Cum l-a izolat soţia la domiciliu pe primarul unei comune din Vrancea. Edilul: „A fost independent de voinţa mea“

Cum l-a izolat soţia la domiciliu pe primarul unei comune din Vrancea. Edilul: „A fost independent de voinţa mea“

Emilian Dumitriu şi soţia lui FOTO: Facebook

Emilian Dumitriu este din anul 2016 primarul comunei vrâncene Broşteni, comunitate cu aproximativ 2.000 de locuitori.

Ştiri pe aceeaşi temă

Emilian Dumitriu, primarul PNL al comunei Broşteni, s-a autoizolat la domiciliu,  începând de vineri, 10 aprilie, după ce soţia sa, care este asistent şef la Secţioa de Nefrologie a Spitalului de Urgenţă Sf. Pantelimon, a intrat în contact cu persoane infectate cu Covid 19. 

Printre cei cu care a fost în contact se află şi managerul spitalului, Constantin Mîndrilă, unul dintre cei infectaţi cu noul coronavirus. De altfel, Secţia de Nefrologie a fost închisă.

Primarul Dumitriu a făcut următorul anunţ pe pagina sa de Facebook: "Dragi broşteneni, Ca să nu aflaţi din altă parte, vă informez că prin prisma serviciului soţiei mele, independent de voinţa mea, autorităţile au decis că până pe 21 aprilie, eu, soţia şi copiii noştri să fim in izolare. Toţi membrii familiei sunt bine, aşteptăm să treacă perioada de izolare, respectăm legile, înlăturăm orice pericol. Primăria funcţionează în continuare, organele competente au analizat situaţia şi au decis ca doar eu sa fiu in izolare, asadar angajaţii primăriei sunt în continuare la dispoziţia dumneavoastră . Eu îmi desfăşor în continuare activitatea , însă nu fizic, aşa ca vă rog să ne anunţaţi pentru orice problemă pe care o aveţi.

Nimeni nu este mai presus de lege! Sănătate şi zile bune vă doresc!", a scris edilul pe pagina de Facebook.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: