VIDEO Ford România a reluat producţia. Cum se intră acum în uzina-gigant de la Craiova, cu peste 6.000 de angajaţi

VIDEO Ford România a reluat producţia. Cum se intră acum în uzina-gigant de la Craiova, cu peste 6.000 de angajaţi

FOTO Ford

Aproximativ 3.000 de oameni se întorc la muncă la Ford Craiova începând de luni, 4 mai. Compania a anunţat că produce măşti şi viziere pentru toţi angajaţii şi că va recurge la măsuri mai stricte decât cele aflate în vigoare în prezent. Ford reia producţia etapizat, într-un singur schimb de tură.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ford a anunţat într-un comunicat remis presei că va produce măşti de faţă pentru a fi utilizate în uzinele sale din toată Europa. 
 
"Măştile de faţă furnizate de companie vor trebui să fie purtate de către oricine lucrează sau vizitează o unitate Ford, în conformitate cu protocoalele globale ale companiei. Prin fabricarea măştilor de faţă pentru uz propriu, compania contribuie la reducerea cererii din lanţurile de aprovizionare pentru echipamentele de protecţie personală care sunt necesare serviciilor medicale şi altor industrii. În plus, Ford Craiova produce propriile viziere, asigurând un nivel suplimentar de protecţie pentru unele operaţiuni din cadrul uzinei", se arată în comunicat.
 
Compania Ford a pregătit un pachet cuprinzător de măsuri, dar, mai presus de toate, face apel la simţul de responsabilitate şi disciplină al angajaţilor pentru buna şi corecta implementare a acestora. 

"În Craiova, Ford plănuieşte să reia producţia etapizat, într-un singur schimb de lucru, atât în Fabrica de Asamblare Vehicule cât şi la Fabrica de Motoare, începând cu data de 4 mai 2020. În uzina de la Craiova lucrează, în total, în jur de 6.200 de angajaţi.



Angajaţii vor fi anunţaţi de către supervizorul/team leader-ul lor daca este cazul să vină la muncă. Persoanele care nu vor veni la muncă, vor rămâne în şomaj tehnic, în baza unei decizii formale", se mai arată în comunicatul Ford.
 
Ce trebuie să facă obligatoriu angajaţii Ford
 
Pentru a putea intra în uzină, angajaţii trebuie să completeze zilnic un formular online de autoevaluare a sănătăţii.." Pentru a reduce potenţialul risc de expunere a angajaţilor, compania a decis să solicite angajaţilor să completeze un chestionar online sau pe hârtie înainte de a se deplasa la Ford şi de a intra într-o unitate Ford. Acesta este un chestionar simplu privind starea de sănătate individuală. Dacă răspunsul este DA la toate aceste întrebări, angajatul poate veni la serviciu; dacă răspunsul este DA la una (sau mai multe) dintre întrebări, angajatul NU poate veni la serviciu şi va primi informaţii suplimentare pe care trebuie să le urmeze", spun reprezentanţii Ford.
 
Toţi angajaţii vor fi scanaţi la intrare, iar dacă au o temperatură corporală ridicată nu li se va permite accesul în uzină.
 
Angajaţii trebuie să păstreze o distanţă de cel puţin 2 m faţă de cei din jur şi să evite formarea unor grupuri mai mari de 3 persoane. "Angajaţii sunt sfătuiţi să nu cumpere alimente neambalate şi toate cantinele din secţii, automatele, bucătăriile unde se prepară mâncarea şi facilităţile din zona de odihnă, adică frigidere, cuptoare cu microunde nu vor fi puse în funcţiune. Cu toate acestea, chioşcurile din interiorul uzinei vor fi redeschise în timp ce plăţile cu cardul sunt încurajate", se mai arată în comunicat.

Întreg personalul din incinta companiei va fi obligat să poarte mască de faţă şi, în plus, în anumite situaţii, o vizieră, pentru a reduce riscul de răspândire a infecţiei în fabrică. Compania a suplimentat nu numai materialele de curăţare, dar şi frecvenţa acestor activităţi în întreaga fabrică, începând cu luna trecută. Angajaţilor li se va oferi, de asemenea, acces la materiale de curăţare corespunzătoare, pentru a se asigura că îşi pot păstra curate propriile zone de lucru şi că pot păstra o igienă personală corespunzătoare
 
 Compania a contactat furnizorii de transport interni şi externi şi le-a comunicat să asigure suficiente autobuze / tramvaie pentru transportul public cât şi curse speciale suplimentare, deoarece este recomandat ca gradul de ocupare al mijlocului de transport să fie sub 50%. În cazul transportului personal, compania a recomandat deplasarea a cel mult 2 persoane într-o maşină: şoferul şi o persoană pe bancheta din spate, în partea opusă şoferului.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: