Cum au devastat militarii germani casele politicienilor români: „Au aruncat ciorba pe pereţii de mătasă ai sufrageriei“

Cum au devastat militarii germani casele politicienilor români: „Au aruncat ciorba pe pereţii de mătasă ai sufrageriei“

Take Ionescu

La scurt timp după ce au intrat în Bucureşti, în 1916, militarii germani au devastat casele mai multor politicieni români care militaseră în perioada neutralităţii pentru intrarea României în război de partea Antantei. În Memoriile sale, Vasile Th. Cancicov povesteşte ce s-a întâmplat cu locuinţa lui Take Ionescu.

Ştiri pe aceeaşi temă

Istoricul Alesandru Duţu a publicat online „Jurnal din vremea ocupaţiei. Impresiuni şi păreri personale din timpul războiului României“ al lui Vasile Th. Cancicov din care aflăm faptele nedemne de un militar  săvârşite de germanii care au intrat în Bucureşti.  
 
„Duminică, 27 noiembrie.
După cum îmi pusesem în gând aseară, m-am dus dis-de-dimineaţă la locuinţa d-lui Take Ionescu. Lângă poartă, două femei stau de vorbă. Una plânge şi se jeleşte.
- Dumneata eşti de aici? Întreb eu.
- Da, domnule, sunt jupâneasă în casă şi m-au lăsat să păzesc curtea până s-or întoarce d-lor.
Nevoind a fi bănuit de cineva că mă interesez de ce s-a petrecut aci, spun femeii să vină cu mine mai în susul străzii, deoarece sunt un prieten al boierului şi vreau să-i scriu ce s-a întâmplat.
 
După ce ne-am depărtat de casă, femeia îmi istorisi:
- Ieri au venit 3 ofiţeri cu 80 de soldaţi şi mi-au cerut cheile să intre în casă. Dacă le-am spus că cheia de la intrare e la boierii ce au plecat, au spart geamurile de la uşă, au stricat uşa şi au intrat înăuntru. Au spart toate sertarele de la birouri şi de la biblioteci şi au răscolit casa de bani din zid. Au scos cu baioneta tabloul cucoanei din perete. În sofragerie au spart bufeturile şi au scos vesela în care au mâncat soldaţii spre seară.
 
După ce au mâncat o ciorbă ce li s-a adus în nişte găleţi, de afară, cât a rămas au aruncat-o pe pereţii de mătasă ai sufrageriei şi pe canapelele de piele.
 
S-au urcat sus în salon şi în odăile de culcare şi s-au culcat în paturi, pe canapele şi pe jos, unde au dormit astă-noapte. Au spart azi-dimineaţă garderoburile cuconiţei, luând tot ce au găsit în ele, i-au deschis nişte lăzi mari ce avea cu fel de fel de cusături româneşti şi le-a luat pe toate. Ieri a plouat şi era noroi, ce au făcut cu picioarele e o aşa murdărie că nimic n-a mai rămas bun. Au băut bere şi vin, iar sticlele toate le-au spart pe pereţii din salonul cel mare. Soldaţii sunt şi acum înăuntru, au spus că au să facă aici depozit de benzină pentru automobile. Din pivniţe au luat ce au găsit, ceva cărbuni şi nişte vin în sticle. Lemnele din curte le-au împărţit la lume încă de aseară.
Am plecat să nu par suspect.
 
Atât cazul de ieri de la d. Disescu, cât şi cel de la d. Take Ionescu denotă că pe alese aceste locuinţa au fost batjocorite. Întâmplarea are şi un caracter politic, că desigur este cineva care ştie şi desemnează cine să fie menajat şi cine nu”.
 

Vă mai recomandăm:

Istoria miilor de români care au luptat voluntar pentru Armata Germană în ultimele zile ale celui de-Al Doilea Război Mondial

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările