VIDEO Poetul Ovidius, reabilitat de Roma. Misterul exilului său la marginea Imperiului Roman, printre barbarii din cetatea Tomis, dezvăluit printre rânduri
0
Printr-o decizie istorică adoptată joi, 14 decembrie, Consiliul Local din Roma a revocat exilul lui Publius Ovidius Naso în cetatea Tomis, Constanţa de astăzi. Edilii italieni au apreciat că trebuie îndreptată „eroarea comisă din considerente personale“ de înaintaşii lor. Reabilitarea vine în Anul Ovidius, la 2.000 ani de la moartea poetului.
Decizie istorică la Roma: exilul poetului Ovidius la Pontul Euxin a fost revocat, la 2.000 ani de la moartea sa. Consiliul Local din Roma a adoptat hotărârea de a abroga edictul semnat de împăratul Octavian Augustus în anul 8. Actul îi adusese lui Publius Ovidius Naso, poet apreciat la curte, surghiunul pentru totdeauna.
Trimis în cetatea Tomis (Constanţa de astăzi), la marginea Imperiului Roman, printre barbari, Ovidius s-a stins 9 ani mai târziu, în deznădejde. Efectele acestei decizii contemporane nu sunt decât simbolice. Edilii au specificat că demersul este menit să repare nedreptatea făcută lui Ovidius, care a fost „victima unei erori decurse din conflicte personale, nu din motive întemeiate“ comise de înaintaşii de la cârma Romei.
Reabilitarea unuia dintre cei mai mari poeţi din istoria omenirii a fost aprobată, cu emoţie vizibilă şi ropote de aplauze, în şedinţa de joi, 14 decembrie, a municipalităţii din Roma. Iniţiativa a venit din partea partidului anti-sistem M5S, majoritar în Consiliul Local al Romei. Liderii au invocat, printre altele, dreptul la exprimare artistică, „delict“ pentru care Ovidius a fost pedepsit. Un demers similar a fost realizat în cazul lui Dante, reabilitat de municipalitatea din Florenţa în 2008.
Mărirea şi decăderea lui Ovidius
În anul de graţie 8 d.Hr, Publius Ovidius Naso părea un favorit al soartei. Născut într-o familie de nobili din Sulmona, la 20 martie 43 î.Hr., Ovidius renunţase la cariera de magistrat, care era pe placul părinţilor, pentru a-şi urma chemarea: scrisul. Poemele lui de dragoste l-au adus repede în graţiile imperiale. A devenit apreciat pentru „Iubire“, „Remediul dragostei“, „Ars amandi“, „Heroidele“ şi „Fastele“.
Ajuns la vârsta de 50 ani, Ovidius era în cel mai fast moment al vieţii sale. Abia terminase „Metamorfozele“, operă pe care o considera apogeul carierei sale, şi trăia fericit alături de cea de-a treia sa soţie, Fabia, care îl făcuse să uite amorurile frivole. Aveau o fiică, Perilla, care le dăruise nepoţi, astfel că Ovidius savura o viaţă tihnită şi privilegiată în vila sa de lângă Capitoliu.
Dar pe când poetul se afla pe insula Elba, la prietenul său Messalinus Cotta, vine vestea care năruie totul: împăratul Octavian Augustus semnase edictul de exilare a lui Publius Ovidius Naso. Acesta era repudiat în provincia Sciţia Mică (actuala Dobrogea), în cetatea Tomis. Augustul se dovedeşte totuşi generos faţă de poetul căzut în dizgraţie: zi cruţă viaţa şi nu-i confiscă averea.
Constanţa, altădată Sursa foto Facebook Istoria românească în fotografii
Deznădăjduit, Ovidius vrea să-şi distrugă opera, dar prietenii şi familia îi salvează manuscrisele. Poetul este îmbarcat pe o corabie, însoţit de câţiva sclavi, şi părăseşte Roma în decembrie, conştient că nu o va mai revedea, dar sperând în graţiere. Avea să mai trăiască 9 ani, până în anul 17, când a murit la Tomis. Mormântul lui este un mister până în zilele noastre, fiind „plimbat“ din zona veche a Constanţei până pe insula Ovidiu şi chiar aşezarea din Ucraina care-i poartă numele.
Afrontul care i-a adus exilul
Ovidius nu avea să dezvăluie niciodată motivul exilului său. Romanticii spun că iubirea lui faţă de Iulia, fiica împăratului, apoi apropierea de fiica Iuliei, Iulia Minor, i-a atras mânia lui Augustus. Criticii moravurilor de la curtea imperială sunt de părere că poetul ar fi văzut incestul împăratului cu fiica sa. Istoricii consideră însă că Ovidius a fost ţinta furiei împărătesei Livia, soţia lui Octavian Augustus, pentru că se arătase împotriva planurilor ei ambiţioase. Livia ţinea cu orice preţ să-l aducă pe tron pe fiul ei Tiberius, eliminând toţi moştenitorii direcţi ai Octavian. Bătrân şi ostenit, îndepărtat de familia avută înainte de Livia, Augustus îşi desemnase în cele din urmă succesorul, în persoana fiului său vitreg Tiberius.
Dar Livia, prima Augustă a romanilor, nu-şi uita adversarii. Un vers anume din creaţia lui Ovidius îi atrăsese mânia şi fusese folosit ca refren de duşmanii împărătesei care acaparase puterea: „Crudele mame vitrege pregătesc otrăvuri aducătoare de moarte; fiul caută să afle dinainte ziua cea de pe urmă a părintelui său...“. Afrontul era prea mare. Iar admiratul Ovidius, cel mai mare poet latin de la acea vreme, trebuia pedepsit exemplar.
Carmen et error
Poetul Ovidius confirmă prin vorbe meşteşugite cauza prigoanei sale: „Carmen et error“ - un poem şi o greşeală. Aruncat pe ţărmul neprimitor al Pontului Euxin (Marea Neagră, denumită paradoxal de greci „marea ospitalieră“), marele poet antic s-a refugiat în scris. Surghiunul pe aceste meleaguri l-a inspirat să compună „Tristele“ şi „Ponticele“, piesa de teatru „Medeea“, satiră şi versuri getice. „Doar primele două opere au supravieţuit vremurilor“, nota cu regret Ion Adam, autorul cărţii-document „Constanţa pitorească“ (1908).
Geţii cei sălbatici l-au adoptat pe nobilul poet roman, deşi sufletul lui a plâns neîncetat după Cetatea eternă. „Într-o zi de sărbătoare, Ovidiu i-a strâns pe tomitani în piaţă, în faţa unui templu şi le citi poemul său scris în limba lor, pe care o deprinsese. Geţii îl ascultară cu atenţie, iar când cavalerul termină, apreciară versurile printr-u murmur prelung, clătinat din capete şi săltat tolbele pe umeri. Unul dintre ei spuse: <Fiindcă ştii să scrii atât de frumos despre el, împăratul ar fi trebuit de mult să te ierte de pedeapsă şi să te cheme înapoi în patrie>“, relatează istoricul literar Ovidiu Drimba, în cartea sa „Ovidiu, marele exilat de la Tomis“, apărută la Editura Saeculum I.O. (Bucureşti, 2001).
Eternitatea
Ovidius a murit într-un anotimp după care tânjise în cetatea bătută neîncetat de vânturi - primăvara. Ultimul său poem este „Meşteşugul pescarilor“, care a rămas neterminat, la versul 132. „Neplâns, să mă înghită acest pământ barbar?“, se tânguia el în scrisorile către Fabia.
Dar renegat şi abandonat de Roma sa adorată, Ovidius a fost pus pe un piedestal în ţara adoptivă. Urmaşii barbarilor de odinioară îl celebrează astăzi pe Publius Ovidius Naso considerându-l „poetul Tomisului“ şi chiar „poetul naţional al Daciei Pontice“. „Ovidius este primul care a scris în limba strămoşilor noştri getodaci. Poezia lui a fost prima contopire a sufletului latin cu cel dac“, arăta Grigore Sălceanu, autorul piesei de teatru „Ovidius“.
Academicianul Tudor Vianu consemna, în prefaţa cărţii lui Ovidiu Drimba, cât de important este Ovidius pentru poporul român, deoarece a fost martor ocular şi cronicar al istoriei de la începuturile ţării noastre.
Anul 2017, când s-au împlinit 2.000 ani de la moartea sa, a fost declarat Anul Ovidius. În lipsa unui loc de pelerinaj la mormântul „poetului iubirii”, oamenii vin să se roage la statuia din bronz a lui Publius Ovidius Naso, care contemplă, din mijlocul pieţei Ovidius din Constanţa, Marea Neagră. O statuie identică se află la Sulmona, în oraşul natal al poetului. Epitaful de la Constanţa îi sunt versurile trimise din exil soţiei sale:
„Sub astă piatră zace Ovidiu
Cântăreţul iubirilor gingaşe, răpus de-al său talent
O, tu, ce treci pe-aice, dac-ai iubit vreodată
Te roagă pentru dânsul: să-i fie somnul lin”.
Numele lui Ovidius este parte din patrimoniul Constanţei. Piaţa veche a oraşului, unde se află statuia poetului, poartă numele său, la fel şi universitatea - cea mai mare instituţie de învăţământ superior din sud-estul ţării. De asemenea, un prestigios liceu teoretic este numit după Ovidius, o insulă din lacul Siutghiol etc.
ŞEDINŢA DE CONSILIU ÎN CARE A FOST REVOCAT EXILUL LUI OVIDIUS - DE LA MINUTUL 3.18.00
Pe aceeaşi temă:
Moment în timp. 2056 ani scurşi de la naşterea lui Ovidius, poetul Romei rămas pentru vecie la Tomis
Se încarcă comentariile...
