Constanţa: Stâlpul blestemat din intersecţia de la Delfinariu a făcut noi victime

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cele două autoturisme implicate în accident au fost puternic avariate
Cele două autoturisme implicate în accident au fost puternic avariate

În această dimineaţă, în jurul orei 7.00, în intersecţia din zona Delfinariu a avut loc un nou accident de circulaţie; a trecut doar o săptămână de când, în acelaşi loc, o maşină a fost puternic avariată.

Stâlpul „blestemat“ de la intersecţia dintre str. Zorelelor cu B-dul Mamaia doar ce fusese reparat şi primise o nouă faţă.

În această dimineaţă, două maşini s-au ciocnic puternic în intersecţie. Ion Săraru, în vârstă de 53 de ani, care circula într-un autoturism Dacia pe b-dul Mamaia, nu a acordat prioritate şi s-a izbit de un autoturism Audi care venea din sensul de mers opus. Marius Bârsan, în vârstă de 30 de ani, se afla la volanul maşinii Audi şi circula cu viteză redusă.

În urma coliziunii, conducătorul autoturismului Dacia  a avariat indicatorul din intersecţie, iar celălalt a fost trimis direct în stâlpul- semafor din intersecţie.

La faţa locului s-a deplasat un echipaj al Poliţiei Rutiere, dar şi un echipaj SMURD, care a acordat îngrijiri medicale conducătorului Ion Săraru. Acesta a suferit un atac de panică, starea lui fiind stabilă.    

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite