Cel mai mare centru IT din sudul României: Blocul S 200, turnul eminenţelor cenuşii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aceasta va fi imaginea Universităţii din Craiova.Lucrările de transformare a clădirii ceauşiste într-un parc tehnologic IT sunt în toi.Studenţii eminenţi pot deja să dea o tură prin celebrul turn ca să-şi măsoare apartamentele pe care le-ar putea locui.

Deşi mai sunt ceva probleme în privinţa investiţiei în valoare de 400 de miliarde, cu TVA cu tot, pentru consolidarea ruinei din centru, ce va deveni Turnul IT, lucrările vor fi finalizate în februarie 2012. Aşa promit toţi, de la proiectant, constructor, beneficiar. Lucrările la exterior ar fi trebuit finalizate încă de la sfârşitul anului trecut.

Parcul IT, reper major

Cel puţin aşa se angajase Argecom Piteşti, firma care a câştigat licitaţia pentru transformarea scheletului ceauşist într-un parc tehnologic IT. Iniţial se dorea ca S200 să devină un bloc cu apartamente de serviciu pentru profesorii universitari, însă singura zonă de locuit se pare că vor fi camerele de protocol, la nivelul 14.

Ele vor avea o destinaţie precisă: vor caza delegaţiile de cadre universitare care vin în vizită la Craiova. Conducerea Univesităţii încă nu s-a decis dacă la celelalte etaje, în afara celor care vor găzdui centrul IT, vor fi aduşi studenţi de la facultăţile care nu au spaţii suficiente pentru desfăşurarea cursurilor.

Universitarii nu exclud posibilitatea ca studenţii eminenţi să îşi găsească un loc de cazare în camere luxoase, în acelaşi edificiu, după modelul unor universităţi europene. „De câţiva ani se înregistrează o explozie a numărului de studenţi în învăţământul superior. Spaţiile existente în unele facultăţi au devenit neîncăpătoare“, a spus rectorul Ion Vladimirescu.

IBM şi Packard, posibili parteneri

În planurile rectorului pentru S200 îşi făcuseră loc mai multe spaţii de locuit. La vremea demarării lucrărilor, conducătorul Universităţii nu se hotărâse dacă încăperile din cadrul centrului IT vor fi ocupate de studenţii cu rezultate academice foarte bune sau de absolvenţii care vor fi angajaţi în cadrul centrului IT, diminuându-se astfel exodul creierelor.

„Termenul de finalizare este februarie 2012. Avem bani pentru acoperirea totală a blocului şi aşteptăm suplimentarea de la buget pentru continuarea lucrărilor“, declara prorectorul Marcel Drăcea. 

Universitarii spun că parcul tehnologic universitar IT va constitui un puternic stimulent pentru activitatea de export de înalte tehnologii. „În plus, ar constitui un obiectiv major pentru întreaga zonă de sud-vest a ţării, reprezentând un reper privind investiţiile în cercetare şi în înalta tehnologie”.

Un alt obiectiv al conducerii Universităţii este atragerea firmelor capabile să desfăşoare activităţi productive destinate în special exportului, a firmelor naţionale şi internaţionale de renume în domeniul IT, dar şi stimularea dezvoltării economice şi creşterea volumului de investiţii regionale şi locale cu impact asupra întregii regiuni de sud-vest a României. IBM, Hewlett Packard şi Siemens se numără printre cele mai importante societăţi care activează, în prezent, pe piaţa IT românească. Toate cele trei companii internaţionale intenţionează să colaboreze cu viitorul parc IT.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite