Ce valoare au voucherele de vacanţă primite în premieră de bugetarii români. Lista celor 3.000 de hoteluri, moteluri sau pensiuni care acceptă tichetele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tichetele de vacanţă pot fi utilizate doar în hotelurile şi pensiunile din România şi, potrivit legii, nu sunt transmisibile şi nici nu pot fi comercializate.

3.006 hoteluri, moteluri, pensiuni şi agenţii de turism din România oferă, până la această dată, oferte de cazare pentru angajaţii din ţară, în special cei din sistemul bugetar, oferte care pot fi plătite în premieră cu vouchere de vacanţă.

Practic, salariaţii din instituţiile publice vor putea beneficia până pe 30 noiembrie 2018, de indemnizaţii de vacanţă, sub formă de vouchere, în sumă impozabilă de 1.450 de lei.

Ele vor putea fi acordate atât pe suport de hârtie, cât şi pe suport electronic, decizie care va putea fi luată de către angajatori de comun acord cu organizaţiile sindicale sau cu reprezentanţii beneficiarilor.

Aceste tichete pot fi utilizate doar în hotelurile şi pensiunile din România şi, potrivit legii, nu sunt transmisibile şi nici nu pot fi comercializate. Sancţiunile pentru nerespectarea reglementării încep de la 1.900 de lei şi pot ajunge până la 26.000 de lei.

„Comercializarea voucherelor de vacanţă de către angajaţi, angajatori, unităţile afiliate şi structurile de primire turistice constituie contravenţie şi se sancţionează cu 14 puncte-amendă, conform art. 7 alin 3, lit. b, din OUG 8/2009. Constituie contravenţie şi se sancţionează cu 7 puncte – amendă acceptarea de către unitatea afiliată de vouchere de vacanţă de la alte persoane decât titularul voucherului de vacanţă, potrivit art. 7 alin 1, din OUG 8/2009. Un punct – amendă reprezintă contravaloarea unui salariu de bază minim brut pe ţară garantat în plată stabilit, în condiţiile legii”, potrivit Ministerului Turismului.

Fiecare unitate emitentă încheie contracte cu operatorii economici cu activitate de turism din România, autorizaţi de Ministerul Turismului, care deţin structuri de primire turistice clasificate şi/sau agenţii de turism licenţiate şi care acceptă vouchere de vacanţă ca modalitate de plată.

Lista acestor unităţi poate fi comunicată în fişiererele de mai jos.

Lista Unitati Acceptate Vouchere de Vacanta 2018

Primii care vor beneficia de aceste vouchere de vacanţă, cu valori nominale de 50 şi 100 de lei, sunt profesorii, fiind deja publicat în Monitorul Oficial ordinul de acordare a tichetelor.

“Cel mai probabil, după plata salariilor din luna mai vor intra în bugetele şcolilor şi sumele necesare achiziţii voucherelor pentru cadrele didactice. Ştiu că la nivel naţional acestea au o valoare de 390 de milioane de lei. Este pentru prima dată când beneficiem de aşa ceva şi sperăm să continue, deşi la anul se schimbă procedura de acordare a lor, în sensul că ele vor ava valoarea salariului minim pe economie, sumă care va fi virată proporţional, în fiecare lună, pe cardurile profesorilor”, ne-a declarat Constantin Ionescu, vicepreşedinte la nivel naţional a Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ.

În sistemul militarizat, voucherele de vacanţă au alt regim, în sensul că angajaţii din aceste structuri beneficiază de decontarea vacanţei, fără acordarea de tichete, întrucât este vorba despre informaţii clasificate şi nu este permisă divulgarea datelor personale.

Tichete de vacanţă pot primite şi angajaţii companiilor private, dar aici lucrurile sunt diferite faţă de sistemul bugetar, fiind decizia fiecărui privat în parte dacă decide să acorde acest tip de beneficiau angajaţilor.

Focşani

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite