Faleza din Eforie, surpată de ploaia torenţială după lucrări de reabilitare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Faleză surpată Eforie Sursa Primăria Eforie

Falezele din staţiunile Eforie Nord şi Eforie Sud sunt din nou în pericol de surpare, după ploile torenţiale din ultima perioadă. Localnicii spun că fenomenul este mai agresiv decât înainte de reabilitarea acestora de către Apele Române.

Oraşul Eforie a convocat Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă, deoarece prăbuşirea terenuluie este evidentă în zone rezidenţiale şi turistice: în Eforie Sud în str. Gării (pe malul lacului Techirghiol) şi pe faleza Cazino-Capul Turcului (ambele din Eforie Sud), iar în Eforie Nord - în zona Belona-Complex Apolonia.

Primăria oraşului Eforie va efectua o expertiză tehnică, primarul Robert Nicolae Şerban cerând să se intensifice, mai ales după ploi, lucrările de decolmatare a rigolelor din zonele afectate şi să fie montate panouri de avertizare a pericolului.

„Alarmant este faptul că procesul de alunecare a reînceput într-o zonă în care, cu câţiva ani în urmă, ABADL, a intervenit, prin lucrări de consolidare (Zona Cazino-Capul Turcului ) şi este vizibil de la zi la zi mai mult“, precizează edilii.

Ei arată că în conformitate cu prevederile Legii nr. 481/2004 privind protecţia civilă, competenţa pentru soluţionarea acestor probleme nu este a autorităţilor locale.

Primăria Eforie va face din nou adrese oficiale către toate instituţiile abilitate prin care prezintă gravitatea situaţiei din teren şi solicita urgent alocarea de resurse pentru demararea unor lucrări ample şi reale de consolidare a falezelor din oraşul Eforie. 

Faleză surpată Eforie Sursa Primăria Eforie
Faleză surpată Eforie Sursa Primăria Eforie

Pe aceeaşi temă: 

Cum arată litoralul Mării Negre la debutul oficial al sezonului estival. Trei staţiuni au plaje lăţite cu 100 de metri

„Marea Neagră va avea altă culoare“, afirmă specialiştii care au lucrat la reabilitarea plajelor litoralului

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite