FOTO Singura stradă cu piatra cubică din Focşani, pe care se circulă ca acum un secol. "Şi pe vremea bunicilor la fel era"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Strada Argeş
Strada Argeş

Cei mai bătrâni localnici de pe stradă spun că pentru ei nu s-a schimbat nimic. Totusi, primăria a prins refacerea străzii în planul de investiţii pana în 2020.

Construită la finele secolului XIX, strada Argeş mai păstrează şi astăzi din acel farmec al Focşaniului de altădată, când oamenii ieşeau la promenadă pe străzi pavate cu piatră cubică.

Este singurul lucru care a rămas aproape intact de mai bine de o sută de ani, situaţie care nu mai există în altă parte din oraş decât din punct de vedere al clădirilor.

"M-am născut pe strada asta acum peste 60 de ani şi bunicii mei îmi spuneau că tot aceeaşi piatră cubică au prins-o şi ei. Cred că a fost montată cu simţ de răspundere de a rezistat până astăzi", ne spune un localnic de pe stradă, curios să afle de ce fotografiem artera.

Este o stradă care nu a fost asfaltată niciodată, ci doar cârpită,după ce a fost nevoie de introducerea reţelelor de apă şi canalizare.

Acest fapt face astăzi ca pavajul să sufere, iar oamenii tot au adresat petiţii edililor pentru modernizare, lăsate deocamdată fără un răspuns clar.

Ce se ştie este că strada Argeş face parte din lista pentru care s-au întocmit documentaţii pentru refacerea infrastructurii, aşa cum s-a întâmplat şi cu arterele din vecinătate, dar nu există deocamdată un termen cert când se va întâmpla acest lucru.


 

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite