Prichindeii Grădiniţei Ion Creangă, vestitorii Zilei Naţionale a României

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prichindeii Grădiniţei Ion Creangă, vestitorii Zilei Naţionale
Prichindeii Grădiniţei Ion Creangă, vestitorii Zilei Naţionale

Pentru că mâine sunt liberi, micuţii şi-au pus astăzi straiele de sărbătoare şi au făcut o serbare cu ţinută, pregătită din vreme, cu poezii, desene şi cântecele dedicate toate Zilei României.

Educatoarele le-au transformat sala de sport în scenă, iar preşcolarii, de la cei mici până la cei de grupă pregătitoare, au însufleţi-o cu bucuria lor de a arăta cât sunt de talentaţi. Toate lucrările desenate şi pictate de ei au fost prezentate în expoziţia „De ziua ta, Românie dragă!“. A urmat programul de cântece şi versuri pentru care prichindeii au făcut echipă cu educatoarele lor, coordonat de Ileana Stanciu, Elena Gorun şi Constanţa Mihai.

Prichindeii Grădiniţei Ion Creangă, vestitorii Zilei Naţionale

Click pe POZE pentru GALERIE FOTO

Dascălii prichindeilor sunt convinşi că aceste manifestări  le îmbogăţesc celor mici cunoştinţele istorice, le stimulează creativitatea şi expresivitatea prin compunerea de desene, colaje, şi le dezvoltă sentimentul patriotic.

În program:
Grupa mijlocie: „Patria“ – interpret Ema Diaconu; „Ţara mea“ –Denisa Popescu; „Românaşul“ –  Yanis Nuţă
Grupa mică B: „Steagul“ –Roberta Pietroianu
Grupa pregătitoare B: „La mulţi ani, Românie!“ – colaj de cântece şi versuri
Grupa pregătitoare A: „România, ţara mea“ – program de cântece
Grupa mare B: „E ziua ta, Românie!“ – colaj de cântece şi versuri
Grupa mijlocie A: „Românaşul“, „Româncuţa“

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite