VIDEO Ce spun rudele copilului mort după o fractură de antebraţ netratată corect. Medicii au fost condamnaţi la închisoare cu executare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi medici din Slatina au fost condamnţi, în premieră în România, la închisoare cu executare, după ce în urmă cu 8 ani au diagnosticat greşit un copil de 9 ani, care ulterior a murit din cauza unui şoc septic. Mama copilului spune că pedeapsa dată de instanţă este una prea blândă.

Cristian a ajuns în anul 2010 la Spitalul Judeţean din Slatina cu o fractură de antebraţ, iar doctorul ortoped Paul Iancu a decis să i-o pună în ghips, iar Mircea Tusciuc a decis ulterior să îl amputeze, dar niciunul dintre medici nu a depistat infecţia care a dus la decesul copilului de 9 ani.

„Cristian a căzut şi s-a lovit la mână, iar eu am mers cu el la medic imediat. Odată ce am ajuns acolo i-au pus mâna în ghips şi doar atât. Băiatul meu acuza dureri mari, iar medicul ulterior Mircea Tusciuc a decis să îi amputeze braţul, iar a doua zi a murit din cauza unei infecţii netratate la timp de niciunul dintre cei doi doctori. Oricum, durerea nu mi-o mai aduce nimeni, am rămas cu asta şi cu asta voi rămâne pana o sa mor.

Noi, săracii, nu putem lupta cu ceilalţi. Când m-am dus la spital cu copilul trebuiau să îşi facă datoria cum trebuie, dar degeaba au meserie, o învaţă doar pentru buzunarul lor, sa le meargă lor bine. Decizia dată de instanţă după 8 ani este una blândă, nimeni nu îl mai poate aduce pe Cristian înapoi. Nu este zi în care să nu mă gândesc la el şi să nu îmi aduc aminte de ultima zi pe care am petrecut-o împreună“, a spus mama lui Cristian, Ionela Biculescu. 

VIDEO 

Doi medici au fost condamnaţi la închisoare pentru moartea unui copil de 9 ani, dar rudele cred că pedeapsa este prea blândă 

Medicul ortoped Paul Iancu şi chirurgul Mircea Tusciuc au fost condamnaţi la 3 ani de închisoare cu executare pentru malpraxis, iar sentinţa dată de mgistraţii Curţii de Apel Craiova este defintivă. Cei doi se află deja încarceraţi în Penitenciarul din Craiova.

„Cei doi medici au avut următorul traseu: domnul doctor Iancu la scurt timp după 2010 s-a pensionat la limită de vârstă, iar doctorul Tusciuc printr-o hotărâre judecătoare a fost reîncadrat la Spitalul Judeţean Slatina, iar aici şi-a desfăşurat activitatea fără întrerupere. În momentul de faţă spitalul nu a primit o notificare oficială cu privire la rezultatul verdictului procesului. Nu vreau să comentez absolut deloc decizia pentru că eu cred că nu este un subiect care poate să fie abordat atât de simplu şi într-un timp atât de scurt. La nivelul Spitalului Judeţean Slatina, secţia unde domnul doctor Tusciuc a avut activitate îşi va continua activitatea numai în ceea ce priveşte partea de chirurgie pediatrică, el fiind până ieri singurul cu specialitate în ortopedie pediatrică. În aceste condiţii cazurile de ortopedie pediatrică vor trebui şi vom notifica spitalele din aria judeţului Olt, care dirijează cazurile către noi, să le dirijeze către o unitate sanitară cu competenţă în acordarea de îngrijire pediatrică“, a spus Cătălin Pătru, director medical Spitalul Judeţean Slatina.

Paul Iancu şi Mircea Tusciuc au declarat întotdeauna că sunt nevinovaţi. Chirurgul Mircea Tusciuc a profesat chiar până în zilele trecute, după ce a obţinut în instanţă anularea unei decizii care îi interzicea să mai opereze. „Comisia superioară de disciplina în 2012, decizia nr. 20, a dat sancţiune şi anume interdicţia de profesa pe o perioadă de 3 luni. Această interdicţie, decizie, a fost contestată în instanţă. Instanţa a anulat această decizie“, a precizat Costache Marinache, preşedintele Colegiul Medicilor Olt.

Bunica lui Cristian îşi aduce aminte exact firul evenimentelor din data de 23 mai 2010. „Cristi se juca împreună cu prietenii lui şi a căzut şi s-a lovit la mână. Imediat a fost dus la medic, iar imediat medicul Paul Iancu i-a pus un diagnostic greşit, iar de aici a început totul. Trei zile mai târziu a fost externat, însă copilul avea cangrenă.
 

Ulterior medicul Mircea Tusciuc i-a amputat braţul, iar a doua zi a murit. Era un copil mereu cu zâmbetul pe buze şi era lumina ochilor mei. Au fost condamnaţi la închisoare, dar pedeapsa primită este una mult prea blândă. Trei ani pentru viaţa unui copilaş este prea puţin“, a spus şi bunica copilului.   

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite