Casa care a aparţinut unui „duşman fioros al Unirii” va fi demolată. De ce a eşuat renovarea ei cu fonduri UE
0Consiliul Local Focşani a aprobat alocarea a 65.000 de lei pentru demolarea casei „Pruncu”, un imobil cunoscut, dar care nu se mai află pe lista monumentelor istorice.
Casa Pruncu era în anii 1930 era printre cele mai frumoase clădiri din Focşani, din punct de vedere arhitectural, iar astăzi se pregăteşte să fie demolată.
Acest imobil a fost cumpărat de Statul Roman de la urmaşii celebrului antiunionist Iordache Pruncu şi amenajat pentru trebuinţele Liceului de Fete Focşani, până la construirea, după 1930, a actualului corp de clădire ce adăposteşte Colegiul Naţional „Al I Cuza”.
După declasificarea sa din lista monumentelor istorice, casa a fost la un pas să fie reabilitată cu fonduri europene, cu destinaţia de sală de festivităţi pentru prestigiosul colegiu, dar în bun stil românesc s-a pierdut finanţarea de 1,1 milioane de lei, bani care s-au aflat mai bine de un an în conturile liceului. Banii nu au putut fi cheltuiţi din cauza unui litigiu între primărie şi firma care a câştigat licitaţia pentru construcţia săşii de festivităţi.
„S-au pierdut fondurile şi acum o să facem alt proiect pentru a obţine o altă finanţare mai mare, prin care să prindem la reabilitare şi alte corpuri de clădiri. Este păcat că s-au pierdut banii, spunea la vremea respectivă Marius Poll, fostul director al Colegiului Naţional „Al. I. Cuza”.
Alt proiect nu s-a mai făcut, dar între timp clădirea şi-a pierdut statutul de monument istoric, iar actuala conducere a liceului şi-a propus să o demoleze.
Prin Legea Bugetului Local pe 2021, consilierul local liberal Lidia Marcu Proca, care este profesor la această unitate de învăţământ, dar şi director al Casei Corpului Didactic a obţinut alocarea a aproximativ 65.000 de lei pentru demolarea clădirii.
„Aş vrea să vă amintesc: clădirea aceea nu mai este în patrimoniul pentru a nu putea fi demolată. Nu puteţi şti ce e acolo, un focar de infecţie, da? În clădirea aceea am susţinut examenul de admitere în 1986. E o ruşine ca un colegiu naţional să aibă aşa o ruină în mijloc şi se mai pune problema refacerii. Rămânem în urmă. Aşadar pentru Colegiul Naţional Alexandru Ioan Cuza solicit pentru demolarea corpului B şi documentaţia aferentă, suma de 64.437,5 lei”, şi-a susţinut amendamentul Lidia Marcu, amendament votat de aleşi.
Profesorul de istorie Gabriela Obodariu ne spune că trebuie făcut ceva, pentru că acolo mişună şobolanii.
„Cade pe copii, este periculos. Oricât ne doare faptul că se demolează o clădire care a reprezentat ceva din istoria oraşului, trebuie făcut ceva de urgenţă, pentru că nu se mai poate”, este de părere Gabriela Obodariu.
Cine a fost proprietarul clădirii
Potrivit istoricilor din Focşani, casa a fost construită acum aproape două secole.
FOTO: www.focsaniulvechi.ro Aşa arăta "Casa Pruncu" acum un secol
„Iordache Pruncu, cel mai fioros personaj al Focşaniului de la jumătatea secolului al XIX lea, mare ispravnic de Putna până la moartea sa şi cel care a arestat fruntaşii Revoluţiei de la 1848 în Focşanii Moldovei, a construit acest imobil între anii 1827- 1842, iar după ce a trecut în nefiinţă, în anul 1866, a lăsat-o moştenire urmaşilor, în cote egale. Minunata clădire Pruncu a rămas ascunsă şi a pierdut, în zeci de reparaţii, caracteristicile arhitecturale deosebite. Vechimea clădirii este impresionantă. Ea figura pe o hartă a Focşanilor Moldovei la 1855 şi a fost construită imediat după 1827, când Iordache Pruncu s-a instalat în Focşani şi s-a căsătorit cu o localnică”, potrivit istoricului Florin Dîrdală.
Vă mai recomandăm:
FOTO: Casele monument ale fostelor personalităţi din Focşani zac în uitare