Spitalul din Mangalia primeşte 2 milioane de lei. Primar: „Am anulat alte evenimente, prioritatea noastră este protejarea populaţiei”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zonă Triaj Epidemiologic la Spitalul Mangalia                      FOTO: Primăria Mangalia
Zonă Triaj Epidemiologic la Spitalul Mangalia                      FOTO: Primăria Mangalia

Consiliul Local al oraşului Mangalia a decis să aloce aproximativ 2 milioane de lei Spitalului Municipal. Banii vor fi folosiţi pentru achiziţionarea produselor necesare pentru combaterea COVID-19.

Consilierii locali din Mangalia au aprobat, vineri, 27 martie, un proiect privind alocarea unor fonduri suplimentare de aproape 2 milioane de lei Spitalului Municipal, pentru aparatură şi echipamente necesare în această perioadă de criză epidemiologică.

Fondurile vor fi destinate exclusiv pentru achiziţionarea de dezinfectanţi speciali, măşti, mănuşi, aparate de ventilaţie mecanică, monitoare funcţii vitale şi alte echipamente medicale de protecţie, necesare atât pentru medici, cât şi pentru pacienţi, pe durata stării de urgenţă.

În aceeaşi şedinţă a CL, au mai fost alocate fonduri pentru materiale sanitare şi soluţii dezinfectante la şcoli şi alte instituţii publice din municipiul Mangalia, dar şi pentru măsurile de protecţie socială, destinate vârstnicilor oraşului.

„Pe toată durata stării de urgenţă, prioritatea noastră este să avem grijă de persoanele în vârstă, atfel încât să evite pe cât posibil să iasă din casă. Le facem cumpărăturile, le ducem mese calde celor care au nevoie, le cumpărăm medicamentele şi tot ce mai au nevoie pentru a fi protejaţi”, a declarat primarul Radu Cristian, iniţiatorul acestor hotărâri de Cinsiliu Local..

El a mai spus că toate resursele financiare ale municipalităţii vor fi direcţionate pentru dotarea spitalului şi măsurile de protecţie socială, igienizarea oraşului şi dotarea cu echipamente de protecţie sanitară.

„Nimic altceva nu este important în această perioadă. Unele proceduri de achiziţie şi-au urmat cursul legal, dar am amânat sau anulat orice evenimente sau alte cheltuieli nejustificate. Bugetul public este folosit în primul rând pentru măsurile de protejare a populaţiei, iar apoi pentru funcţionarea administraţiei publice şi lucrările de infrastructură şi gospodărire a domeniului public”, a subliniat Radu Cristian.

Pe aceeaşi temă:

Un bărbat din Mangalia, a cărei soţie era infectată cu coronavirus, a minţit medicii spunând că nu a luat contact cu nicio persoană pozitivă

Tineri soţi din Mangalia, îmbolnăviţi de coronavirus la întoarcerea din vacanţă

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite