Marius Oprea, în căutarea „poporului pierdut“, românii executaţi de Securitate: „M-au întrebat pe ce stradă stă comunismul şi ce vârstă are“

Marius Oprea, în căutarea „poporului pierdut“, românii executaţi de Securitate: „M-au întrebat pe ce stradă stă comunismul şi ce vârstă are“

Istoricul Marius Oprea este cel care, în fiecare an, alături de alţi istorici şi arheologi, merge în locurile unde au fost ucişi, răstigniţi şi aruncaţi în gropi ţărani sau chiaburi, legionari sau evrei, muncitori sau profesori.

Ştiri pe aceeaşi temă

Istoricul Marius Oprea spune că, deşi este unanim cunoscut faptul că regimul comunism a fost unul criminal, este dureros este faptul că aceste crime n-au fost pedepsite juridic aşa cum s-ar fi cuvenit. „Fac parte dintre cei care, după căderea lui Ceauşescu, care nu a însemnat şi dispariţia regimului comunist pentru că în România comunismul nu a dispărut, ci doar s-a privatizat, am fost preocupat de această condamnare a crimelor şi abuzurilor suferite prin intermediul principalului de represiune şi anume Securitatea“, începe Marius Oprea mărturisirea. 
 
Motivul este unul strict personal, având de-a face, la rândul său, cu sistemul opresiv. În studenţie, în anul 1987, alături de alţi nouă colegi de la diferite facultăţi, a iniţiat o acţiune destul de temerară şi a scris şi distribuit manifeste în care nu cerea căderea comunismului, ci drepturi pentru tineri. „Repercusiunile au avut loc un an mai târziu, când Securitatea ne-a depistat, şi am fost anchetat la Direcţia de Cercetări Penale a Securităţii şi, în ianuarie 1990, dacă nu vedea Revoluţia, aş fi fost condamnat, mi se spusese, între 5 – 8 ani. Aşa că eu trăiesc acum a doua viaţă. Eu da, însă tatăl meu nu. În timpul anchetelor, a percheziţiilor, tatăl meu a făcut un preinfarct, iar în martie 1990 un infarct i-a fost fatal“, povesteşte istoricul.
 
După toate aceste întâmplări, s-a gândit cum să se răzbune. Şi răspunsul şi l-a dat  singur: scriindu-le istoria. Aşa că, deşi era destinat unei cariere de arheolog, aceasta fiind specializarea sa în facultate, s-a dedicat studiului istoriei Securităţii şi în 2002 şi-a dat doctoratul pe istoria Securităţii. 
 
„Spuneţi-mi pe ce stradă stă comunismul, ce vârstă are şi, mai ales, arătaţi-mi cadavrul, dacă spuneţi că a comis o crimă“
 
Începând din anul 1991 a fost foarte aproape de Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici, fiind  consilier al lui Constantin Ticu Dumitrescu. În această calitate, la 17 septembrie 1991 a depus la Parchetul General o sesizare penală cu privire la crimele săvârşite de Securitate. „Nu s-a întâmplat nimic concret. Toate dovezile pe care le-am dus la Procuratură au fost luate în considerare, dar procurorul militar mi-a spus aşa: «Bun, eu sunt de acord să încep procesul comunismului, dar spuneţi-mi pe ce stradă stă comunismul, ce vârstă are şi, mai ales, arătaţi-mi cadavrul, dacă spuneţi că a comis o crimă. Pentru că noi nu punem porni un proces pentru o crimă dacă nu avem un cadavru». Credea că a găsit o soluţie să renunţ. Dimpotrivă. Atunci mi-am adus aminte de prima mea dragoste: arheologia, şi am reunit cele două expertize: cea de arheolog şi cea de doctor în istoria Securităţii, astfel că în 2005 când am creat Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului. Primul lucru a fost să aduc alături de mine o echipă de arheologi şi am început să dezgropăm la propriu victimele regimului comunist“, povesteşte Marius Oprea despre începuturile campaniilor arheologice de deshumare a osemintelor deţinuţilor politic din perioada comunistă. 
 
Iniţial, echipa a fost formată din patru oameni: Marius Oprea, Gheorghe Petrov, Horaţiu Groza şi Paul Slobodă. Recent, li s-a alăturat Gabriel Ristoiu, director al Muzeului Unirii din Alba Iulia. 
 
 
 
În căutarea „poporului pierdut“
 
După estimările sale, aproximativ 8.000 de oameni fac parte din „poporul pierdut“, aşa cum îi numeşte Marius Oprea. Sunt românii care au fost ridicaţi de la casele lor, duşi în diferite locuri şi împuşcaţi fără prea mare bătaie de cap, fără să fie judecaţi. Este vorba de oameni care erau partizani sau îi ajutaseră pe partizani sau care au fost găsiţi ascunşi în diverse locuri. Toţi au fost ucişi de Securitate fără niciun fel de judecată. 
 
Nicolae Salagea este unul dintre victimele regimului comunist, care a făcut parte din grupul mr. Dabija, un grup de rezistenţă din Munţii Apuseni, care număra 25 de oameni. „A fost simplu la prima vedere pentru noi să delimităm locul, deşi acolo nu era nicio cruce, ci un drum. Era îngropat la o adâncime foarte mică, de 20 de centimetri, pe un  drum dintr-un cătun din Munţii Apuseni. Cum l-am găsit atât de uşor? Băieţelul lui, atunci în vârstă de cinci ani, a fost pus de la lăsarea serii, când a avut loc crima, şi până a doua zi de dimineaţă, când a venit o echipă a Securităţii să-l îngroape, să păzească cadavrul. Şi băieţelul de atunci, acum un om de 70 de ani, ne-a zis: «aici este!». Vă daţi seama ce a fost în sufletul acelui om când a văzut osemintele tatălui său? A fost şi bucurie, de a-şi putea îngropa osemintele tatălui său în mod creştineşte, dar şi lacrimi“, spune Marius Oprea.
 
Cadavru răscumpărat cu bani de la Miliţie şi îngropat în spatele curţii 
 
O altă victimă, Andrei Meşter, a fost omorât fără niciun motiv legal. Meşter era un maestru cojocar în Sălciua, un om avut, care cununase 40 de perechi de tineri de pe Valea Arieşului, iar cuvântul lui era unul important. Singura sa vină a fost că s-a opus colectivizării şi cu o zi înainte de Sfânta Mărie, când era zi de târg, l-au împuşcat, şi cadavrul său la fost pus la intrarea în târg. „L-am găsit îngropat în spatele grădinii propriei case, pentru că văduva lui a reuşit să răscumpere cu bani cadavrul soţului ei de la Miliţie. Este singurul pe care l-am găsit îngropat creştineşte. Pe piept avea o cruce mare din bronz aurit, iar la căpătâi avea o cruce pe care şi-o cioplise el însuşi. De pe ea lipseşte însă data morţii“.
 
Cadavre răstignite în parcul din faţa primăriei 
 
În 2009, la Teregova, au fost dezgropaţi şi Petru Anculia şi Gheorghe Urdăreanu, partizanii ucişi în luptele cu Securitatea în 1949. „Am găsit doar rămăşiţele lor, aruncate  la marginea cimitirului sătesc, care între timp s-a extins. Alături de noi a venit şi fata lui Petru Anculia, acum femeie în vârstă. Atunci când tatăl ei fost executat, avea mai puţin de 10 ani“, spune istoricul.
 
El dezvăluie faptul că partizanii nu doar că au fost împuşcaţi. Cadavrele lor au fost răstignite la propriu pe o scândură bătută între nişte castani în parcul din faţa primăriei pentru a instaura frica, aceasta fiind tactica Securităţii, pentru că principalul instrument de care s-a folosit ocupaţia sovieto-securistă în România a fost instaurarea progresivă a fricii, pentru a putea controla populaţia. 
 
Executaţi la Teregova, dar Securitatea i-a declarat morţi la Aiud, de TBC
 
Leonida Bodiu, Ioan Burdeţ şi Toader Dumitru au fost împuşcaţi în 1949 de Securitate, fără a fi judecaţi, pe un deal din Nepos, după ce, timp de mai multe luni au fost torturaţi în beciurile Securităţii din Bistriţa. Cei trei făceau parte şi conduceau un grup de partizani din Munţii Rodnei, autointitulat Garda Albă. La şaizeci de ani de la asasinare, grupul de experţi de la IICCR a găsit locul gropii în care au fost aruncaţi cei trei.

„Este un urcuş de trei ore. Pentru au a fost o Golgotă, pe care au străbătut-o legaţi de mâini şi picioare“, spune istoricul Marius Oprea. Când echipa lui se îndrepta spre Dealul Crucii, le-a ieşit în cale o bătrânică şi le-a descris cu exactitate locul în care îi vor găsim găsi. Au fost puţin surprinşi pentru că, în poiană, exista o cruce pusă în mod simbolic, marcând zona în care ar fi îngropaţi dar nu erau acolo, ci la 100 de metri depărtare, în locul indicat de bătrână. Toader Burdeţ a fost identificat după o lucrare dentară pe care şi-o făcuse în SUA, de unde se înapoiase în anul 1944. Omul, întors în ţară, îi sprijinea pe cei din Garda regelui Mihai, condusă de Boghiu. 
 
 
Cei trei au fost împuşcaţi şi prăvăliţi într-o râpă, la mică distanţă de suprafaţă. Procuratura, spune Marius Oprea, nu a vrut să vină pe Dealul Crucii pentru că era prea departe şi pe motiv că pe certificatele de deces ale celor doi partizani scria că au murit la Aiud în 1958, la ora 13.00.
 
„Toţi trei la aceeaşi oră şi cu acelaşi diagnostic: TBC. După ce i-a asasinat, Securitatea le-a făcut certificate de deces false. Dar noi i-am găsit împuşcaţi aici. Cu toate acestea, Procuratura şi Poliţia continuau să susţină vechea variantă a Securităţii, dar când i-am ameninţat că iau osemintele şi le mut la Aiud să le îngrop acolo unde zice Procuratura că ar fi murit ei, ei şi-au dat seama de impactul public care s-ar fi creat şi au venit. Nu mă puteau acuza de nimic. Nu este vorba de profanare de morminte pentru că acolo nu e nicio cruce. Iar eu, ca expert arheolog, pot să sap unde vreau eu. Ce vină am că acolo unde sap eu nu găsesc o aşezare dacică, ci numai oseminte ale celor ucişi de Securitate?“, se întreabă Marius Oprea. 
 
Crimele Securităţii, considerate omoruri simple
 
Echipa de istorici şi arheologi a încercat să-i îngroape pe cei trei în Cimitirul eroilor din Bistriţa, însă Asociaţia Cultul eroilor din România, care gestionează mormintele eroilor, s-a împotrivit. Însă, deşi experţii au adus dovezi că ofiţerul Liviu Congraţiu din Cluj, vicepreşedinte al Asociaţiei Veteranilor de Război din Cluj, este cel care a condus plutonul de execuţie, nimeni nu l-a cercetat vreodată, deşi, spune Marius Oprea, asociaţia pe care o conduce are sediul în aceeaşi clădire cu Parchetul Militar, funcţionând cu un etaj mai sus. 
 
Marius Oprea spune că toate crimele săvârşite de Securitate: şi în ce-i priveşte pe cei executaţi pe câmp sau în pădure, şi pe cei omorâţi în penitenciare, erau socotite iniţial simple omoruri. „Norocul a făcut ca să fie nevoie de o schimbare a Codului penal şi atunci am reuşit, pentru că încă eram la conducerea IICCMER, să strecor prin diferiţi parlamentari la care avem acces şi modificări foarte fin făcute la definirea crimelor împotriva umanităţii din Codul penal, care a făcut posibilă la încadrarea la crime împotriva umanităţii şi a acestor fapte săvârşite de torţionarii din timpul regimului comunist. Doar aşa am reuşit să obţinem condamnări, dar foarte târziu. Acum, Procuratura redeschide dosarele bazate pe plângerile penale înaintate de noi în legătură cu 2 – 300 de ofiţeri de securitate, gardieni, comandanţi de penitenciare, dar le redeschide degeaba, pentru că acei oameni au murit“. 
 
„Pe oseminte nu e nici crucea lui David, nici zvastica, nici secera şi ciocanul“
 
La Târgu Ocna, echipa de istorici şi arheologi a găsit foarte puţin teren liber în care să poată „Cu ajutorul preotului, care ne-a dat câţiva gropari care să ne ajute la săpături, am găsit 11 victime. Este puţin, dar le-am găsit într-un teren foarte aglomerat, cu multe sicrie, pentru ca aici, după ce penitenciarul-spital a fost închis, în acelaşi loc s-a deschis un azil psihiatric şi cei care mureau au fost îngropaţi peste deţinuţi. Norocul nostru a fost că, aşa cum deţinuţii erau îngropaţi de alţi deţinuţi de drept comun, bolnavii psihic erau îngropaţi de alţi bolnavi, ca să nu mai plătească spitalul gropar. Bolnavii, când ajungeau la oseminte, se opreau“, explică istoricul.
 
Deţinuţii politic au fost identificaţi foarte uşor pentru că ei au fost aruncaţi în groapă fără coşciug, ladă, însă cu haine pe ei, pentru că erau bolnavi de tuberculoză. „În momentul în care am găsit oseminte îngropate în pământ, cu resturi de veşminte, cu nasturi, catarame, a fost evident că a fost vorba de deţinuţi. Abia acum am reuşit să deschidem dosarul penal cu privire la morţii de la Târgu Ocna pentru că până acum nu a vrut nimeni să ştie de morţii pe care i-am găsit noi acolo pe fondul procesului deschis de Institutul „Elie Wiesel“ care s-a contestat în 2009 acordarea titlului de „Cetăţean de onoare“ lui Vasile Gafencu de către Consiliul Local din Târgu Ocna, pe motiv că fusese condamnat pentru activitate legionară. S-a considerat că urmărim să reabilităm legionari. Eu le-am zis: «La Târgu Ocna au murit şi evrei bolnavi de TBC şi pe oseminte nu e nici Crucea lui David, nici zvastica, nici secera şi ciocanul». Abia după ce procesul a fost pierdut şi autorităţile locale au redat titlul de „Cetăţean de onoare“ al oraşului Târgu Ocna lui Valeriu Gafencu, autorităţile de la Bucureşti au avut curaj să se implice şi a fost redeschis dosarul. Până în acest an, vreme de cinci ani noi am depozitat sub cheie osemintele găsite într-o clopotniţă şi apoi într-o anexă a bisericii şi abia acum au fost predate spre expertiză. 
 
Marius Oprea crede că unul dintre scheletele găsite aici este al lui Valeriu Gafencu. „Cadavrul a fost aruncat în groapă cu faţa în jos. Corespunde şi ca vârstă şi ca înălţime. Pe umărul drept am găsit o punguţă din cânepă bătută în care am găsit 12 nasturi de diferite mărimi şi provenienţă, ca un fel de ofrandă pusă pe umărul acelui deţinut, semn că reprezenta ceva pentru ceilalţi deţinuţi. Eu cred că este posibil ca unul dintre scheletele găsite să fie a lui“. Mai mult decât atât, s-a luat legătura cu una dintre nepoatele lui Valeriu Gafencu care trăieşte şi care a facilitat accesul la mama ei, una dintre surorile lui Valeriu Gafencu, care a acceptat să dea probe ADN pentru a începe expertizele. 
 
 
Rămăşiţele deţinuţilor aruncate în Lunca Mureşului 
 
La Aiud, investigaţiile au fost foarte dificile. Nu timpul şi nu extinderea cimitirului au distrus locul unde au fost aruncaţi deţinuţii, ci o construcţie făcută de părintele Augustin. „Morţii au fost luaţi de acolo cu cupa, cu pământ cu tot, şi duşi în Lunca Mureşului. Ce spune părintele Augustin ca deţine ca fiind moaşte de la Aiud, cu foarte mare probabilitate nu sunt. Pentru că el a săpat în zona cimitirului săracilor. I-am spus: «Părinte, deţinuţii nu erau îngropaţi cu pălării»“.
 
Într-un singur şanţ, în urma săpăturilor la Aiud au fost găsite şapte – opt schelete, dispuse pe şiruri, în coasta râpei. „Oasele sunt în nişte lăzi de lemn din şipci de brad, deţinuţii fiind îngropaţi goi. Aşa am putut face diferenţa între deţinuţi şi alţii, pentru că acolo este şi cimitirul săracilor. Mai avem de săpat până să ajungem în liziera pădurii. Am mai putea găsi încă opt, maximum 12 morminte. Restul, din nefericire, au fost iremediabil distruse din acest exces de zel al unei feţe bisericeşti care din inconştienţă a distrus un vestigiu atât de important cum este cimitirul deţinuţilor politic de la Aiud“, spune, cu amărăciune, Marius Oprea. 
   
„Ne bucurăm că un om va avea o cruce“
 
Toate obiectele găsite la partizani sau chiaburi au fost păstrate: de la briceag, la nasturi sau monede. „La un copil de 15 ani care a fost împuşcat pentru că adăpostise la stâna unde se afla trei dezertori, am găsit o oglinjoară. Nu am putut să vă spun ce sentimente am trăit când mi-am văzut chipul meu în acea oglinjoară“, spune istoricul.
Din anul 2006, au fost 32 de campanii arheologice, fiind găsite mormintele a 38 de oameni împuşcaţi. „Nu a fost uşor. Cu o singură excepţie, sunt morminte fără cruce. Totuşi, reuşim să îi găsim. Mai întâi, facem o documentare în arhive şi apoi pe teren. Vocile oamenilor se dezleagă repede atunci când te duci acolo şi le ceri să povestească. Oamenii văd că tu ştii destule despre ceea ce s-a întâmplat, iar ei nu fac decât să te completeze. Găsim, cu ajutorul lor, cu aproximaţie terenul unde ştiu ei că s-ar putea să fie“, explică el.
 
De la fiecare schelete se ia câte o bucăţică din femur şi se păstrează pentru probe ADN, ulterioare unui examen antropologic care determină cu o oarecare aproximaţie vârsta, înălţimea, greutatea. „Aceste informaţii, confruntate cu fişa penitenciară, pot restrânge aria de căutare şi identificare a potenţialilor urmaşi. Şi aşa putem identifica cui aparţin rămăşiţele părinteşti. Apoi, ne bucurăm că un om va avea o cruce“, încheie Marius Oprea. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările