Constanţa: Marşul muncitoresc a deschis sezonul estival GALERIE FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Portul Turistic Mangalia s-a tăiat simbolic o panglică de inaugurare. O paradă a chelnerilor, ospătarilor şi bucătarilor din unităţile hoteliere de pe litoral a început dimineaţă la Mangalia. Un autobuz supraetajat,  câţiva mitociclişti, în frunte cu maşina salvamarilor au defilat prin sudul litoralului.

Citeşte şi:
„Bate vânt bun pentru litoral“
La 15 iunie se pun barierele la intrarea în Mamaia
Pe acordurile marşului de 1 mai muncitoresc, parada a adus la Mangalia multă voie bună, antren, multe baloane şi steguleţe.

Întâmpinaţi cu pâine şi sare de autorităţile mangaliote, participanţii la paradă au fost invitaţi apoi să taie simbolic o panglică. Oficial, de astăzi, s-a deschis sezonul estival 2010. Un debut bun, după cum spun hotelierii, deoarece, la primele ore ale diminineţii, 22.000 de turişti se aflau în staţiunile de pe litoral.

Corina Martin,  preşedintele Autorităţii Naţionale din Turism, organizator principal al evenimentului, a salutat localnicii, după care s-a legat în hora creată ad hoc în portul turistic. Primarul localităţii, Claudiu Tusac, a participat, de asemenea, la eveniment, cu ochii după motocicletele din paradă. 

Din Mangalia, în paradă au intrat cameriste şi  chelneri din unităţile hoteliere, apoi s-a plecat spre Saturn, unde convoiul era aşteptat de alţi angajaţi din turismul de pe litoral.

O altă paradă, de data aceasta cu show aviatic, maşini de epocă şi de lux, care alegorice, porneşte la ora 17 din zona Parc a staţiunii Mamaia şi se va opri la Năvodari.      

LITORAL 2010 - Citiți aici cele mai noi știri de pe litoral

image
Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite