
1/...
O văcuţă în vârstă de doi ani a căzut astăzi într-o groapă adâncă de doi metri. Pompierii s-au chinuit două ore pentru a o putea scoate.
Doiniţa se afla la păscut pe un câmp la marginea Craiovei, în grija unui văcar. Vaca a căzut într-o groapă adândă de doi metri, iar ţăranul a sunat imediat la pompieri şi a cerut ajutor. „S-a săpat la lopată şi la mâini şi am improvizat un dispozitiv făcut din furtune şi din cordiţe şi am tras-o deasupra malului”, a declarat Daniel Petrescu, reprezentant al Secţiei de Pompieri Craiova.
VIDEO
Vaca a fost scosă din groapa adîncă de doi metri după două ore. Pompierii au pe improvizat un sistem care să-i ajute să o scoată animalul care cântăreşte mai bine de jumătate de tonă.
Proprietarul animalului a declarat că timp de o săptămână va încerca să o protejeze pe Doiniţa, după această întâmplare.

Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: