Oamenii au ieşit în stradă şi la Craiova: „112, cum să am încredere în voi?“

Oamenii au ieşit în stradă şi la Craiova: „112, cum să am încredere în voi?“

Zeci de persoane au ieşit în stradă şi la Craiova, după ce în multe alte oraşe ală ţării oamenii fie scandează diverse lozinci, mie mărşăluiesc tăcut, purtând în mâini candele.

Ştiri pe aceeaşi temă

„112, cum să am încredere în voi?“, este mesajul pe care l-au transmis, de la Craiova, românii revoltaţi de modul cum a fost gestionat apelul Alexandrei Măceşanu, fata care a sunat, joi, 2 iulie 2019, la o zi de la răpirea sa, la 112, aşteptând ajutor din partea poliţiştilor. 

Între timp au apărut şi stenogramele convorbirii dintre tânără, dispecerii de la 112 şi poliţişti, dar şi înregistrările audio, care i-au răscolit pe cei care şi-au făcut curaj să le asculte. Oamenii atrag atenţia că cele întâmplate sunt, de fapt, imaginea unui întreg sistem „populat“ cu oameni slab pregătiţi, angajaţi pe sistemul relaţiilor politice şi de familie.

Cei mai mulţi dintre protestatari au fost tineri, mulţi spunând chiar că ceea ce li s-a întâmplat celor două fete, Alexandra Măceşanu din Dobrosloveni, Olt, şi Luiza Melencu, din Dioşti, Dolj, despre care procurorii spun că ar fi fost răpite, violate şi ucise de Gheorghe Dincă, bărbatul de  66 ani din Caracal, se poate întâmpla oricărei tinere, fiind din ce în ce mai mult acreditată ideea existenţei, de fapt, a unei reţele de trafic de persoane.

.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: