Radu Mazăre a câștigat procesul cu Agenţia Naţională de Integritate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătorii gălăţeni i-au dat dreptate primarului Constanţei în procesul deschis de acesta împotriva ANI, în care acuza reprezentanţii instituţiei că i-au adus prejudicii de imagine prin publicarea unui comunicat de presă privind o presupusă incompatibilitate.

Radu Mazăre a acuzat ANI că a făcut publice informaţii privind încălcarea Legii incompatibilităţii înainte ca instanţele să se fi pronunţat în acest caz. Mazăre a cerut 50.000 de lei drept daune morale, dar şi anularea deciziei ANI, pentru că i-ar fi fost prejudiciată imaginea după ce instituţia a ajuns la concluzia că acesta a fost administrator al SC Nisipuri SRL, dar şi primar al Constanţei mai mult decât cele 60 de zile permise de lege.

Primarul Constanţei a susţinut în proces că la mijloc este o gravă confuzie, care s-ar fi putut rezolva dacă ar fi fost anunţat din timp de către inspectorii de integritate.„ANI nu trebuia să emită acte şi comunicate care să reflecte în vreun fel o prejudecată cu privire la starea de incompatibilitate în care m-aş fi aflat", a precizat în justiţie Radu Mazăre.

Fără daune morale

La cererea lui Radu Mazăre, dosarul a fost strămutat la Curtea de Apel Galaţi, care ieri a admis doar în parte cererile primarului Constanţei. Instanţa de judecată a apreciat că ANI nu trebuia să emită comunicate de presă referitoare la Radu Mazăre înainte ca acesta să se poată apăra, dar i-a respins cererea privind acordarea de daune morale în cuantum de 50.000 de lei.

Primarul Constanţei a negat de fiecare dată că ar fi fost administrator al SC Nisipuri SRL, calitate pe care o atribuie fratelui său, Mihai Mazăre. Radu Mazăre a realizat deja mai multe modificări la Oficiul pentru Registrul Comerţului, prin care a corectat datele în baza cărora s-a autosesizat ANI.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite