Parada absolvenţilor de liceu, întreruptă de şeful Poliţiei Rutiere. Tinerii sărbătoreau cocoţaţi pe portierele maşinilor la plimbare prin zona veche

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Subcomisarul Ciprian Sobaru i-a urmărit pe tinerii zgomotoşi. Foto: Arhiva Adevărul.
Subcomisarul Ciprian Sobaru i-a urmărit pe tinerii zgomotoşi. Foto: Arhiva Adevărul.

O gaşcă de 30 proaspăt absolvenţi de liceu a plătit scump pentru o idee. Tinerii de 18-19 ani au plecat într-un adevărat tur de forţă prin municipiul Constanţa, pe portierele maşinilor. Metoda aleasă de ei pentru a sărbători le-a adus la fiecare câte o amendă de 200 lei.

Ideea tinerilor absolvenţi a fost inspirată dintr-o faptă similară care a avut loc pe 1 iunie. Atunci, doua fete şi un băiat s-au suit pe portierele unei maşini şi au circulat în viteză prin zona istorică a oraşului Constanţa.

Au scăpat nepedepsiţi, dar au fost vazuţi de o ţară întreagă atunci cind clipul postat de ei pe Internet a apărut pe adevarul.ro

Vineri, 14 iunie, 30 de tineri din Constanţa au repetat figura. Ghinionul lor a fost că au dat nas în nas cu şeful Poliţiei Rutiere din Constanţa, subcomisarul Ciprian Sobaru. Acesta i-a urmărit pe tineri cu maşina de serviciu pe Bulevardul Elisabeta şi pe strada Termele Romane. 

Sobaru povesteşte că tinerii stăteau pe portierele maşinilor, în mers şi mai şi strigau bucuroşi că au terminat clasa a XII-a. Distracţia s-a incheiat brusc şi zâmbetele le-au pierit de pe faţă absolvenţilor când au văzut că sunt traşi pe dreapta.

Au coborât de pe portierele maşinilor şi au fost legitimaţi de un echipaj de la Poliţia Rutieră. Amenda a căzut ca un trăsnet: 200 lei pentru fiecare dintre cele 30 persoane pentru tulburarea liniştii publice şi nepurtarea centurii de siguranţă. 

Contrar aşteptărilor, majoritatea contravenienţilor erau fete şi toţi şoferii erau începători. 

Vă mai recomandăm:

VIDEO Inconştienţă de clasa a XII-a. S-au filmat mergând pe portierele maşinii

VIDEO Exclusiv. La un pas să fie călcată de şoferul care i-a tamponat maşina

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite