BAC 2014 VRANCEA. Veteranii examenului de maturitate, cei mai silitori elevi din şcoală

BAC 2014 VRANCEA. Veteranii examenului de maturitate, cei mai silitori elevi din şcoală

Ion Ţîru şi Adrian Mihai au împreună 113 ani  FOTO: Ştefan Borcea

Bacalaureatul se poate lua la orice vârstă. O demonstrează şi doi vrânceni trecuţi de vârsta a doua, care în aceste zile dau proba maturităţii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ion Ţîru, de 58 de ani, este decanul de vârstă al absolvenţilor din Vrancea, după ce în ultimii trei ani a urmat cursurile serale ale Colegiului Tehnic „Valeriu D. Cotea” din Focşani.

A frecventat şcoala zi de zi, iar acum vrea să-şi treacă în palmares şi o diplomă de bacalaureat cu care vrea să se mândrească în faţa copiilor săi, absolvenţi de studii superioare.

Bărbatul lucrează în domeniul distribuţiei, la o firmă din Focşani şi spune că a fost ambiţionat să-şi termine studiile liceale atunci când a văzut că majoritatea colegilor săi au câte o facultate.

„Pentru mine a fost o provocare. Am vrut practic să-mi depăşesc limitele şi vă spun de pe acum că nu este exclus să mă înscriu şi la o facultate dacă iau Bacalaureatul. Aproape că nu am lipsit deloc de la şcoală, am fost şi la cursurile de pregătire. La limba română am fost cel mai bun din clasa mea”, ne-a spus Ion Ţîru, care susţine BAC-ul la română, matematică şi fizică.

Un veteran al Bacalaureatului din acest an este şi Adrian Mihai, de 55 de ani, tot absolvent al Colegiului Tehnic „Valeriu D. Cotea”.

În tinereţe, acesta nu a reuşit să-şi finalizeze studiile liceale, viaţa plimbându-l cu serviciul prin mai multe locuri din ţară. După 28 de ani, Adrian Mihai, care este structurist de aviaţie, s-a gândit că are o motivaţie serioasă pentru care vrea diploma de BAC.

„În vara asta mă duc să dau la Teologie.Nu am emoţii că nu iau BAC-ul. La română iau peste 9, la matematică am socotit că nu am cum să primesc mai puţin de opt iar vineri, la biologie, sper să pic pe subiect. M-am pregătit pentru examen, iar colegii mei sunt martori că am fost al doilea din clasă, cu multe medii de 10. Chiar am luat menţiune la sfârşitul anului şcolar”, ne-a precizat Adrian Mihai, tată a nu mai puţin de opt copii.

„Cei doi copii ai mei mai mic dau bacalaureatul la anul şi vreau să le dau un exemplu”, ne-a mărturisit bărbatul.

Mai puteţi citi:

BAC 2014 VRANCEA Toate subiectele la proba obligatorie de la Bacalaureat 2014: Istorie şi Matematică

FOTO VIDEO BAC 2014 VRANCEA Subiectele la proba scrisă la limba română de la Bacalaureat 2014. La "Real" - un text de  Cezar Petrescu, la "Uman" - Gib. I. Mihăescu

BAC 2014 Rezolvarea subiectelor de la proba de română de la Bacalaureat 2014, în direct la Adevărul Live

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: