Declaraţie şocantă a unui constănţean rămas înzăpezit: „Ieşeam din autocar şi îi arătam şoferului pe unde este drumul!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Călătorii care au plecat ieri la ora 14.00 cu trenul Inter Regio spre Bucureşti nu au ajuns nici acum la destinaţie. La ora 18.00 trenul a rămas în Lehliu. Cei peste 400 de călători au înnoptat în gară. Singurele ajutoare au venit de la jandarmi care le-au adus ceai cald.

La miezul nopţii s-au dus să-i preia mai multe autocare plecate din Bucureşti. „Deşi în faţa noastră aufost mai multe maşini de deszăpezire, de abia ne-am mişcat. Nu vedeai la câţiva metri în faţă. Ieşeam câte doi din maşină, o luam în faţa autocarului şi îi arătam pe unde este drumul, ca să nu ne pierdem“, mărturiseşte unul dintre pasageri.

Noaptea trecută, autorităţile au vrut să-i cazeze în şcoala din comuna Ileana, însă a fost imposibil: şcoala nu avea nici curent electric şi nici apă, aşa că au plecat mai departe. „A fost un iad pe câmp. Vântul bătea cu putere. Nu vedeai nici drumul, nici nimic“, spun oamenii.
Până la ei a ajuns totuşi o ambulanţă. O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale pentru că făcuse atac de panică. Îngrijiri medicale a primit şi un copil de 12 – 13 ani.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite