Criminalul adolescentului ucis cu violenţă în septembrie 2017, liberat din puşcărie. Procurorii nu au contestat decizia judecătorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Radu Cosmin FOTO: Facebook
Alexandru Radu Cosmin FOTO: Facebook

Crima din septembrie 2017 i-a oripilat pe anchetatori prin violenţa deosebită. Tatăl victimei a murit la scurt timp după eveniment, de supărare.

Alexandru Radu Cosmin, din satul Argea, comuna Ploscuţeni, care în luna septembrie a anului 2017 a luat viaţa unui adolescent nevinovat, în vârstă de 16 ani, rupându-i efectiv gâtul, în urma unor lovituri cu pumnii şi picioarele, a fost eliberat condiţionat din puşcărie, după doar doi ani de pedeapsă.

El a fost condamnat în anul 2018 la 4 ani şi şase luni închisoare, pentru lovituri cauzatoare de moarte, practic o încadrare mai uşoară decât cea de omor. Magistraţii de la Judecătoria Focşani au considerat că cei doi ani petrecuţi după gratii sunt suficienţi, astfel că pe data de 15 iunie 2020 au admis cererea de liberare condiţionată formulată de agresor.

"În baza art. 587 C.pr.pen. raportat la art.100 C.pen. admite cererea formulată de petentul condamnat RADU ALEXANDRU COSMIN, având ca obiect liberare condiţionată. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului din executarea restului din pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 52/2018 pronunţată de Tribunalul Vrancea. Conform art. 104 Cod penal, atrage atenţia condamnatului asupra consecinţelor nerespectării condiţiilor liberării condiţionate, pentru pedeapsa rămasă neexecutată...Cu drept de contestaţie, în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.06.2020", se arată în decizia magistraţilor de la Judecătoria Focşani.

Procurorii nu au făcut contestaţie la această decizie, astfel că Alexandru Radu Cosmin este acum liber. El a fost petrecut de prieteni de la Penitenciar direct acasă, la Argea. În maşină ei sărbătoreau pe ritmuri de manele. Alexandru Radu Cosmin şi-a făcut deja un cont de Facebook unde a postat o fotografie în care îşi etalează muşchii şi tatuajele.

La începutul lunii septembrie 2017, Gabriel Mare, un copil de doar 16 ani din Ploscuţeni, a murit în urma unor lovituri primite în zona cervicală. Practic, loviturile au fost atât de puternice încât adolescentului i-a fost rupt gâtul.
Băiatul iubea o fată cu doi ani mai mică decât el, iar sentimentele lui nu erau văzute deloc cu ochi buni de agresorul său, care avea atunci 19 ani.  Într-o seară, când Gabriel se întorcea acasă de la iubită, a fost aşteptat la cotitură şi luat la bătaie, cu pumnii şi picioarele, de faţă cu alţi martori. Inconştient, băiatul a fost târât într-un şanţ, unde a fost găsit a doua zi de o femeie care mergea cu vacile la păscut.

Procurorul care a anchetat cazul a spus atunci că este şocat de violenţa crimei. “Din experienţa mea de procuror criminalist, nu cred că mai există vreo victimă care, în condiţii similare, să fi suferit vreo moarte violentă. Astfel de cazuri de deces sunt specifice morţii în urma unor accidente rutiere şi nici atunci", potrivit procurorului Paul Mihăilă.

Adolescentul omorât făcea parte dintr-o familie încercată în viaţă. El a crescut de la vârsta de doi ani  fără mamă, alături de ceilalţi şapte fraţi ai săi. Tatăl lor nu şi-a refăcut viaţa, ci s-a chinuit să-şi crească frumos, aşa cum a putut. I-a învăţat să fie harnici şi respectuoşi. “În cazul unui proces trebuie să mutăm dosarul de aici, pentru că este o mafie aici, toţi sunt în legătură cu ei. Nu-i lăsăm. Să nu creadă că ei au bani şi noi suntem proşti. Opt copii am crescut singur, soţia mi-a murit acum 14 ani. Dumnezeu ştie cum i-am crescut”, spunea Laurenţiu Mare, tatăl băiatului ucis,  în 2017. Bărbatul a murit de supărare, la scurt timp după moartea fiului. Ceilalţi copii sunt răspândiţi prin lume.

Despre agresor, se ştia şi atunci că era un un individ care semăna teroare în sat. Din această cauză, copii şi tineri din Ploscuţeni au ales, imediat după moartea violentă a consăteanului lor, un mod aparte de a-şi exprima durerea dar şi revolta faţă de crima violentă. Ei au mărşăluit prin comună şi au scris pancarte cu mesajul "Dreptate pentru Gabriel", "Poliţia să ne apere copiii", "Vrem oameni, nu bestii", "Ignoranţa ucide", "Vrem autorităţi competente".


 

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite