pe consilierii locali ai PNL, despre care a spus că s-au împotrivit modernizării acestei săli.

"Până la urmă am reuşit, cu toată opoziţia distructivă a PNL. Domnilor colegi, îmi pare rău să o spun, dumneavoastră aţi fost împotriva acestui proiect. Dumneavoastră spuneaţi:<< ce nevoie au focşănenii de o asemenea sală>>. Vreau să vă spun  doar atât: primăria a fost şi este gazda multor evenimente şi am avut multe delegaţii oficiale pe care a trebuit să le întâmpinăm aşa cum se cuvine. Şi vă spun sincer că uneori îmi era ruşine să-i invit în sala de şedinţe a Consiliului Local ştiind că se poate mult mai bine", a spus primarul Cristi Misăilă.

Cât despre sala de şedinţe, aceasta este una de lux. Tot spaţiul a fost reamenajat şi dotat cu mobilier nou, dar şi  echipamente de birotică şi comunicaţii specifice desfăşurării activităţilor administrative ale Consiliului Local. De altfel, aici se pot desfăşura şi alte activităţi, respectiv întruniri, prezentări de proiecte. 

În interiorul sălii au fost montate sisteme noi de supraveghere video şi de sonorizare, jaluzele electrice cu telecomandă, dar şi sisteme de climatizare. Lucrarea a fost executată de firma Troia Premium, din judeţul Buzău, iar arhitectul proiectului şi constructorul au fost prezenţi joi în sala de şedinţe.


 

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite