Căderea ultimului baron roşu: Marian Oprişan, învins după două decenii de „domnie” autoritară

Căderea ultimului baron roşu: Marian
Oprişan, învins după două decenii de „domnie” autoritară

Marian Oprişan a pierdut alegerile în Vrancea

Datele preliminare arată că liderul PSD Vrancea a obţinut cu câteva mii de voturi mai puţin decât contracandidatul său, liberalul Cătălin Toma.

Ştiri pe aceeaşi temă

Liberalii au făcut istorie alegerile de duminică în ceea ce priveşte funcţia de preşedinte a Consiliului Judeţean Vrancea, reuşind să-l coboare din "jilţul" în care a stat 20 de ani pe baronul PSD Marian Oprişan.

Au reuşit acest lucru prin senatorul liberal Cătălin Toma, preşedintele PNL Vrancea, care i-a administrat lui Oprişan o „bătaie” pe care o va ţine minte toată viaţa. După numărarea a 97% din buletine e de vot, Toma a obţinut 61.500 de voturi, în vreme ce Oprişan are doar 56.000 de voturi, situaţie care nu mai poate fi răsturnată sub nici un aspect.

Asta chiar dacă Oprişan a cerut renumărarea voturile nule, la fel ca şi contracandidatul său care a anunţat deja că o parte din voturile nule au fost interpretate, după renumărare, în favoarea sa.

Marian Oprişan a condus, neîntrerupt, Consiliul Judeţean Vrancea, din anul 2000, în mandatul 1996-2000 fiind vicepreşedinte al acestui for. Titlu de baron l-a primit în primul său mandat, 2000-2004, "licenţa" aparţinându-i fostului premier Adrian Năstase, cu care Oprişan a avut mai multe dispute. Într-o postare făcută pe Facebook, luni, Oprişan aproape că îşi recunoaşte înfrângerea.

“Am sufletul împăcat, pentru că mi-am dedicat întreaga viaţă şi carieră judeţului Vrancea, care este casa noastră. Am luptat şi am muncit cu toată forţa şi determinarea pentru un trai mai bun pentru vrânceni şi sunt mândru de tot ce am reuşit să construiesc în Vrancea în ultimii ani. Îmi doresc ca proiectele de dezvoltare pe care le-am început să fie duse la bun sfârşit, pentru binele dumneavoastră. Sunt convins că timpul va arăta justa valoare a oamenilor şi a realizărilor fiecăruia.  Pentru mine, lupta continuă! Voi rămâne acelaşi OM, care va fi alături de vrânceni, le va reprezenta interesele şi îi va ajuta, cu toată puterea”, a scris Marian Oprişan.

Acesta a avut parte de mandate controversate, cu acuzaţii de corupţie, fiind şi protagonistul unui dosar penal la DNA soluţionat prin achitarea sa, după zece ani de procese. 

Noul preşedinte, Cătălin Dumitru Toma (foto), este senator din 2016, după ce între 2008 şi 2016  a fost primar al comunei Jariştea. Toma are 42 de ani şi este profesor de limba franceză. Este absolvent al Facultăţii de Sociologie, Psihologie şi Pedagogie a Universităţii Bucureşti. Din anul 2016 este preşedintele organizaţiei judeţene a PNL. Acesta a anunţat că se va face un audit la instituţie, la preluarea mandatului.


“Proiectul meu în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Vrancea este de asigura mobilitate, conectivitate şi parteneriat, şi de aici vom avea foarte multe lucruri de făcut. Insist că în primele zile când vom prelua această funcţie foarte importantă va trebui să facem şi un audit, pentru că această instituţie a Consiliului Judeţean Vrancea are în desfăşurare proiecte care au avut de suferit sau suferă în ceea ce priveşte execuţia bugetară şi nu vreau să plecăm la drum cu lucruri de băgat sub preş”, a spus Cătălin Toma în prima conferinţă de presă de după aflarea rezultatelor alegerilor.
Cătălin Toma are însă o problemă în alcătuirea unei majorităţi în Consiliul Judeţean, asta pentru că PSD a rămas cu o zestre foarte importantă de primari şi la votul politic stă puţin peste PNL. În plus, în mod surprinzător, ALDE Vrancea a reuşit să tracă pragul electoral în Vrancea şi va avea doi consilieri judeţeni care vor face diferenţa. Şi aici, noul preşedinte a CJ Vrancea a spus că are o soluţie.

“Majoritatea ţi-a faci când vrei să convingi. Eu voi încerca să-i conving şi pe cei de la PSD şi pe cei de la Alianţa PNL-USR PLUS prin proiectele pe care vrem să le facem. Viziunea mea este ca în următoarea perioadă PSD să îşi deschidă nu numai uşile, dar să aibă şi o altă mentalitate şi de apropiere faţă de cetăţean şi de banul public. Voi încerca să conving orice majoritate. Cred că o dată cu plecarea baronului s-a închis o carte neagră judeţului Vrancea. A venit vremea ca şi PSD-ul să facă parte din această dezvoltare a judeţului. Nu avem nimic cu oamenii care au votat cu PSD”, a mai precizat Cătălin Toma.

Vă mai recomandăm:

Focşăneanul venit din Danemarca să voteze: „Nu este un act de eroism, ci o obligaţie a fiecăruia dintre noi”

Fraudă înainte de vot? Şeful unei secţii de votare şi locţiitorul său au demisionat pentru că ştampilele aveau urme de tuş

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările