FOTO Artistul Florin Cristea: „Dumnezeu l-a luat pe om părtaş la creaţie”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Cristea are sute de lucrări
Florin Cristea are sute de lucrări

De 20 ani, Florin Cristea este un înzestrat artist al lemnului, din mâinile sale rezultând capodopere aflate în colecţii din întreaga lume.

Florin Cristea a absolvit Liceul de matematică-fizică din Panciu, a lucrat ca economist la un fost complex de animale, unde avea o situaţie bună, dar nu era ceea ce-şi dorea să facă în viaţă. După cum singur se destăinuie, a avut şansa la vârsta de 30 de ani ca Dumnezeu să-i arate calea cea bună, pe care a urmat-o fără urmă de regret.

„Am avut o viziune. Mi-am văzut viaţa la Apus, cu un maldăr de hârtii în faţă şi am zis că este dezastruos. Atunci i-am spus lui Dumnezeu: Dă-mi, Doamne, să fac altceva în viaţă. Şi M-a ascultat!”, îşi deschide sufletul artistul.

Şi aşa a început drumul spre modelarea lemnului pentru Florin Cristea, deşi talentul îl avea înclinat din copilărie mai mult spre pictură.

Îşi aminteşte că încă din primul moment a avut o relaţie specială cu bucata de lemn, prima sa lucrare însemnând şi primul succes.

3

„Am lucrat un basorelief reprezentând Bătălia de la Călugăreni dintre oastea lui Mihai Viteazul şi otomanii lui Sinan Paşa. Aveam lupta parcă în faţă, atât de inspirat am fost. A ieşit nemaipomenit”, povesteşte sculptorul despre lucrarea care se află acum în proprietatea unui colecţionar din Spania. Au urmat apoi lucrările „Mihai Viteazul” şi „Dimitrie Cantemir”, iarăşi adevărate bijuterii create din lemn.

image

Fascinat de icoane şi de esenţa icoanei, de a vedea şi a sintetiza în lucrări ceea ce alţii nu văd, Florin Cristea a dat frâu liber creaţiei, în atelierul său de la Vizantea Mănăstirească, unde a croşetat cu uneltele de cioplit sute de lucrări cu conţinut religios.

1

Multe dintre operele sale le-a donat la mănăstiri sau biserici. „Dumnezeu l-a luat pe om părtaş la creaţie. Şi omul acela lasă o lumină dacă în inima lui există dragoste. Am satisfacţia că de pe urma mâinilor  mele rămân lucruri valoroase, pentru care voi fi pomenit”, adaugă artistul.

A muncit în Italia

Pentru a putea investi în atelierul său de sculptură, Florin Cristea a fost nevoit să muncească o perioadă şi în Italia. Acum câştigă suficient ca să-şi poată cultiva pe mai departe talentul cu care a  fost înzestrat. În ultimii ani a participat  cu expoziţii personale în mai multe ţări din lume, în Israel, Franţa sau Germania, unde a cules multe aprecieri. „Acolo sunt oameni care ştiu să aprecieze arta . Nu vreau să spun că românii ar fi altfel, dar încă nu au puterea materială necesară să dovedească acest lucru”. 

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite