VIDEO Armin Van Buuren, spectacol incendiar la NEVERSEA: „România, sunt acasă!“ Cine încheie serile festivalului de la Marea Neagră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

DJ-ul numărul 1 mondial, Armin Van Buuren, a făcut şi mai fierbinte atmosfera de la malul Mării Negre. Cel mai mare festival de pe plajă din Europa se încheie cu seara a patra, în care cap de afiş este trupa The Script, aflată pentru prima oară în România.

În seara cu public extrem de numeros, Armin Van Buuren a mixat ore în şir de la pupitrul amplasat cu faţa spre mare, ducându-şi publicul la extaz.

Cu câteva ore înainte, olandezul se relaxase pe plajă, făcuse o baie în Marea Neagră şi se dăduse cu ski-jet-ul. El a postat pe pagina sa de Facebook şi pe contul de Instagram o fotografie în care poartă o şapcă albă cu însemnul „A“ şi un tricou de aceeaşi culoare.

„O după-amiază relaxantă la Constanţa“, scrie celebrul DJ devenit un invitat regulat la marile festivaluri din România. El a mai fost cu ani în urmă la Constanţa, la un festival de muzică electro din Mamaia Nord-Năvodari. „Chiar îmi place România, vin aici din 2003, pentru mine este o ţară grozavă, oamenii sunt foarte amabili şi întotdeauna revin cu plăcere“, a declarat el.

„România, sunt acasă!“ 

Organizatorii au comunicat că peste 58.000 persoane au fost spectatori la NEVERSEA 2018, în cea de-a treia zi a celui mai mare festival de la malul Mării Negre.

Ziua de spectacol s-a încheiat cu un răsărit unic acompaniat de regele muzicii trance - Armin van Buuren. Artistul a respectat tradiţia de la festivalul UNTOLD şi a stat pe scena principală NEVERSEA, alături de cei peste 58.000 de participanţi, aproape 5 ore. În momentul în care a urcat pe scenă, Armin van Buuren a declarat că în România se simte ca acasă.

„Vin în România din 2003 şi într-adevar am creat o legătură specială cu publicul de aici. Pot să spun că mă simt acasă când ajung în România şi de fiecare dată mă întorc cu mare-mare drag aici. Aş veni şi pe gratis, doar să simt căldura publicului de aici“, a declarat Armin van Buuren. 

Un alt artist aşteptat în cea de-a treia seară a festivalului NEVERSEA a fost John Newman. A făcut un show impresionant iar în momentul în care artistul a coborât de pe scenă în mijlocul participanţilor, fanii au fost în delir. „Oamenii sunt minunaţi în România. Revin de fiecare dată cu mare plăcere pentru că publicul aici are o energie aparte, pe care am simţit-o din prima clipă. Abia aştept să revin“, a spus John.

Un spectacol plin de energie şi culoare au avut şi cei doi DJ olandezi, Sunnery James & Ryan Marciano care au fost impresionaţi de public, dar şi de plaja NEVERSEA, comparând-o cu Miami Beach.

Debutul zilei cu numărul trei a fost făcut de pe scena principală de Alex Parker, urmat de trupa Carla’s Dream, The Him, John Newman, Tujamo, Sunnery James & Ryan Marciano şi s-a încheiat cu show-ul impresionant a lui Armin van Buuren.

Show-urile lui Carla’s Dream, The Him, Tujamo si Sunnery James & Ryan Maciano au putut fi urmărite live pe pagina de facebook şi canalul de YouTube Neversea.

GALERIA FOTO

Duminică este ultima zi de NEVERSEA 2018. Cel mai aşteptat moment este The Script, aflaţi pentru prima oară în România. 

image

Pe aceeaşi temă: 

Cel mai frumos răsărit, surprins la NEVERSEA. Fotograful caută cuplul de îndrăgostiţi din imagine

FOTO VIDEO Oraşul de vacanţă. Nopţi albe la NEVERSEA 2018. Omagiu adus lui Avicii, pe scena festivalului

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite