„Cruciada“ înalt prea-răzvrătitului Teodosie în Constanţa carantinată. Poliţia a intrat peste el la slujbă

„Cruciada“ înalt prea-răzvrătitului Teodosie în Constanţa carantinată. Poliţia a intrat peste el la slujbă

IPS Teodosie - arhiva foto

Indicele infectărilor cu SARS-CoV-2 depăşeşte, în municipiul aflat de o săptămână în carantină, 9 la 1.000 de locuitori. Una dintre măsurile luate de autorităţi a fost să permită slujbele doar în aer liber, cu respectarea unei norme de 4 metri pătraţi pentru fiecare credincios.

Miercuri dimineaţa, la o biserică din municipiul Constanţa, la slujba oficiată chiar de ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în interiorul locaşului de cult, au participat aproximativ 40 de credincioşi, mulţi dintre ei fără a purta mască.

Spre finalul slujbei, în timpul predicii arhiepiscopului, poliţiştii şi jandarmii au sosit la faţa locului şi i-au scos afară pe credincioşi, dând şi 30 de avertismente şi 9 amenzi în valoare totală de 4.500 de lei.

„Poliţiştii Secţiei 2 au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în interiorul unui lăcaş de cult din municipiul Constanţa, ar fi oficiată o slujbă la care participă mai multe persoane care nu respectă măsurile de protecţie sanitară. La faţa locului, au ajuns poliţiştii şi jandarmii constănţeni, care au constatat faptul că cele sesizate se confirmă. Forţele de ordine au identificat 39 de persoane care nu purtau masca de protecţie şi nu respectau măsurile de distanţare socială”, a transmis IPJ Constanţa la câteva ore după incident.

În timpul slujbei de miercuri, Teodosie a primit şi vestea că judecătorii Tribunalului Constanţa i-au respins cererea de suspendare a Hotărârii 72 din 10.11. 2020 a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă prin care pelerinajele sunt interzise în judeţul Constanţa.

Iritat de situaţie, ÎPS Teodosie şi-a întrerupt predica şi i-a acuzat pe poliţiştii care veniseră la biserică de faptul că „fac mai multă dezordine, nu ordine”, iar credincioşilor le-a spus să vină în pelerinaj la Peştera Sfântului Andrei, pe 30 noiembrie, indiferent de interdicţii, ceea ce ar putea constitui infracţiunea de instigarea publică prevăzută de articolul 368 din Codul Penal raportat la articolul 352 din Codul Penal – zădărnicirea combaterii bolilor.

Reacţia lui Teodosie

La câteva ore după aceste evenimente, Arhiepiscopul Tomisului i-a transmis premierului Ludovic Orban o scrisoare deschisă în care-l acuză că tolerează astfel de „abuzuri”.

„Incidentul petrecut la Constanţa în dimineaţa zilei de de 25 noiembrie 2020, ne întăreşte convingerea, încă o dată, dacă mai era nevoie, că ne aflăm noi, clerul, împreună cu credincioşii ortodocşi, în faţa unor mari abuzuri, pe care autorităţile le săvârşesc din ce în ce mai des, probabil sub îndrumarea dumneavoastră tacită”, spune ÎPS Teodosie.

De asemenea, ierarhul îi transmite premierului că „necunoscuţii dumneavoastră specialişti” au decis ca slujbele să se desfăşoare în frig, „în dispreţ total faţă de normele de drept”.

Considerând că a îndurat suficient, de la începutul pandemiei, Teodosie îl anunţă pe premier că trebuie să denunţe public „abuzurile pe care le orchestraţi, şi pe care forţele poliţieneşti şi de jandarmerie le exercită asupra noastră, într-o ţară europeană care se vrea a fi democrată şi nu aflată sub dictatură şi teroare.”

„Ce veţi face? Ne veţi bate, amenda, aresta şi executa?”

Mai departe, în aceeaşi scrisoare deschisă, arhiepiscopul Tomisului consideră că cei care au interzis pelerinajele şi au creat interdicţii în această perioadă sunt oameni care „se închină unei ştiinţe absurde”.

De aceea, ÎPS Teodosie îl întreabă pe premierul Orban ce se va întâmpla dacă el şi credincioşii vor încălca aceste interdicţii şi vor merge în pelerinaj la Peştera Sfântului Andrei. „Ce veţi face? Ne veţi bate, amenda, aresta şi executa pe toţi cei care vom merge să ne rugăm la Mănăstirea Peştera Sfântului Apostol Andrei, în ziua prăznuirii sale ?!? Veţi asmuţi justiţia şi forţele de ordine împotriva propriilor fraţi şi surori pentru a vă atinge scopurile fixate? ”

Nu în ultimul rând, Teodosie invocă situaţia Revoluţia din decembrie 1989 în a-l atenţiona pe premier că este posibil ca oamenii să strige „din nou în stradă la Constanţa şi în alte părţi ale ţării <<cu noi este Dumnezeu>>, pentru a se putea ruga şi trăi liber, fără o nouă dictatură. Un dram de înţelepciune în plus v-ar putea readuce în ultimul ceas, dumneavoastră şi colaboratorilor în suflete omenia, credinţa şi dreapta simţire pe care se pare că raţiunile pandemiei vi le-au întunecat.”

Patriarhia: „Situaţie cu potenţial conflictual”

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a transmis reporterilor Adevărul că „într-o situaţie cu potenţial conflictual ca cea apărută la Tomis, aşa cum este firesc să o facă în orice perioadă de criză care suscită discuţii şi momente tensionate în spaţiul de intersectare a cultelor cu statul, organismul care trebuie să se implice ca mediator în iniţierea şi întreţinerea unui dialog instituţionalizat între guvern şi Cultele religioase este Secretariatul de Stat pentru Culte”.

Bănescu mai spune că nu Patriarhia Română (din care Arhiepiscopia Tomisului este parte constitutivă), ci Secretariatul de Stat pentru Culte „are obligaţia onorantă de a se implica în medierea unei situaţii în care trebuie deplin lămurită atât responsabilitatea Arhiepiscopiei Tomisiului de a respecta măsurile sanitare impuse în contextul carantinei locale, cât şi a autorităţilor care aplică aceste măsuri. Sunt convins că Biserica/ Ahiepiscopia Tomisului va fi prezentă şi deschisă oricând la acest dialog pentru care a pledat constant chiar de la începutul pandemiei.”

Vă recoma​ndăm să citiţi şi:

IPS Teodosie îi răspunde primarului: „Credincioşii au stat destul în frig, în vreme ce alţii au putut folosi metroul, mall-ul sau alte temple economice“

Reacţia Patriarhiei Române la „situaţia cu potenţial conflictual” de la Constanţa

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările