Focşani: Echiparea maşinilor este o chestiune de neamânat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nu plecaţi la drum fără maşini neechipate
Nu plecaţi la drum fără maşini neechipate

Comercianţii au umplut în grabă rafturile cu produse de sezon pentru maşini, iar vânzările au crescut simţitor, ceea ce dovedeşte că iarna i-a prins nepregătiţi pe conducătorii auto din Vrancea.

Deşi încă de săptămâna trecută s-au anunţat ninosori abundente, şoferii au amânat până în ultimul moment echiparea maşinilor cu anvelope de iarnă.

Niciun şofer responsabil nu ar trebui să se încumete în trafic fără să aibă anvelope de iarnă, lanţuri şi cu revizia făcută la zi, este de părere Ion Vraciu, angajat la un magazin de piese auto.

"În două zile am vândut cât aproape tot anul. Pe criza asta ne-a mers foarte prost, dar acum conducătorii auto au înţeles că fără o echipare a maşinii în mod corespunzător îşi riscă viaţa din cauza iernii grele. Am dat multe anvelope, lanţuri, lopeţi, mături, spray-uri pentru parbriz sau pentru dezaburire. Numai un inconştient mai merge acum cu cauciucuri de vară" , spune Vraciu.

Echiparea pentru iarnă costă 700 de lei

Vasile Preda este taximetrist de mai bine de 10 de ani. El şi-a echipat maşina corespunzător şi spune că a dat 700 de lei pentru a face faţă iernii, dar şi pentru a-şi transporta clienţii în siguranţă.

„Rămân la părerea că nici cel mai bun şofer din lumea asta nu poate faţă unei ierni dure, cu ninsoare abundentă aşa cum este acum la Focşani. Din păcate, am văzut foarte mulţi şoferi cu anvelope de vară. Maşina fără cauciucuri de iarnă e dric pe patru roţi" , este de părere şoferul.

Cât costă pregătirea pentru iarnă

Anvelope: 600-4.000 lei
Lanţuri: 80-120 lei
Lopată: 15-70 lei
Racletă: 2-10 lei
Mătură: 5-10 lei
Spray yală 5-12 lei
Spray dezaburire parbriz: 5-20 lei

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite