Ion Andrei Gherasim, şeful de cabinet al lui Corneliu Coposu: „Minerii au distrus casa Seniorului. Şi-au făcut nevoile în ea“

Ion Andrei Gherasim, şeful de cabinet al lui Corneliu Coposu: „Minerii au distrus casa Seniorului. Şi-au făcut nevoile în ea“

Imagini de la sosirea în ţară a lui Ion Raţiu. Ion Andrei Gherasim, în dreapta lui Coposu. SURSA FOTO: Arhivă Fundaţia Corneliu Coposu

Corneliu Coposu, care şi-a pierdut 17 ani din viaţă în închisorile comuniste, s-a luptat şi după Revoluţie cu comunismul. A fost batjocorit, scuipat şi umilit tocmai într-o Românie liberă, pentru care luptase şi pe care o visase. În momentul în care a cerut alegeri libere, noua putere a chemat minerii care i-au cerut moartea în piaţa publică. Fostul său şef de cabinet, Ion Andrei Gherasim, face dezvăluiri în premieră despre acea perioadă.

Ştiri pe aceeaşi temă

În primele zile ale Revoluţiei din 1989, Corneliu Coposu a sunat pe telefonul fix la vechii săi prieteni din Cluj şi le-a zis: „Vreau să-l iau pe Ionuţ cu mine la Bucureşti“. „Dar încă nu este pregătit, este un copil“, a spus Lia Gherasim, mama lui Ionuţ. „Este de datoria mea să-l aduc la Bucureşti. Pe aici mişună securişti şi vreau să am pe cineva lângă mine cu suflet pur şi nepătat“, a fost dorinţa seniorului.
 
Aşa se face că Ion Andrei Gherasim, care avea doar 19 ani, a ajuns într-un Bucureşti în care încă se trăgea şi se murea pe stradă, unde teroriştii se ascundeau în spatele cagulelor sau chiar uniformelor, unde se polua apa, iar majoritatea românilor auzeau pentru prima dată de partide politice istorice. Ion Andrei Gherasim, acum în vârstă de 48 de ani, cel care a fost umbra marelui om politic imediat după căderea comunismului, a acceptat să acorde un interviu ziarului „Weekend Adevărul“ în care a povestit cât de greu era să fii în opoziţie, cum a trăit pe propria piele cele mai grele momente din Piaţa Universităţii, piedicile din timpul campaniei electorale din perioada în care România învăţa ABC-ul democraţiei. 
 
 
„Weekend Adevărul“: Cât de veche este prietenia dintre familia dumneavoastră şi cea a lui Corneliu Coposu? 
 
Ion Andrei Gherasim: Între cele două familii este o prietenie veche, cât România Mare. Ilie Lazăr, bunicul meu, cel mai tânăr semnatar al actului Unirii, l-a cunoscut pe protopopul greco-catolic Valentin Coposu, tatăl lui Corneliu Coposu, la Baia Mare. Ambii erau delegaţi ai Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia: Ilie Lazăr – din partea celor din Ocna Şugatag, iar Valentin Coposu era delegat din partea plasei Şimleu. După Marea Unire, Ilie Lazăr şi Corneliu Coposu s-au format la umbra marelui om politic Iuliu Maniu, până la arestarea acestuia şi interzicerea de către comunişti a funcţionării partidelor istorice. De altfel, imediat după izbucnirea Revoluţiei, Corneliu Coposu a anunţat printr-un mesaj-manifest reintrarea în viaţa publică a Partidului Naţional Ţărănesc, după ce în 1987 a afiliat formaţiunea politică aflată în clandestinitate la Internaţionala Creştin-Democrată, adresându-i o cerere lui Jean-Marie Daillet, vicepreşedintele organizaţiei. „Datoria noastră este să transmitem ce a vrut Iuliu Maniu la Alba Iulia“, spunea Seniorul ori de câte ori avea ocazia.
 
Aţi fost primul şi ultimul şef de cabinet al lui Corneliu Coposu. Cum aţi perceput evenimentele acelor ani la vârsta fragedă pe care o aveaţi?
 
Pot spune că eu am făcut practica în politică înainte de a face teoria. Până în aprilie 1991, când am plecat în Franţa să studiez ştiinţe politice, am fost umbra Seniorului 25 de ore din 24, dacă aş putea spune aşa. Am fost unul dintre foarte puţinii tineri ai acestei ţări care, în 1989, ştiau istoria adevărată, tot ce se întâmplase în ţara noastră, mai ales din 1945 încolo. De la vârsta de 15-16 ani, mama a început să-mi povestească despre cât a avut de suferit familia noastră, iar pe 31 decembrie, când „Europa Liberă“ transmitea în fiecare an, până în 1990, mesajul regelui Mihai pentru ţară, mă chema spunându-mi: „Haide, că vorbeşte Mihăiţă“. 
 
TOŢI CEI DIN FAMILIA LUI AU FĂCUT PUŞCĂRIE 
 
Faceţi parte dintr-o familie cu „dosarul pătat“. Cât de greu a fost să vă urmaţi visul având acest bagaj social?
 
Atât bunicul meu, Ilie Lazăr, cât şi părinţii mei, Ioan şi Ileana, cunoscută ca Lia Gherasim, au fost arestaţi şi pedepsiţi pentru că s-au opus ocupaţiei străine şi comunismului. Astfel că eu nu am putut să urmez orice facultate. Bunicul a stat închis aproape 18 ani, tata – 18 ani, iar mama – 2 ani, şi astfel nu aveam voie să mă înscriu la Istorie, Filosofie sau Drept. Am decis să dau la Filologie, la Franceză-Română, mama fiind profesoară de limbă franceză, dar am picat al treilea, cu media 7,87. După mult timp, în 1995, mama a aflat, cu totul întâmplător, de la o profesoară de la secţia de limba franceză, că se primise ordin să mi se scadă nota la fiecare materie cu un punct, tocmai pentru ca să nu fiu printre cei admişi. Când am aflat a fost un adevărat şoc pentru mine. Vă daţi seama ce a însemnat asta pentru mine, mai ales că în acei ani am fost nevoit să muncesc ca ajutor necalificat. A fost groaznic!
 
Unde v-a prins Revoluţia?
 
Am fost în stradă, la Cluj, în Piaţa Libertăţii, cum se numea zona atunci. Lângă mine a murit artistul Lucian Matiş, care a devenit erou. 
 
Şi apoi, cum aţi trăit Revoluţia furată la Bucureşti?
 
Corneliu Coposu era un vizionar, trăise şi pătimise prea multe şi şi-a dat seama de faptul că Revoluţia a fost o mascaradă, că mişcarea de stradă va fi acaparată tot de comunişti şi de Securitate. Dacă a fost o revoluţie, a fost din 15 decembrie până în 22 decembrie, când noua putere a lui Ion Iliescu a preluat totul. Cât timp descoperim că au fost împuşcaţi oameni şi după 28 decembrie, este clar că au fost lupte de culise.
 
 
Miting 1990 Fundaţia Corneliu Coposu 
 
MASCARADA FSN
 
Povestiţi-ne despre culisele luptei dintre Corneliu Coposu şi tovarăşii care au confiscat mişcarea de stradă a românilor.
 
Corneliu Coposu era ferm convins de faptul că Frontul Salvării Naţionale al lui Ion Iliescu va candida pentru alegerile din mai 1990. Spunea Coposu încă din primele zile ale lunii ianuarie 1990: „O să vedeţi că tot ceea ce fac Iliescu, Roman şi Brucan e doar o mascaradă. Îl ştia pe Brucan. Brucan fusese cel care, în 1945, în ziarul „Scânteia“ i-a cerut condamnarea la moarte. La 22 decembrie 1989, în momentul în care a fost informat la televiziune că există un domn în pardesiu, distins, care spune că vrea să intre în studioul 4, Brucan a întrebat: „Dar despre cine e vorba?“. „Zice că îl cheamă Corneliu Căposu.“ La care Brucan a spus: „Oricine, numai ăsta nu“.
 
La 23 ianuarie, Ion Iliescu, preşedinte al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, a anunţat că, la alegerile ce vor urma, de pe 20 mai 1990, formaţiunea politică se va prezenta în alegeri, exact ceea ce bănuia Corneliu Coposu. Cum a reacţionat atunci Seniorul?
 
I-a zis lui Iliescu aşa: „Aţi anunţat oficial că veţi candida. Atunci, şi noi, cele trei partide istorice, Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, Partidul Naţional Liberal şi Partidul Social Democrat, vom organiza un miting în care vom protesta faţă de decizia FSN-ului“. Mulţi ani după acest eveniment, Seniorul a fost acuzat că a vrut să dea o lovitură de stat. Iliescu, Roman şi Tăriceanu, care la vremea aceea, în 1990, era de cealaltă parte a baricadei, ştiu foarte bine că nu a fost o încercare de lovitură de stat. 
 
„DAR NU NE PUNEŢI SULA-N COASTĂ, DOM’LE COPOSU“ 
 
Cum aţi organizat mitingul care a reprezentat prima mare manifestaţie de după Revoluţie?

Pe 23 ianuarie, am făcut o cerere scrisă în numele celor trei partide, care mai apoi a fost bătută la maşină de secretara preşedintelui, pe care am depus-o la Primăria Bucureşti pentru a obţine aprobare pentru realizarea unui miting la data de 28 ianuarie. 
 
Ce solicita şeful principalului partid de opoziţie?
 
Cel puţin pe durata campaniei electorale, Frontul, care vine în concurenţă alături de celelalte partide, să lase conducerea statului pe mâna unor tehnicieni independenţi şi neutri, pentru că nu poţi să fii în acelaşi timp şi guvernant, şi legiferator, şi concurent în campania electorală. Televiziunea Română, care intrase sub totalul control politic al puterii, a refuzat să transmită imagini de la manifestaţia anti-FSN din Piaţa Victoriei pe motiv că era ceaţă. Însă, pe fondul manifestaţiei de stradă, Ion Iliescu a acceptat să negocieze.
 
Da, discuţiile s-au purtat în sala de şedinţe a Guvernului. De-o parte a mesei erau Ion Iliescu, Petre Roman, iar în spatele lor se plimbau Dan Iosif, Ion Cârciumaru şi Cazimir Ionescu. De cealaltă parte a mesei erau Corneliu Coposu, Ion Diaconescu, Călin Popescu-Tăriceanu, Dinu Patriciu, Sergiu Cunescu, Dudu Ionescu, Ion Raţiu, Liviu Petrina, Iftene Pop, Gavrilă Copil, Avramescu de la PSDR şi lângă el eram eu. În timpul discuţiilor, pe uşă se tot intra şi ieşea. M-am uitat să văd cine este în cealaltă cameră, fiind plasat în partea stângă a mesei rotunde, aproape de cei de la FSN, şi l-am văzut pe Silviu Brucan, care probabil că le dădea indicaţii. Din această perioadă a rămas expresia celebră a lui Ion Iliescu, care s-a adresat Seniorului folosind un limbaj suburban: „Dar nu ne puneţi sula-n coaste, dom’le Coposu cu propuneri pe care să le acceptăm necondiţionat!“. 
 
„Uite-l pe secretarul lui Coposu, hai să-l căsăpim!“
 
Povestiţi-ne cum aţi perceput la acea vreme contramanifestaţia, cifrele neoficiale vorbind de 5.000 de mineri care au venit în Bucureşti pentru a susţine FSN-ul. Ce aţi trăit?
 
Manifestaţia anti-FSN pentru alegeri libere şi corecte a fost deturnată de cei care deţineau puterea la acea vreme, fiind aduşi în piaţă oameni înarmaţi cu răngi, topoare şi mergându-se până acolo încât vocile puterii au cerut condamnarea la moarte a celor care subminau noua ordine politică. La ora 22.00, piaţa era ocupată de agitatori, înarmaţi cu răngi şi topoare, care strigau: „Moarte intelectualilor!“, „Moarte lui Coposu!“, „Noi muncim, nu gândim“, „Huo!“, „Liberali şi ţărănişti, puneţi mâna şi munciţi!“
 
Dar cum credeţi că au ajuns minerii în piaţă?
 
În noaptea de 28 spre 29 ianuarie 1990, pe lângă muncitorii de la IMGB şi poporul care a fost minţit şi scos în stradă pentru contramanifestaţie, se aflau şi mineri. În Gara de Nord au ajuns cred că unul-două trenuri în care erau mineri de la Târgu Jiu, de la Rovinari. Practic, a fost prima mineriadă. Cum mi-am dat seama că erau mineri? Printre cei care huiduiau în faţa sediului PNŢ la 28 ianuarie, în fiecare parte a pieţei erau câţiva care aveau şi căşti de miner.
 

 
Miting din Piaţa Vicoriei Arhivă Fundaţia Corneliu Coposu 
 
POVESTEA SEIFULUI LUI ION ILIESCU
 
Povestea s-a repetat câteva luni mai târziu, în iunie...
 
Au fost mineri şi în ianuarie, şi în februarie şi în iunie. În dimineaţa zilei de 14 iunie, în jurul orelor 8.15, maşina BTT, care era alocată preşedintelui PNŢCD, a venit să mă ia de acasă, din zona Grădina Icoanei, ca să mergem să-l luăm pe preşedintele Coposu de la el de acasă, din zona Piaţa Unirii. Drumul până acolo trecea prin Piaţa Rosetti, unde era sediul PNŢCD. Când am ajuns în zonă, am văzut multă mişcare în faţa sediului nostru şi i-am spus şoferului să oprească puţin acolo. M-am dat jos din maşină, am făcut doi paşi şi am auzit un bărbat care era îmbrăcat în miner: „Uite-l pe secretarul lui Coposu, hai să-l căsăpim!“. Vă daţi seama că un miner simplu nu avea cum să ştie cine este secretarul lui Coposu. E clar că erau mineri deghizaţi. Norocul meu a fost că era maşina lângă mine. M-am urcat repede, dar unul dintre ei a reuşit să spargă cu bâta geamul maşinii din spate. Am plecat urgent din faţa sediului partidului şi ne-am dus acasă la Coposu. Uşa era întredeschisă şi am intrat. Totul în casă era distrus, nemaivorbind că unii îşi făcuseră şi nevoile pe acolo. În acel moment am auzit un vuiet: „Moarte lui Coposu!“. 
 
Mi-am dat seama că mai vine o tură de mineri, m-am urcat în maşină şi am plecat la un prieten unde am stat ascuns până la 16 iunie, când m-a contactat preşedintele, printr-un intermediar, şi mi-a dat întâlnire la un coleg de pe strada Transilvaniei. Şi aşa am ajuns pe 16 şi de acolo am plecat la sediul partidului, unde am constatat faptul că totul era devastat. În clădirea anexă din curtea PNŢCD, unde era sediul ziarului „Dreptatea“, în biroul directorului Paul Lăzărescu, am descoperit cu stupefacţie că peretele de beton, gros de vreo doi metri, fusese literalmente decupat cu o sculă specială, iar în interior se vedea urma unui seif. Era clar că cei care fuseseră acolo au avut nevoie de ceva timp pentru a face asta. Oricum, au ştiut ce caută cu siguranţă. Câteva luni mai târziu, am aflat că preşedintele Ion Iliescu avusese biroul acolo între anii 1979 şi 1984, pe vremea când era preşedintele Consiliului Naţional al Apelor.
 
Cum aţi scăpat cu viaţă din piaţă?
 
La propunerea lui Iliescu, Dan Iosif a organizat plecarea noastră cu ajutorul maiorului Lupoi. Ne-au urcat în două maşini Aro pe cei rămaşi acolo. Unii au plecat pe jos. Târziu, în noapte, am reuşit să plecăm din Piaţa Victoriei şi am ajuns în Unirii, unde stătea Coposu. La despărţire mi-a zis că a doua zi de dimineaţă, la ora 7.00, să fiu la el. A doua zi, ne-am urcat într-o Dacie neagră, a fostului BTT, toate cu numărul 14 B, care ni se dăduse de Frontul Salvării Naţionale, şi ne-am îndreptat spre sediul partidului. Vreau să vă zic că exact în momentul în care maşina a intrat în curtea sediului partidului, agitatorii au început să umple piaţa. Deci au aşteptat semnalul să ajungă Corneliu Coposu la partid şi au dat adunare. În maximum o oră, toată zona Pieţei Rosetti s-a umplut de oameni care strigau: „Moarte lui Coposu!“, „Să plece Coposu!“. 
 
„În acel moment, am crezut că e ultima mea zi de viaţă. Nu aveam nici 20 de ani“
 
Cum reacţiona Seniorul la atâta ură care se revărsa asupra sa, în special, şi asupra partidelor istorice, în general?
 
Ion Andrei Gherasim: Mereu îmi spunea: „Să nu îi urăşti pe cei care fac asta, pentru că sunt minţiţi. Sunt oameni simpli, care nu ştiu adevărul. Să nu-i condamni, pentru că în spatele lor se află o forţă malefică“. Eu nu înţelegeam atunci de ce iubeşte atât de mult acest popor, dar apoi am înţeles: fiind un om profund credincios, îşi iubea duşmanii şi asta era de neînţeles pentru un om foarte tânăr şi cu sânge iute, cum eram eu pe vremea aceea.
Cum s-a derulat ziua când aţi rămas, practic, blocaţi în sediul PNŢCD?
 
După acea dimineaţă în care membrii de frunte ai partidului au rămas blocaţi în sediu, cu mulţimea furioasă la poartă, am primit vizita lui Cazimir Ionescu şi a lui Petre Roman, care au încercat să-l convingă pe Corneliu Coposu să părăsească sediul partidului într-o tanchetă, spunându-i că-i vor asigura securitatea. Iniţial, Seniorul a refuzat, spunându-le că ştie că totul este o înscenare: „Ştiu că ceea ce faceţi este o înscenare şi apoi, în sediu sunt mulţi membri ai partidului. Dacă va fi cazul, eu voi pleca ultimul de aici!“, le-a răspuns el. Ce urmăreau, de fapt, aceştia? Să le arate oamenilor strânşi în stradă, dar şi celor care urmau să se uite la televizor, că, aşa cum dictatorul Nicolae Ceauşescu, cel mai urât român în acele zile, a fost băgat în tanchetă, la fel se întâmplă şi cu Corneliu Coposu. 
 
MINŢIŢI CĂ VOR VORBI ÎN DIRECT LA TELEVIZIUNEA PUBLICĂ 
 
Şi cum v-au convins să părăsiţi clădirea?
 
Cum Corneliu Coposu i-a refuzat ferm, cei trimişi să îl scoată din sediul partidului cu orice preţ au găsit o altă strategie şi Petre Roman i-a propus: „Domnule Coposu, vă promit că de aici mergeţi la televiziune, am vorbit cu directorul departamentului Actualităţi, Petru Popescu, şi vă primeşte în studio, unde puteţi transmite în direct un mesaj către popor“. Seniorul, bazându-se pe cuvântul lui Roman, a acceptat şi, împreună cu câţiva membri ai partidului, am ieşit pe uşă pentru a ne îndrepta spre tancheta care ne aştepta la poartă. Primul am ieşit eu, iar în urma mea era preşedintele. Lumea ne huiduia şi ne scuipa. Când am ajuns în faţa tanchetei, mi-am întors capul şi am văzut cum cineva a vrut să-l lovească pe Senior. M-am pus în faţa lui şi astfel respectivul m-a lovit pe mine în umăr. Imediat a apărut Mihai Lupoi care, cu o schemă de karate, l-a pus pe individ jos. Ne-am grăbit să intrăm în tanchetă. Am intrat primul, apoi Coposu, Liviu Petrina, Ioan Rădoi – preşedintele de la tineretul PNŢCD, şi o fată membră a partidului.
 
 
Miting la Cluj 1992 Arhivă Fundaţia Corneliu Coposu
 
Ce sentimente aţi trăit în tanchetă?
 
Ceea ce a urmat a fost teribil. Uşa tanchetei s-a închis şi, imediat, poporul plin de ură a început să lovească cu pumnii şi cu ce aveau în mână în tanchetă. Mă nimerisem lângă un gemuleţ. Lumea scuipa şi mi-au murdărit pardesiul cu care eram îmbrăcat. Am vrut să pun mâna la geam, dar imediat Seniorul m-a tras de mână. În secunda următoare, a apărut un cuţit prin acel spaţiu mic. Lumea continua să ceară moartea lui Coposu. În acel moment, am crezut că e ultima mea zi de viaţă. Nu aveam nici 20 de ani. Coposu ne-a îmbărbătat pe fiecare dintre noi şi ne-a spus: „Calmaţi-vă, nu se va întâmpla absolut nimic, pentru că nu au niciun interes să ne omoare. Eu am trecut prin momente cu mult mai crunte, asta e nimic faţă de ceea ce am trăit eu. Fiţi tari, eu sunt alături de voi“. Vreau să vă zic că au ţinut tancheta pe loc cam un sfert de oră, pentru a ne speria bine, după care au pus-o în mişcare.
 
La televiziune, acum devenită liberă, ce s-a întâmplat?
 
La intrarea principală ne-a aşteptat Petru Popescu. Delegaţia partidului a urcat în vestitul studio 4 şi, după ce ne-am aşezat cu toţii la masă, reprezentantul televiziunii i-a spus liderului ţărănist: „Vă garantez că, în momentul când se aprinde becul roşu, sunteţi în direct“. Şi Seniorul a început să vorbească timp de aproximativ 45 de minute. A fost prima lecţie de democraţie, de politică adevărată, predată de Corneliu Coposu. A fost prima dată când un lider politic a vorbit despre importanţa integrării euroatlantice a României, despre importanţa valorilor europene ale României, de ce trebuie să ne îndreptăm spre valorile europene şi nu spre «prietenul» de la Răsărit. La un moment dat, cineva l-a chemat la telefon pe Liviu Petrina şi i-a spus că nu s-a dat nimic în direct. Atunci, Petre Popescu a recunoscut: „Nu aţi fost în direct, dar diseară, la jurnal, prima ştire va fi cu mesajul dumneavoastră“. Evident, cu toţii am început să avem dubii. Caseta cu acea înregistrare nu s-a dat niciodată, dar nu numai atât, ea a şi dispărut din arhiva Televiziunii Române.
 
După o Revoluţie furată şi după anihilarea opoziţiei, noua putere controla totul. Avertismentele la adresa lui Corneliu Coposu veneau doar prin intermediul maselor de comandă care îi doreau moartea în stradă sau şi din partea unor oameni cu funcţii?
 
În aceeaşi zi, pe 29 ianuarie 1990, Nicolae Militaru l-a invitat pe Corneliu Coposu la sediul Ministerului Apărării Naţionale. Preşedintele Coposu ne-a spus când am plecat de la televiziune că Nicolae Militaru vrea să stea de vorbă cu el între patru ochi. Aceste discuţii au durat trei ore. La plecare, Corneliu Coposu mi-a spus doar atât: „Ruşii sunt implicaţi în România“. 
 
„Am văzut prima dată lacrimi în ochii lui Coposu“
 
Cum s-a derulat campania electorală din anul 1990?

Campania electorală din anul 1990 a fost total controlată de Frontul Salvării Naţionale, care se înregistrase ca partid politic la 6 februarie 1990 şi care a încercat cu toate mijloacele să-i împiedice pe ceilalţi candidaţi să-şi facă mesajul cunoscut. De partea sa a avut televiziunea publică şi radioul, care au dus o campanie furibundă împotriva partidelor politice istorice, PNŢCD şi PNL. 
 
În teritoriu ce se întâmpla?
 
Au fost multe momente de foc în acea campanie electorală. Corneliu Coposu a candidat în Sălaj, judeţul său natal. Pe unde mergeam în Sălaj, aveam «antemergători»: la Zălau, Şimleu, Bobota, Bădăcin, puterea de atunci dorind să-l discrediteze permanent şi să demonstreze că Seniorul nu este iubit nici măcar în judeţul său. Ne aşteptau ţigani, beţivi, care aruncau cu pietre în noi şi în maşinile noastre, aruncau cuie pe drumuri pentru ca să facem pană şi, atunci când le zădărniceam planurile, tăiau cauciucurile. Unealta lor a fost şeful Poliţiei judeţului Sălaj, Viorel Dumitraş. Pe acest domn l-am auzit spunând: „Cât timp voi fi eu şef aici, Coposu nu va avea succes în Sălaj“, atunci când Seniorul a încercat să sară gardul casei lui Iuliu Maniu de la Bădăcin. A fost atunci pentru prima dată când am văzut lacrimi în ochii lui Coposu, pentru că nu a reuşit să intre în casa lui Maniu. El nu fusese lăsat să ajungă în satul lui Maniu până în 1990, aşa cum nu i s-a permis nici să vină la înmormântarea bunicului meu, Ilie Lazăr, în 1976, iar acum, un miliţian îl oprea iar.
 
Aţi ţinut mitinguri electorale şi în altă parte decât cele din Capitală?

Da, un astfel de miting a avut loc la 12 mai 1990 la Şimleu Silvaniei, însă cei care trebuia să se ocupe de securitatea noastră, adică aceiaşi oameni, conduşi de Viorel Dumitraş, au adus în interiorul sălii grupuri masive de ţigani care să huiduie şi să arunce cu pietre după preşedintele Coposu şi după cei care-l însoţeau. După mulţi ani, în 1998, acelaşi personaj urma să fie numit secretar de stat de către ministrul Gavril Dejeu. Auzind asta, eu, care simţisem pe propria piele ce poate face acest om pus să vegheze la respectarea legii, am ameninţat că voi face public tot ce trăisem şi simţisem în timpul campaniei electorale. În replică, ministrul mi-a spus: „Măi, Ionuţ, nu îţi aminteşti bine, că erai copil“. În cele din urmă, Viorel Dumitraş a primit funcţia, dar a ocupat-o doar două săptămâni, pentru că am făcut tam-tam mare de tot: conferinţe de presă şi interviuri în ziare.
 
Care era starea de spirit a oamenilor din acea parte a ţării?
 
În ciuda tuturor piedicilor puse, oamenii de bună credinţă din Cluj, din Sălaj, din Bădăcin credeau că partidul nostru va câştiga alegerile din mai 1990. Singurul care gândea altceva era Corneliu Coposu, fiind convins că ele vor fi furate. Obişnuia să spună, ori de câte ori avea ocazia, că „Datoria noastră este să transmitem poporului român ce a vrut Iuliu Maniu la Alba Iulia. Pentru asta, nu trebuie să ne lăsăm, oricât de greu ar fi!“. Reţinerea venea, probabil, de la avertismentul primit de la un om al Securităţii care l-a vizitat la 16 aprilie 1990. Bărbatul a intrat preţ de câteva minute în cabinetul Seniorului, i-a dat o hârtie şi a plecat. Pe foaie erau numele unor partide şi scoruri. După alegeri, Seniorul s-a uitat din nou pe listă: rezultatele erau identice cu cele anunţate în seara de 20 mai la televizor. La alegerile generale şi prezidenţiale care au avut loc la 20 mai 1990, exact de ziua lui Corneliu Coposu, câştigători detaşat au fost FSN şi Ion Iliescu.  
 
„Ştiţi cine este domnul? Acesta este Alexandru Vişinescu, cel care m-a schingiuit“
 
Ne-aţi dezvăluit cum era Coposu politicianul. Dar omul Coposu cum era?
 
Era un om atât de simplu, „după vorbă, după port“: fuma mult, ajungând la aproape cinci pachete de ţigări pe zi, numai Kent. Sunt şi acum oameni care merg la mormântul lui, îşi aprind un Kent şi lasă apoi ţigara să se stingă la locul de veci. De asemenea, spunea bancuri. Multe: cu ardeleni, cu evrei... În tinereţe, a practicat haltere şi box, iar până în decembrie 1989, juca foarte des bridge, de două-trei ori pe săptămână. În anul 1944, Coposu îi spunea lui Maniu: „Domnule prezident, de ce nu veniţi să vă relaxaţi şi să jucaţi un bridge?“. „Cornele, dragă, stai liniştit, o să vină ruşii, or să ne zvârle în puşcării şi o să avem tot timpul să jucăm bridge.“ Şi a avut dreptate, numai că în puşcării au avut parte de un cu totul alt regim, unul de exterminare, care nu le-a permis astfel de lucruri. Iuliu Maniu a murit la Sighet, însă Coposu a reuşit să supravieţuiască. A intrat cu 122 de kilograme în puşcărie, iar când a ieşit, cântărea doar 51. La un control medical, făcut la un cabinet la Brăila, imediat după eliberare, toată lumea îl privea îngrozită deoarece i se vedeau oasele şi calota craniană, atât era de slab. De asemenea, lui Coposu îi plăcea să se uite la meciurile de fotbal şi susţinea echipa Universitatea Cluj, considerând-o „singura echipă de fotbal din România creată în urma unui mare act istoric: Unirea cea Mare“. 
 
Despre regimul din închisoare ce vă povestea?
 
În celulă, unde a stat de unul singur mai mulţi ani, obişnuia să compună poezii şi să ruleze calcule matematice în cap. În ciuda a tot ceea ce a pătimit, Corneliu Coposu şi-a iertat călăii şi a dovedit că a iubit poporul român...

În februarie 1990 eram alături de Seniorul Corneliu Coposu şi de Marius Lupuţiu, asistent personal şi el, al preşedintelui PNŢCD. Mergeam la o întâlnire politică pe care seniorul o avea cu doi parlamentari RPR (n.r. – partidul gaulist al lui Jacques Chirac) la fostul hotel Bucureşti, actualmente Radisson. Ninsese mult în ultimele zile şi se formaseră troiene de zăpadă. Când am ajuns la trecerea de pietoni dintre Athenee Palace şi hotel Bucureşti, îl văd pe Senior cum, sprinten, o ia mai repede şi ajunge cu vreo 10 metri înaintea noastră în faţa unei persoane gârbovite, căreia începe să-i spună ceva. Ajungând cu Marius în dreptul lor, îl văd pe acel individ alb la faţă, complet blocat. Domnul preşedinte se întoarce spre noi şi ne spune: „Ştiţi cine este domnul? Acesta este Alexandru Vişinescu, cel care m-a schingiuit şi m-a bătut până la moarte la Râmnicu Sărat“. Când am auzit aceasta, şi Marius, şi eu, am vrut să sărim pe el. Spre surprinderea noastră, Seniorul a pus mâna în faţa noastră şi ne-a spus răspicat: „Nu! Nu vă legaţi de el! Doar Dumnezeu este cel care are dreptul să-l judece!“ Apoi, s-a reîntors spre Vişinescu şi i-a spus acele cuvinte memorabile: „Dacă cumva va fi vreodată un proces împotriva ta, iar eu voi mai trăi, să mă chemi de martor, pentru că voi spune că numai un nebun putea să facă ceea ce ai făcut tu acolo“.
 
TESTAMENTUL SENIORULUI 
 
Cum aţi descoperit testamentul lui Corneliu Coposu?
 
La 3 august 2017, am căutat în arhiva personală a Seniorului documente scrise de el despre creştin-democraţie. Le căutam pentru că la 27 august fundaţia a iniţiat la Bădăcin un apel pentru renaşterea creştin-democraţiei. Cu acea ocazie, doream să le citesc oamenilor ce scrisese Coposu despre creştin-democraţie. Am deschis dosarul unde erau scrisorile chiar la aceste însemnări. Imediat m-am dus cu documentele la doamnele Coposu (n.r. – surorile Rodica şi Flavia Coposu). După ce le-am citit însemnările care aveau valoarea unui testament, am hotărât de comun acord când să le facem publice. Aşa s-a decis că cel mai bun moment este anul 2018, când aniversăm 100 de ani de la Marea Unire. Şi aşa s-a organizat evenimentul de la Teatrul Naţional la 20 mai, chiar de ziua naşterii Seniorului, când s-a citit testamentul lui Corneliu Coposu. În finalul Testamentului, liderul opoziţiei din România post-comunistă conchide: „Cred că am făcut tot ce mi-a stat omeneşte în putere să îndeplinesc legatul testamentar primit în celula nr. 2 de la Malmaison, în octombrie 1947, de la Iuliu Maniu. („Eu nu voi supravieţui. Voi, care veţi scăpa de iadul comunist, aveţi datoria să duceţi mai departe drapelul glorios al Partidului nostru, în interesul României viitoare!“). Cu sentimentul că am căutat să duc la îndeplinire acest legat, chiar şi în condiţii deosebit de dificile, îl trec în sarcina generaţiei tinere a Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat. Cu credinţa în Dumnezeu şi în viitorul neamului românesc, înainte! Corneliu Coposu“. Aceste rânduri au fost scrise în noaptea de 24 spre 25 iulie 1994. 
 
Umbra lui Corneliu Coposu de la 19 ani
 
 
Numele: Ion Andrei Gherasim
Data şi locul naşterii: 26 martie 1970, Cluj-Napoca
Starea civilă: Este căsătorit şi are un copil, pe Andrei-Corneliu
Studiile şi cariera:
- 1976-1984: Şcoala nr 15 Cluj (viitorul Liceu de Ştiinţe ale Naturii).
- 1984-1988: Liceul de filologie-istorie „Ady Şincai“, în prezent Colegiul „Gheorghe Şincai“.
- Pe data de 26 decembrie 1990, a devenit şeful de cabinet şi secretarul personal al preşedintelui PNŢCD, Corneliu Coposu.
- 1991-1995: a studiat la Institut d’Etudes Politiques din Grenoble, Franţa.
- Iunie 1995-11 noiembrie 1995: a fost şeful de cabinet al lui Corneliu Coposu.
- Decembrie 1995 - august 1996: consilierul pe politică externă al preşedintelui PNŢCD, Ion Diaconescu.
- În ianuarie 1996, la congresul PNŢCD, a fost ales ca membru supleant în conducerea centrală a partidului, fiind cel mai tânăr membru al conducerii PNŢCD.
- La alegerile legislative din noiembrie 1996, a candidat din partea CDR (PNŢCD) pe listele electorale din judeţul Braşov, fiind ales deputat.
- 1996-2000: membru al comisiei de politică externă a Camerei Deputaţilor, membru al Adunării Internaţionale a parlamentarilor francofoni şi vicepreşedinte al Grupului de prietenie România-Canada. 
- În 2001, timp de şapte luni, a fost director teritorial al televiziunii Tele 7ABC.
- 2002-2005: consilier pe politică internă al Excelenţei Sale, ambasadorul Portugaliei, Zosimo Da Silva.
- 2005-2010: a lucrat în domeniul serviciilor de interim în construcţii pentru firme din Franţa care lucrau în România.
- 2006-2010: licenţiat în Drept la Facultatea de Drept şi Administraţie Publică din Bucureşti.
- 2010-2013: coordonator regional Bucureşti-Ilfov al unui proiect european destinat persoanelor diagnosticate cu cancer.
- În 2014 a fost numit de către Consiliul Director al Fundaţiei Corneliu Coposu coordonator al evenimentelor anului centenar Coposu (1914-2014). Din iunie 2014, a fost numit director executiv al Fundaţiei Coposu, iar din noiembrie 2017, a devenit preşedinte executiv. 
Locuieşte în: Bucureşti.
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: